„Calul TROIAN” din ministere și administrația publică locală. Maia Sandu: „Aceste persoane creează vulnerabilități”
3504
Cel puțin 700 de instituții și angajați din administrația publică centrală, dar și cea locală continuă să folosească poșta electronică cu extensia „mail.RU”, ceea ce pune în pericol comunicarea interinstituțională. În acest sens, președinta Maia Sandu solicită acestor instituții și funcționari să renunțe de urgență la aceste mail-uri, în condițiile în care există extensia „gov.md”.
„Este o problemă și cred că ar trebui să cunoaștem și noi aceste persoane. Eu știu că s-au transmis de mai multe ori mesaje în instituții, dar se pare că nu este suficient. Aceste persoane creează vulnerabilități pentru comunicare între instituții, respectiv aceste lucruri nu trebuie să se mai întâmple”, a declarat astăzi Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.
Șefa statului a menționat că noua strategie de securitate a R. Moldova, votată la finele anului trecut de Parlament, se referă la tot felul de vulnerabilități cu care se confruntă republica noastră.
CITIȚI și ATAC cibernetic masiv la „Poșta Moldovei”: Prestarea serviciilor poștale și financiare a fost sistată. Reacția Guvernului
„Este prima strategie unde lucrurile se spun cu text deschis, direct și, bineînțeles, e încă ceva nou pentru multe instituții. Dar noi așteptăm că fiecare instituție în parte să-și organizeze activitatea pentru reducerea acestor vulnerabilități și combaterea acestor riscuri. Fiecare instituție trebuie să vină cu acțiuni concrete, iar noi să ne asigurăm că aceste lucruri nu se mai întâmplă. Deci, e vorba de responsabilitatea fiecărui angajat din instituțiile publice sau cele locale”, a conchis Maia Sandu.
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















