„Buruiana" cu proprietăţi terapeutice dovedite. Crește și la noi

Considerată de mulţi o simplă buruiană, păpădia are numeroase proprietăţi terapeutice pe care ştiinţa începe să le confirme. Păpădia a fost folosită de secole în medicina tradiţională datorită proprietăţilor sale curative în afecţiuni variate, precum hepatită, anorexie şi afecţiuni legate de splină şi ficat.

Aceasta conţine minerale, precum fier, potasiu şi zinc, dar şi vitaminele A, B, C şi D. Frunzele de păpădie sunt folosite pentru a da savoare salatelor, sandviciurilor şi ceaiurilor. Rădăcinile sunt folosite în unii înlocuitori de cafea, iar din flori se pot face unele vinuri, scrie umm.edu.

Păpădia conţine substanţe chimice ale căror proprietăţi sunt studiate din punctul de vedere al beneficiilor pe care le-ar avea asupra sănătăţii. Studii efectuate pâna în prezent au concluzionat că păpădia conţine cantităţi deloc neglijabile de antioxidanţi şi substanţe antiinflamatoare.

Mai exact, un studiu a investigat proprietăţile antioxidante ale rădăcinii de păpădie în cazul iepurilor a căror dietă era compusă în mare parte din alimente bogate în colesterol. Rezultatele au arătat o îmbunătăţire a profilelor lipidice şi a activitaţii enzimatice antioxidante. Astfel, cercetătorii au concluzionat că păpădia ar putea proteja împotriva stresului oxidativ legat de anumite tulburări circulatorii.

Cum se culege şi cum se foloseşte rădăcina de păpădie

În loc să o smulgi cu tot cu rădăcină ca atunci când cureţi pământul de buruieni, sapă în jurul rădăcinii până reuşeşti să o scoţi şi încearcă să nu o rupi pentru că altfel rişti să pierzi din sevă, unde se află mare parte din proprietăţile sale.

Condiţiile de uscare sunt esenţiale pentru calitatea şi eficienţa plantei. Evită uscarea rădăcinilor în aer liber, pentru că astfel se distrug calităţile medicinale. Acestea se usucă mai bine în interior, pe rafturi. De asemenea, depozitarea se face în locuri uscate, la temperatura camerei.

Păpădia are efecte diuretice, de aceea anumite medicamente pot avea o perioadă de acţiune mai mică, fiind eliminate mai repede prin urină. Trebuie avut în vedere acest lucru, mai ales dacă urmezi tratament cu antiacide, anticoagulante, diuretice, medicamente folosite în tratamentul diabetului şi medicamente pentru afecţiuni ale ficatului