Burse între 6 000 şi 25 000 de euro pentru tinerii din R. Moldova! Mai sunt încă două luni pentru a reuşi să-ţi depui dosarul
2254
studentie.ro Universitatea Twente din Olanda oferă 30 de burse pentru un an de studii de masterat. Valoarea unei burse este cuprinsă între 6 000 și 25 000 de euro, destinate pentru acoperirea taxelor de studii și cheltuielilor de cazare, transmite Ministerul Educaţiei.
Printre domeniile pentru care sunt acordate bursele se numără: Matematică Aplicată, Fizică Aplicată, Inginerie Biomedicală, Inginerie Chimică, Managementul și Ingineria Construcțiilor, Inginerie Industrială, Management și Inginerie Civilă, Inginerie Mecanică, Nanotehnologii, Știința Calculatoarelor, Inginerie Electrică, Design Industrial, Administrarea Afacerilor, Interacțiunea Omului cu Media, Managementul Energiei și Mediului, Sănătate, Științe ale Educației, Filosofie, Administrare Publică, Comunicare, Studii Europene.
Cei care pot participa la concurs sunt studenții care dețin o diplomă de licență în unul din domeniile propuse pentru programul de Masterat, cei care dețin un certificat internațional de cunoaștere a limbii engleze IELTS – 6.5 şi TOEFL – 90.
Termenul-limită pentru aplicații online este până la 31 martie 2015.
Candidații trebuie să prezinte o scrisoare de motivare (250-500 de cuvinte) în care se va spune ce a învățat până acum, motivul optării pentru studii la Universitatea din Twente și domeniul ales, precum şi certificatul internațional de limbă engleză.
19.12.2025
20:34
835
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
624
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
16:41
700
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
577
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
12:03
654
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
18.12.2025
20:52
871
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
18:01
708
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:32
2296
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
14:41
17019
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
11:37
1194
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
17.12.2025
20:57
1150
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
759
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
20.12.2025
11:47
270
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
374
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
494
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
565
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
827
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
617
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
654
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
594
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
679
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
977
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
697
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
574
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
640
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
806
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
718
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
664
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
698
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
685
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
856
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
777
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
680
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
687
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
651
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
692
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
688
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














