Britney Spears îşi va publica memoriile în această toamnă
1855
Cântăreaţa pop americană Britney Spears, care s-a eliberat în urmă cu doi ani de o controversată tutelă exercitată în principal de tatăl ei, îşi va publica autobiografia în toamnă, a anunţat marţi editorul său, scrie Le Figaro.
Intitulată „The Woman In Me" („Femeia din mine") şi descrisă ca fiind „o poveste incredibil de emoţionantă despre libertate, glorie, maternitate, supravieţuire, credinţă şi speranţă", cartea urmează să ajungă în librăriile din SUA pe 24 octombrie, potrivit gigantului editorial american Simon & Schuster, care nu a precizat dacă sunt prevăzute traduceri în alte limbi.
Vedeta pop, care a devenit cunoscută în adolescenţă cu hitul „Baby One More Time" şi a continuat să înregistreze o serie de alte melodii, printre care „Oops!... I did it again" şi „Toxic", a fost plasată sub tutelă legală în 2008 după ce a dat semne de probleme psihologice. Aproape paisprezece ani mai târziu, şi la capătul unei saga juridice de mare anvergură, un tribunal din Los Angeles a ridicat tutela, pe care cântăreaţa o considerase „abuzivă", în noiembrie 2021, permiţându-i să-şi recapete controlul asupra vieţii personale.
Acum în vârstă de 41 de ani, vedeta a vorbit deja pentru scurt timp de la ridicarea tutelei, despre care a spus că a împiedicat-o să îşi scoată steriletul, în ciuda dorinţei sale de a avea mai mulţi copii. Artista a considerat că tatăl ei, Jamie Spears, a „pedepsit-o" în timpul anilor de tutelă, împiedicând-o „să poată vedea pe cineva sau să spună ceva".
Scrise cu „candoare şi umor", memoriile lui Britney Spears atestă importanţa „pentru femei de a-şi spune în sfârşit poveştile, cu propriile lor cuvinte", a declarat marţi editorul ei. „Sunteţi pregătiţi?", a adăugat cântăreaţa pe contul său de Instagram, care este urmărit de peste 42 de milioane de persoane.
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















