Braşovul e frumos nu numai iarna!

Sunt atât de deosebite clădirile din sec. XV-XVI, picturile murale exterioare pe o bună parte din ele… şi desigur arhitectura, care nu este cu nimic mai prejoasă decât în oricare alt orăşel medieval european. Potrivit travelblog.md, acest articol este adresat românilor din R. Moldova, care încă nu au reuşit să vadă Braşovul. Nu au nicio scuză cei din România care n-au văzut aceste frumuseți…

Piaţa Sfatului

echea sa denumire, Markplatz, aminteşte de târgurile de odinioară, ce aduceau la poalele Tâmpei negustori de peste hotare. În Piaţa Sfatului este amplasată şi o clădire impozantă care găzduieşte Muzeul Judeaţean de Istorie, clădirea-simbol al oraşului.

Biserica Neagră

ste cel mai grandios edificiu de cult construit în stil gotic în sud-estul Europei. În 1689 a fost înnegrită de fum, în urmă unui puternic incendiu şi de atunci aşa a şi rămas cu denumirea de Biserica Neagră.

Strada Sforii

ăţimea străzii este de 130 cm şi o lungime de 83 de metri. A fost special construită ca un coridor pentru pompieri, deşi există și o altă legendă… că s-au certat doi vecini şi nu au mai vrut să aibă perete comun.

Poarta Ecaterinei

Mulţi ani la rând a fost calea de acces în cetate, ce vedem acum este de fapt o formă mult reconstruită care adăposteşte diferite expoziţii periodice de artă şi istorie.

Prima Şcoală Românească

Construită în 1495, clădirea muzeului păstrează elementele stilului baroc de la modificările care i-au fost aduse în anii 1760. Complexul muzeal este format din mai multe săli şi clădiri: Sala de clasă „Anton Pann”, Sala „Diaconul Coresi”, Sala „Cartea şi Cărturarii braşoveni”, Sala „Cartea, factor de unitate naţională”, Sala cu vatră, Biserica „Sf. Nicolae”, Muzeul „Ex-libris”, Muzeul „Junii braşoveni”, Muzeul „Tudor Ciortea”.

„Dac-am cetit, bine am ispitit şi socotit şi am aflat că toate tâlcuiesc, acleverează şi întăresc cu Scriptura sfântă şi mie tare plăcură şi am scris cu tipariul voao fraţilor românilor să vă fie pre învăţătură”. – Diaconul Coresi
Mânat de aceste idealuri, diaconul Coresi şi colaboratorii săi (Călin, Mănăilă, Şerban Coresi, Toma, protopopii Iane şi Mihai ş.a.) au realizat cele dintâi cărţi de circulaţie în limba română, făcând posibilă biruinţa definitivă a scrisului în limba poporului, tipărirea între anii 1556-1588 a 40 titluri de carte în sute de exemplare, care s-au răspândit în toate ţinuturile româneşti, consfinţind astfel unitatea spirituală a acestui popor. Dintre exponatele acestei săli menţionăm: „Cazania a II-a” („Cartea românească cu învăţă­tură”) tradusă în Schei de protopopii Iane şi Mihai; „Psaltirea”, „Sbornicul”, „Octoihul” ş.a. Aceste cărţi au înscris în cultura română după aprecierea lui Lucian Blaga „întâiul mare poem al unui neam”.