Bărbatul din Chișinău care a încercat să își omoare soția stropind-o cu acid și-a aflat pedeapsa: Ani grei de pușcărie și daune de 1 600 000 de lei
1395
Bărbatul de 56 de ani din Chișinău care a încercat, în februarie curent, să-și omoare soția stropind-o cu acid, substanță care a afectat-o și pe fiica acestora minoră, a fost condamnat la 11 ani și trei luni de închisoare. Totodată, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a obligat pe individ să-i achite victimei și daune de 1 600 000 de lei.
Potrivit sentinței pronunțate marți de către instanța de fond, bărbatul a fost găsit vinovat de „tentativă de omor intenționat, comis cu premeditare, asupra unui membru de familie, cu deosebită cruzime, prin mijloace periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor persoane”.
Procurorii au demonstrat instanței că, pe 28 februarie curent, aproape de ora 12:30, învinuitul a inițiat un conflict cu soția sa de 36 de ani în apartamentul lor din sectorul Botanica al capitalei, iar la un moment dat a luat o sticlă cu acid sulfuric concentrat și a stropit-o.
Mai mult, și fetița acestora de șase ani a fost afectată de aceeași substanță. Femeia a reușit să iasă din apartament și să solicite ajutor.
„Prin acțiunile învinuitului, victimei i-au fost cauzate arsuri chimice ale feței, gâtului, ochiului stâng, cavității bucale, membrului superior drept și altor părți ale corpului, arsuri ale căilor respiratorii și alte leziuni, care au fost apreciate, conform raportului de expertiză medico-legală, drept vătămări corporale medii. Copilei, în vârstă de 6 ani, i-au fost cauzate arsuri, care au fost apreciate drept vătămări corporale ușoare. Învinuitul și-a recunoscut vina și a declarat că se căiește în cele comise. Cauza în privința acestuia a fost examinată în procedură simplificată”, informează Procuratura Generală.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău.
216
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
259
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
292
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
390
Horoscopul zilei 29.03.2026
539
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
556
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
598
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
737
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
632
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
713
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
69
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
227
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
269
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
365
Horoscopul zilei 29.03.2026
522
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
538
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
586
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
723
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
622
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
703
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
762
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
672
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
772
Horoscopul zilei 28.03.2026
862
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
979
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
826
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
930
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
888
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
929
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
906
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
877
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
953
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
796
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
797
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
918
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














