Axa Budapesta-Moscova nu vrea să lase din gheare Chișinăul
5989
Nori de ploaie se adună. De la Cluj către Orhei, unii vor să ne impună să jucăm cum cântă ei
O sută de mii de măști sunt donate de către Ungaria către guvernul lui Dodon. Chișinăul a cerut Uniunii Europene – şi în special Ungariei –ajutor pentru combaterea epidemiei cu coronavirus, pe două căi: pe fondul cooperării bilaterale şi pe linie NATO. Poate pentru un novice următoarele paragrafe și perversitatea ministrului de externe Péter Szijjártó nu sunt evidente.
TOT CE E ROMÂNESC NU PIERE, ÎN CIUDA TUTUROR!
Oare felul în care Putin și Orban mută prin pioni la Chișinău (și unii pioni cu rezidența la București), în anul TRIANONULUI, cu știri mediatizate la DIGI24 de corespondentul Balasz Barabasz nu are nimic de-a face cu trecerea prin Camera Deputaților a statutului autonomiei așa-zisului Ținut Secuiesc?
„Eu, ca reprezentant al unui guvern creştin-democrat, doresc să spun că apreciem foarte mult activitatea guvernului social-democrat din această ţară pe care o depune în scopul promovării intereselor naţionale. Noi gândim de asemenea că pentru noi Ungaria este înainte de toate şi respectăm ţările care pun pe primul plan interesele naţionale proprii”, a declarat ministrul.
„Facem apel la Comisia Europeană să nu aplice discriminarea politică în privinţa Moldovei şi să transfere fără întârziere ajutorul financiar stabilit anterior, adică încă 70 de milioane de euro din cei 100 de milioane euro pe care i-a promis, pentru că niciodată nu a fost mai mare nevoie de aceşti bani în această ţară.
Şi rugăm Comisia Europeană să vireze neîntârziat şi ajutorul de 100 de milioane euro destinat combaterii epidemiei”, a spus Péter Szijjártó.
NOTA BENE: E același ministru de externe externe Péter Szijjártó care l-a admonestat dur pe ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, pentru că a pus la îndoială sprijinul pentru etnicii maghiari din Transilvania, derulat sub planul Kos Karoli (de altfel, un antiromân veros născut în Transilvania).
IDIOȚII ȘI AGENȚII DE LA BUCUREȘTI
Dragi cititori, voi mă cunoașteți cel mai bine prin editorialele mele, dar și prin activitatea noastră permanentă pentru Unirea celor două maluri de Prut. De când e K.W. Iohannis la Cotroceni am primit multe jigniri din zona administrației prezidențiale. Încă din primul an de mandat am fost umiliți, când, venind pe jos de la Chișinău spre București (prima mea interdicție), nu am fost primiți de președintele României. Oamenii din servicii apropiate lui Iohannis și din niște așa-zise think-tankuri au răspândit minciuna că unioniștii fac jocul Rusiei, că nu trebuie să vorbim despre Unire.
Așa spun consilierii de la Cotroceni din vremea lui Iliescu-KGB (Talpeș) până la Băsescu (Iulian Fota), că nu e timpul să vorbim despre Unire și se ocupă ei. De fapt nu fac nimic, doar capital politic, doar stau sluj în fața axei Berlin-Moscova. Nu mai e nevoie să amintesc cât de mult a deziluzionat Traian Băsescu prin proiectul eșuat numit PUN (am fost acolo și am văzut cum special nu s-au creat structure teritoriale și cum special oamenii lui Plahotniuc le plătea hotelurile) sau când a scuipat pe obrazul tuturor unioniștilor recomandând să fie votată Alianța antiromânească ACUM. Rezultatul: pentru prima oară în istorie nu avem o forță românească în parlamentul R. Moldova! E momentul acum să ne punem niște întrebări despre vremelnicii președinți ai României din ultimii 30 de ani!
Eu răspunsurile mi le-am dat de la finalul anului Centenar, de aceea am înființat pe 1 decembrie 2019 la Alba Iulia A.U.R.(Alianța pentru Unirea Românilor) care activează pe ambele maluri ale Prutului și în Diaspora. Găsiți răspunsurile și voi, parțial în cartea BLOCAȚI ÎN LABIRINT (Editura TIMPUL, 2017, Chișinău), total în CUM I-AM CUNOSCUT (Editura Letras, 2019, București). Suntem manevrați de uneltele Moscovei și ale marilor puteri mondiale, iar interesul poporului român, de la Tisa la Nistru și până la Bug, nu este reprezentat de nicio forță autohtonă.
Presiunile puse pentru dezmembrarea teritorială a României, la 100 de ani de la Pacea de la Trianon, nu vor avea șanse de izbândă atâta timp cât mai sunt români pe aceste meleaguri. Diversiunile create de Moscova prin slugile vremelnice de la Chișinău și București sunt atât de evidente, că trusturile de presă comandate prin ambasade nu mai reușesc să mintă poporul român. Așa cum a zis președintele SUA, Donald Trump, este vremea patrioților. Jos hotarul de la Prut, dezideratul nostru național de REUNIRE se va înfăptui.
Continuăm lupta!
Text semnat de George Simion și publicat pe timpul.md
27.03.2026
19:16
349
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
14:00
580
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
11:58
647
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
27.03.2026
13:59
540
Maia Sandu, mesaj ferm către magistrați: reforma justiției, cheia aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
26.03.2026
17:17
783
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
13:58
829
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
26.03.2026
11:01
1132
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
25.03.2026
20:31
6213
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe Diana Caraman, „care SFIDEAZĂ Constituția”. Replica comunistei
25.03.2026
12:17
843
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
10:26
974
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
27.03.2026
21:24
246
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
396
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
325
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
359
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
382
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
432
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
419
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
373
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
393
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
471
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
641
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
441
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
507
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1877
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
576
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
557
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
632
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
642
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
615
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
624
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
582
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
627
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
812
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
794
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
718
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














