AVERTISMENT: „UE are zece zile să facă asta, altfel acordul Schengen riscă să fie suspendat”
1384
Comisarul European pentru Migraţie Dimitris Avramopoulos a lansat un avertisment dur la Bruxelles, declarând că spaţiul Schengen ar putea fi pus în pericol în cazul în care fluxul de imigranţi nu va fi redus în următoarele zece zile.
Pe 7 martie, liderii Uniunii Europene se vor întâlni cu oficialii turci pentru a discuta noi soluţii în acest sens, cu zece zile înainte ca UE să organizeze propriul summit pe tema crizei imigranţilor, programat pentru 18-19 martie.
„În următoarele zece zile, ne trebuie rezultate tangibile şi clare pe teren, altfel există pericolul ca întregul sistem Schengen să cedeze”, a declarat Dimitris Avramopoulos la sfârşitul unei reuniuni a miniştrilor de Justiţie şi Interne, care a avut loc ieri, în capitala Belgiei.
Peste o sută de mii de imigranţi au intrat în Uniunea Europeană de la începutul anului, iar numărul acestora ar putea creşte semnificativ în următoarea perioadă pe fondul îmbunătăţirii condiţiilor meteorologice.
O parte dintre statele din spaţiul Schengen au suspendat acordul de liberă circulaţie şi au reintrodus temporar controalele la graniţă.
16.12.2025
20:45
235
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
193
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
260
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
349
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
392
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
420
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
354
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
426
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
350
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
481
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
20:45
69
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
64
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
224
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
323
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
363
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
397
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
333
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
408
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
325
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
450
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
370
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
407
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
362
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
420
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
397
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
457
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
511
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
470
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
454
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
563
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
470
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
456
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
614
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
659
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
549
Horoscopul zilei 16.12.2025
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














