Averea miliardarilor lumii a crescut cu 121% în ultimii 10 ani: Câți miliardari au fost numărați în 2024
1210
Reuters
Averea miliardarilor lumii a crescut în ultimii zece ani, arată datele unui studiu publicat joi de grupul bancar elveţian UBS AG, transmite DPA.
Conform UBS, în aprilie 2024 existau pe plan mondial 2 682 de miliardari, cu aproximativ 50% mai mulţi decât în martie 2015. Averea lor totală a crescut cu 121%, la 14.000 de miliarde de dolari în perioada martie 2015 - aprilie 2024, pe fondul avansului cu 73% al indicelui global al titlurilor de valoare.
Averea în rândul miliardarilor a crescut semnificativ în Statele Unite şi, într-un grad mai redus, în Europa, în timp ce China a înregistrat o creştere puternică până în 2020 şi de atunci o încetinire.
Averea miliardarilor din domeniul tehnologiei a crescut cel mai rapid în ultimii zece ani, triplându-se la 2.400 miliarde de dolari, în contextul noilor tehnologii, inclusiv inteligenţa artificială (AI), securitatea cibernetică, fintech, printarea 3D şi robotica, transmite Agerpres.
Un studiu în rândul a 82 miliardari efectuat de UBS în perioada iunie-septembrie 2024 arată că 40% dintre aceştia spun că vor să investească mai mult în sectorul imobiliar şi în titluri de valoare din ţările industrializate, în următoarele 12 luni. Alţi 40% vor să-şi majoreze deţinerile în active de refugiu, cum ar fi aurul şi alte metale preţioase, iar restul vor să-şi majoreze rezervele de numerar.
„Aceste date ar putea reflecta temerile provocate de escaladarea riscurilor geopolitice şi evaluările de pe piaţa titlurilor de valoare", se arată în raport.
În plus, miliardarii sunt din ce în ce mai mobili, în condiţiile în care unul din 15 s-a relocat de la pandemie, căutând stabilitate politică, sisteme bune de îngrijire a sănătăţii şi şcoli bune.
Ţările care au înregistrat flux de miliardari sunt Elveţia, Singapore, Emiratele Arabe United Arab (EAU) şi Statele Unite.
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















