Autorităţile R. Moldova susţin că Rogozin a făcut declaraţii PROVOCATOARE şi i-au CONFISCAT semnăturile din Transnistria
3676
derzku.blogspot.com Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) de la Chişinău declară că vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care a participat la parada de 9 mai organizată la Tiraspol, „şi-a permis aprecieri şi comentarii eronate” şi a făcut „declaraţii cu caracter provocator la adresa Republicii Moldova”.
Într-un comunicat de presă plasat pe site-ul ministerului se arată că Rogozin a fost însoţit de un grup de deputaţi ai Dumei de Stat a Adunării Federale şi de un membru al Guvernului.
„În pofida mesajelor transmise părţii ruse pe calea diplomatică în ajunul acestei vizite de a se abţine de la declaraţii care ar putea prejudicia relaţiile bilaterale, demnitarul rus, pentru a câta oară, şi-a permis aprecieri şi comentarii eronate vizavi de alegerea suverană de dezvoltare a ţării noastre. Amintim că poziția oficială a Federaţiei Ruse, confirmată în repetate rânduri, se bazează pe respectarea alegerii suverane a Republicii Moldova şi soluţionarea conflictului transnistrean în baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”, scrie în acelaşi comunicat.
Ministerul de Externe de la Chişinău mai susţine că intenția oficialilor ruși de a transporta cu avionul de rută specială (charter) a unor cutii conținând „liste cu semnături pentru recunoașterea Transnistriei” a fost curmată.
„MAEIE precizează că materialele respective au fost reținute de organele competente ale Republicii Moldova pentru a analiza legalitatea acestora în conformitate cu legislația R. Moldova în vigoare. Atragem atenţia asupra faptului că acţiunile şi declaraţiile lui D. Rogozin din ultima perioada sunt contraproductive şi nu contribuie la avansarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean”, susţine MAEIE, amintind că „autorităţile Republicii Moldova pledează consecvent pentru un dialog constructiv şi pragmatic cu Federaţia Rusă în toate domeniile de interes comun”.
Amintim că Dmitri Rogozin a ajuns joi seara în R. Moldova via Bulgaria şi România, fiindcă autorităţile ucrainene au interzis zborul aeronavei cu care se deplasa pe teritoriul său. Iar astăzi, avionul cu Rogozin la bord a fost nevoit să se întoarcă la Chişinău, de unde oficialul a plecat la Moscova cu o cursă obişnuită. Delegaţia care-l însoţea pe vicepremierul rus urma să decoleze în această seară de pe Aeroportul Internaţional Chişinău.
28.02.2023
10:59
2468
Rogozin anticipează o baie de sânge, dacă ucrainenii vor intra în Transnistria. Autoritățile de la Chișinău ar fi „DEPENDENTE” de „economia transnistreană” și nu ar permite ucrainenilor să acapareze depozitele cu MUNIȚII de la Cobasna
23.11.2020
11:59
6848
VIDEO // Rogozin sugerează că Dodon COLABORA cu Plahotniuc, inclusiv atunci când dânsul a fost declarat PERSONA NON GRATA pe teritoriul R. Moldova. „Cred că el încă ne va surprinde cu sinceritățile sale”
19.06.2019
19:46
7002
VIDEO // Andrian Candu oferă DETALII despre Vlad Plahotniuc, care a fost amenințat de serviciile secrete RUSEȘTI: „Nu este în SUA. M-am văzut cu dumnealui și va REVENI în timpul cel mai apropiat”
25.05.2018
10:19
3132
Rogozin pleacă „în COSMOS”: Putin i-a dat o nouă funcție celui care a jignit de nenumărate ori R. Moldova
02.09.2017
10:00
13506
Dodon e DESFIINȚAT pentru că a pus subiectul cu Rogozin pe ordinea de zi a CSS: „Ai mers la Teheran și l-ai SĂRUTAT într-un loc și ai venit înapoi. Nu transformi în FARSĂ ședința CSS?”
02.08.2017
15:20
7212
Rogozin, care a fost declarat PERSONA NON GRATA în R. Moldova, a explicat de ce a șters mesajele denigratoare la adresa României
30.07.2017
19:01
7268
Dmitri Rogozin: România este o marionetă a SUA. Avionul lui Meleşcanu a evitat o escală în Rusia
24.07.2017
14:20
7414
DECLARAȚIE // „Igor Dodon pângărește simbolurile de stat, acordând recunoaștere unor trupe TERORISTE”
22.07.2017
12:30
4865
Rogozin RECIDIVEAZĂ cu o nouă aroganță și spune că „autoritățile R. Moldova sunt foarte CIUDATE”
17.07.2017
11:04
10751
Dmitri Rogozin, despre discursul lui Vlad Plahotniuc privind Transnistria: „Ştie cineva de ce miliardarul cheamă la un război pe Nistru?”
23.12.2016
20:41
3494
Rogozin nu RENUNȚĂ. Vine la Chișinău pentru a se întâlni cu Igor Dodon
20.03.2026
23:29
162
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
293
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
345
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
332
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
394
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
357
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
363
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
344
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
476
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
479
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
409
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
500
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
567
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
582
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
611
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
582
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
630
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
750
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
763
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
741
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
762
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
807
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
721
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
830
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
730
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














