Austria investește 4 000 000 de euro în construcția unui COLEGIU în domeniul electronicii, cu predare în germană și engleză. Elevii din R. Moldova vor începe studiile după clasa a VIII-a, iar la 19 ani pot fi angajați cu un salariu de 3 000 de euro
5027
Guvernul Austriei urmează să construiască în R. Moldova un colegiu în domeniul electronicii, iar investiția se ridică la 4 000 000 de euro. Inițial, de la 1 septembrie 2025, în cadrul colegiului vor fi înmatriculați 100 – 150 de elevi, iar ulterior numărul acestora va crește până la 400, a anunțat astăzi ministrul Educației și Cercetării (MEC), Dan Perciun, în cadrul unei intervenții pe Facebook.
„Săptămâna aceasta am fost în Austria, unde m-am întâlnit cu omologul meu austriac, Martin Polaschek, dar și cu reprezentanții mediului de afaceri. Subiectul principal al discuțiilor a fost un proiect care se discută de ceva timp și a prins contur. Este vorba de construcția unui colegiu vocațional tehnic în Chișinău. Am semnat și o scrisoare de intenție în acest sens. Suntem deja foarte avansați în implementarea acestui proiect”, a menționat Perciun.
Instituția de învățământ va fi ridicată pe un teren în Zona Economică Liberă Bălți, care este amplasată în Chișinău, în zona Mircești.
„Acum au loc lucrările de demolare pe locul unde va fi edificat colegiul. Austria va crea o fundație în R. Moldova, care va lua în arendă, pe termen lung, acel teren. Este vorba de o investiție de circa 4 000 000 de euro. Inițial, în colegiu vor studia 100 – 150 de elevi, urmând ca numărul acestora să crească până la 400. Predarea va avea loc în limba germană și limba engleză. Elevii își vor încheia studiile cu o diplomă austriacă. Studiile vor dura cinci ani, după clasa a XIII-a. E ceva intermediar între diploma de BAC și o diplomă universitară. Asemenea colegii sunt foarte populare în Austria și reprezintă un element important pentru pregătirea specialiștilor bine pregătiți în domenii complexe, care pot merge să lucreze după absolvire la întreprinderi. Eu am fost la două colegii de acest fel. 70 la sută dintre absolvenți își găsesc imediat un loc pe piața muncii, iar 30% aleg să meargă mai departe, în învățământul superior”, a menționat ministrul Perciun.
Sursa citată a adăugat că salariul unui proaspăt absolvent începe cu 3 000 de euro lunar. „La 19 ani, un începător, absolventul unui astfel de colegiu, are la Viena minimum 3 000 de euro. Specializarea colegiului deschis în R. Moldova va în domeniul electronicii. Mizăm foarte mult că, odată construit acest colegiu, vom putea convinge companiile austriece să deschidă afaceri în R. Moldova. Vom avea deja forță de muncă foarte calificată, inclusiv poziții pentru funcții importante. Asta înseamnă salarii mult mai bune, ceea ce îi va face pe tineri să rămână acasă”, a conchis Dan Perciun.
Construcția colegiului va începe în 2024, iar procesul de studii va demara pe 1 septembrie 2025.
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















