AUDIO INCREDIBIL // Oamenii lui Dodon SFIDEAZĂ LEGEA, mușamalizează dosare PENALE și flutură cu LEGITIMAȚIA în fața polițiștilor: „Da aista scoate coracika de deputat și el...”. Ar fi intervenit și ministrul Voicu
4867
deschide.md Un ales al poporului, membru al Comitetului Executiv Politic al PSRM, dar și președinte al fracțiunii parlamentare a socialiștilor s-ar face vinovat de trafic de influență și abuz de funcția și statutul pe care îl deține. Deputatul s-ar fi implicat pentru a-și salva nepotul de dosar penal, după ce, pe 25 octombrie curent, acesta a fost prins de agenții de patrulare ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) în stare de ebrietate la volan. Cel puțin, asta reiese din înregistrările telefonice examinate de reporterii NordNews, în cadrul unei anchete jurnalistice. Este vorba despre Corneliu Furculiță, unul dintre sponsorii importanți ai PSRM-lui și persoană de încredere a președintelui R. Moldova, Igor Dodon, scrie NordNews.MD.
Săptămâna trecută, pe adresa electronică a mai multor instituții de presă, a ajuns o înregistrare telefonică, în care un tânăr se laudă unui amic despre cum un oarecare Cornel, care îi este rudă, a fluturat cu legitimația de deputat în fața polițiștilor, după ce aceștia l-au tras pe dreapta la ieșirea din Chișinău și l-au supus testului cu aparatul Dragger. Pentru că rezultatele alcotestului arătau că acesta avuse o concetrație de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, bănuitul a fost dus la Dispensarul Narcologic, pentru a-i fi preluate probe de sânge.
„Să chici o dată și să nu te scoată, apoi ce fel de neam e ăsta?...”
Aceeași înregistrare telefonică a fost virală și pe mai multe canale de pe platforma online Telegram. Individul care se laudă prietenului cu aventurile și pilele sale se numește Sergiu Gorea, un tânăr în vârstă de 28 de ani, originar din satul Răuțel, raionul Fălești. Acesta este nepotul familiei Furculiță, mai exact fiul fratelui Ludmilei Furculiță.
- Noroc frumușelul. Ce faci?
- Curăț soba.
- Cureți soba, ești acasă? Eu luni a mai făcut o h..., pi.... Dă-l, băi, în p... M-am dus la Chișinău, la bunica mea, dar duminică i-am dat (nota red. – am băut) și când m-a oprit mentura (nota red. – poliția). B..., pi... 0,32 mg/l, dosar penal, toată h.... asta. L-am sunat pe Cornel (nota red. – Corneliu Furculiță) și...
- Ai suflat în trubcă (nota red. – aparat Dragger)? Ai dat și analize?
- Da, băi, da... La analize nu știam cum să întind timpul ca să vină ghea Cornel... știi, al lui Liuda. Când o venit el... Da ei îs e... ce po.... Dă-le analizele, dă-i în p... Nu-ți fă griji că te scot, îi h... toată asta.
- D-ap’ asta unde era, la Chișinău?
- Da, da... Acolo era șeful de la Buiucani, tipa mare p... b... de ment (nota red. – polițist). Și aista îi zice, Cornel: „D-ap’ tu pe mine nu mă cunoști?” „Nu, nu”. Da aista scoate coracika (nota red. – legitimația) de deputat, și el: „Aaa domnul deputat, domnul deputat.” P... ce-s c*cați menții ăștia, băi. Și poate m-a scoate, b..., poate m-a scoate…
- Ca să chici odată și să nu te scoată, apoi ce fel de neam e ăsta?
- Eu tot așa m-am gândit.
- Pașol on n... (nota red. – Ducă-se în p...), da?
- Băi, da’ eu mai bine o sunam pe nana Vica, știi? Ea îmi zice: „Ce nu m-ai sunat pe mine, băi?” Și îți pare că numai odată a intervenit? Eu luna asta deja de două ori am nimerit. Iată așa, băi. Băi, eu nici prin gând, eram treaz, da’ când am suflat și am văzut că-i 0,32: „Tata, sună-l pe Cornel, că-i p...”
- Era și tatăl tău cu tine?
- Nu, era mama și fratele.
Vineri, 6 noiembrie, Sergiu Gorea a fost surprins de echipa noastră de filmare la volanului unui automobil de marca Renault, model Kangoo. Acesta a refuzat să discute cu jurnaliștii.
Pavel Voicu, ministrul afacerilor și al dosarelor aranjate
Recent, pe adresa redacției NordNews.md au ajuns și alte înregistrări telefonice care au legătură direct cu acest caz și care vin să confirme faptul că incidentul a avut loc, iar șoferul prins băut la volan a scăpat de dosar penal și a rămas cu permisul de conducere în buzunar, datorită implicării socialistului Furculiță.
Dintr-o înregistrare, reiese clar că în rezolvarea acestui caz s-a implicat și ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu. Acesta l-ar fi sunat pe tânăr, prezentându-se „Pavel” și spunându-i că are numărul lui de la Cornel Dimitrievici (nota red. – Corneliu Furculiță), ca să-l întrebe mai multe detalii despre caz, pentru a rezolva situația.
Tânărul recunoaște că a băut bere până după miezul nopții și a dormit doar câteva ore. La care, interlocutorul cu voce asemănătoare cu cea a ministrului MAI, după ce l-a întrebat toate detaliile și i-a explicat cum se bea: „Rachiul iese repede... În vreo două-trei ore, în cinci ore iese vinul și în șapte iese berea”, i-a cerut să-l telefoneze, îndată ce va fi chemat la audieri.
- Alo...
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Sergiu, mie îmi spune Pavel (nota red. – Pavel Voicu) și numărul tău de telefon mi l-a dat Cornel Dimitrievici (nota red. – Corneliu Furculiță). Cu problema ceea a ta, să vedem cum facem.
- Da.
- Ia spune-mi, te rog, asta când a avut loc?
- Luni.
- Da pe ce traseu, unde?
- Nu era chiar în Chișinău, la ieșire din Chișinău.
- Acolo la Pruncu’ undeva, da?
- Eu nu știu unde se află?
- La Buiucani, spre Buiucani...
- Da, da...
- Ăăăă... Și în aer liber ți-a depistat, și pe urmă te-ai dus și ai dat analize de sânge, da?
- Da...
- Rezultatul anlizei sângelui este sau încă nu-i?
- Nu, nu-i.
- Încă nu-i...
- Materialul, acum, pe moment, pe numele tău, unde-i? La poliția rutieră, știi, unde te-a chemat, ai dat explicații?
- Nu, nu m-au chemat încă nicăieri. Am dat numai sânge, acolo, în Centru, unde se face analiza asta.
- Am înțeles. Dar explicații ai scris ceva?
- Nu.
- Nu te-au pus să scrii explicații?
- Nu, am semnat doar că sunt de acord să dau sânge.
- Da tu, acum, pentru tine, ca să știm ce o să fie cu sângele, erai servit sau erau rămășițe? Dar spune așa cum este, ca să știm cum să facem.
- Eu am servit, dar duminică seara.
- Duminică seara ai servit?
- Da, da...
- Pe la ce oră?
- Până la doisprezece-unu
- Până la unu? Dar cam cât ai servit, plus-minus... Și ce-ai servit, rachiu sau vin?
- Am servit bere.
- Bere... Berea ține mult în corp.
- Asta și a fost problema.
- Rachiul iese repede... În vreo două-trei ore, în cinci ore iese vinul și în șapte iese berea.
- Nici nu m-am trezit dimineață atunci, că trebuia să plec la sud și nu a mai ieșit nimic din mine. Eu, când am văzut, singur am rămas...
- Mda...
- Da pe la ce oră te-au stopat?
- La zece... Eu am dormit numai vreo cinci ore.
- Mh... Da ai băut multă bere?
- Cam da...
- Salvarea este cu medicii să vorbim. Că dacă medicii o să dea concluzia, nu știu cum o să... Bun, fixează te rog numărul ăsta al meu de telefon.
- Mh...
- Mie îmi spune Pavel și când primești primul sunet, prima citație, unde te cheamă, tu te interesezi unde și la cine te cheamă. Și tu mă suni și-mi spui: „Mă cheamă acolo, la acela…”
- Mh, bine.
- Dar tu, pe de altă parte, vezi, vorbește cu medicii, dacă găsești să le explici că ai băut seara și astea sunt rămășițe. Ai înțeles ce-ți spun eu?
- Da, da...
- Dacă nu reușești, le-om explica la alții...
- Da, bine.
- Bun, davai (nota red. – hai!)!
L-am sunat pe Pavel Voicu pentru o reacție. Acesta însă nu a răspuns la apelurile noastre telefonice și nici la SMS.
Deputatul Corneliu Furculiță își învață nepotul (cum) să mintă
Pentru a vedea care este situația, Sergiu Gorea a fost telefonat de mătușa sa, Ludmila Furculiță. Aceasta a transmis telefonul soțului ei, deputatul PSRM Corneliu Furculiță.
Alesul poporului îi sugerează lui Gorea să nu vorbească cu polițiștii, să nu-i caute, iar dacă o să fie sunat, să le spună că nu are avocat, iar avocatul pe care îl cunoaște e, în acest moment, plecat din țară. Acesta îi recomandă să nu-i fie frică, să reacționeze cu calm și să tragă cât mai mult de timp, asigurându-l că până la urmă totul va fi bine.
- Da, Liuda.
- Seriojca, ia stai oleacă...
- Alo. Bună seara.
- Buna.
- Mâine nu-i suna, nu le spune nimic.
- Mh...
- O să vedem, dacă o să avem vreun răspuns ceva, ai să-i suni poimâine. Dacă te sună mâine, poimâine, dacă te întreabă vii sau nu vii, tu le spui: „Stimați tovarăși, eu caut avocat. Avocatul pe care îl cunosc e plecat în vacanță, la munte, la mare...”
- Mh. Bine.
- „... Când o să vină, eu o să vă găsesc.”
- Bine. Mh.
- Și mai mult nimic.
- Bun.
- Să nu te sperii, să nu te... încolo-încoace, că ei o să zică: „Noi să-ți punem interdicții!”. „Nu-i nimic, ce o să faceți, o să faceți.”
- Mh. Bun.
- Calm, trebuie de tras cât mai mult de timp.
- Mh. Bun.
- Clar?
- Da, da.
- Vseo (nota red. – Gata), hai noroc!
- Vseo (nota red. – Gata), hai!
Am trimis un mesaj și deputatului PSRM, Corneliu Furculiță, pentru a ne oferi un comentariu pe marginea acestui caz, dar până la momentul actual nu am primit niciun răspuns.
Numele lui Cornelui Furculiță a ajuns în gura presei și în vara acestui an, când în spațiul public a apărut o înregistrare video în care fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc îi oferea președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon o pungă, în care se presupune că erau bani. Dodon s-a scuzat atunci că nu poate lua punga și i-a zis lui Plahotniuc să i-o dea lui Costea, ca acesta să i-o transmită lui Cornel.
„Tot(ul) o să fie bine!...”
Pentru a-l scăpa pe nepotul lor de pedeapsa penală, familia Furculiță a făcut tot ce le-a stat în puteri. Chiar a doua zi, soția socialistului l-a sunat pe Sergiu Gorea și l-a anunțat să răspundă la telefon, învățându-l cum să vorbească cu anchetatorul.
- Seriojca, noroc. Mai în scurt, te sună un număr te telefon, acesta este un anchetator.
- Aha...
- Numărul cu 141 e numărul lui. Sună-l înapoi și zi-i când ai să vii la Chișinău, ori ne înțelegem mâine când el te așteaptă, la ce oră poți să te apropii.
- Mh, bun.
- Tu ai să te duci și tot o să fie bine, o să fie amendă, permisul nu o să ți-l ia, tot o să fie bine. Bun?
- Mh, da, bun.
- Sună-l și înțelege-te mâine când să vii la Chișinău. Bun?
- Aha.
- Hai.
Contactată de reporterul NordNews, Ludmila Furculiță a cerut să-i expediem întrebările în scris, dar până la momentul publicării anchetei jurnalistice așa și nu am primit vreun răspuns.
„A fi sau a nu fi, aceasta e întrebarea…”
O altă înregistrare telefonică care a fost analizată în cadrul anchetei este discuția avută între ofițerul de urmărire penală Constantin Andronic, de la Inspectoratul de Poliție Buiucani, și Sergiu Gorea. Ultimul a fost sunat pentru a fi citat la audieri în calitate de bănuit.
- Alo. Bună ziua. Sergiu?
- Da.
- Mă numesc Constantin Andronic, sunt ofițer de urmărire penală la Inspectoratul de Poliție Buiucani.
- Da.
- Sergiu, uite, în privința cazului care a avut loc în data de 25 (nota red. –octombrie).
- Mh.
- Este nevoie să te audiez în calitate de bănuit. Pentru ziua de mâine, la ce oră ai posbilitate?
- Mâine?
- Da.
- Trebuie să vin în Chișinău?
- Da, împreună cu avocatul.
- Of, nici nu știu dacă mâine am să reușesc.
- Pe joi nu se poate?
- Uite... Eu nu știu joi dacă am să fiu, și de asta... Așa... Mâine numaidecât, în prima jumătate a zilei, se poate la trei, patru și la cinci. Am liber la trei, la patru și la cinci, până atunci sunt ocupat.
- Dar dacă vă sun mai târziu și vă spun dacă pot mâine? Că nu știu precis...
- Da’ unde te afli?
- La Bălți.
- Ei, d-ap’ ție cât timp îți... Ești la serviciu sau?
- Da, da, sunt la serviciu... Pur și simplu, de asta nu știu.
- Ok, hai vezi, ia legătura acolo cu șeful, cu cine... Și mă anunți care-i situația.
- Da, bine.
Contactat telefonic de către reporterul NordNews, ofițerul de urmărire penală Constantin Andronic ne-a răspuns că un dosar pe numele lui Gorea Sergiu Vasile se află „la fază de urmărire, mai multe date nu pot să vă ofer”.
Însă, a spus că este vorba despre cu totul alt caz și că despre incidentul din 25 octombrie dânsul nu este la curent: „Eu am avut o cauză penală în gestiune în 2018, care era remisă deja în judecată. Despre octombrie eu nu-s la curent, eu nu am avut în gestiune asemenea caz”.
„ Tu, principalul, nu-ți fă griji…”
Lucrurile au început să se miște, după discuția avută cu anchetatorul de la Buiucani, iar Sergiu a fost telefonat de către Ludmila Furculiță, care l-a întrebat când ar urma să se prezinte la audieri. Soția socialistului îi recomandă tânărului să nu zică nimănui nimic, până nu vorbește cu cine trebuie și nu au un răspuns.
Mai mult, soția lui Furculiță îi sugerează, pentru orice eventualitate, să facă rost de un certificat medical fals, pentru a-și motiva absența la audieri, totodată, asigurându-l că totul va fi bine.
- Da, Liuda.
- Sereojca, da’ pe tine te-au sunat, da?
- Da.
- Ți-au zis mâine sau poimâine, sau când ți-au zis?
- El mi-a zis că atunci când o să am posibilitatea, în aceste două zile.
- Aha.
- Dar trebuie să-l sun și să-i spun când.
- Eu am să te sun și am să-ți zic.
- Mh.
- Că acolo el, la telefon, nu o să poată și... După asta, când am să știu, am să te sun. Până atunci, să nu zici nimic.
- Bun, bun...
- Harașo (nota red. – Bine). Da’ dacă ceva, poate ne gândim să-ți faci vreun certificat... Dacă ceva. Stela o să-ți poată face un certificat?
- Da.
- Hai că eu am să mă gândesc. Eu diseară am să vorbesc și după asta am să te sun și am să-ți zic. Dacă ceva, o să te anunțe, după (nota red. – ora) 20.
- Mhm.
- După 20, o să fie omul cela care trebuie.
- Bun.
- Dacă ceva, ne gândim. Tu, principalul, nu-ți fă griji, eu te asigur că o să fie totul bine. Harașo (nota red. – Bine)?
- Da.
- Davai (nota red. – Hai)!
„Principalul, dosar penal să nu fie…”
Câteva zile mai târziu, Sergiu Gorea a primit un apel de la un bărbat, care cel mai probabil este tatăl său. (Sergiu Gorea este fiul lui Vasili Gorea, șeful Secției înmatriculare a transportului și calificare a conducătorilor auto din Bălţi și consilier raional de Fălești. La alegerile locale din toamnă, Vasili Gorea a candidat la funcția de primar al satului Răuțel, raionul Fălești, din partea PSRM).
În cadrul discuției i-a spus că a fost telefonat de „Liuda” (nota red. – Ludmila Furculiță, soția deputatului PSRM) și l-a informat în legătură cu incidentul din 25 octombrie – că nu va fi pornit dosar penal și că va scăpa doar cu o amendă, deoarece Corneliu Furculiță a aranjat situația, chiar dacă, din câte reiese, asta l-a costat nervi.
- Liuda m-a sunat.
- Și?
- Dosar penal, posibil că nu o să fie, dar amendă o să fie. Cât, cum și... Dar dosar penal... Cornel azi a fost, a vorbit. E cam nervos Cornel, că trebuia deodată, când asta... trebuia de sunat și... dar așa am lăsat până s-a dus la narcologie. Băi, da’ ce depinde de noi, știi? Tot voi v-ați foit. Da’ el, că era la mama Ina și au petrecut-o, înțelegi?
- Mama Ina era la dânșii, până când au petrecut-o… Și nu era să zică: „Eu mă duc, că...” Și acela cu mașina nu venea... Liuda a zis că jumătate de oră. Principalul ca dosar penal să nu fie.
- Bun.
- Hai!
Mătușa, mai tare ca Poliția
Mulțumită că a reușit să-și scape nepotul doar cu o amendă, Ludmila Furculiță l-a sunat pe Sergiu Gorea și l-a dojenit părintește rugândul frumos să se facă băiat cuminte. Aceasta i-a amintit și de alte încălcări pe care acesta le-a comis.
Ludmila Furculiță îl atenționează pe nepotul său să nu consume alcool înainte de a urca la volan și să nu încalce regulile de circulație: „Poliția e poliție, dar eu sunt mai rea de 100 de ori decât poliția!”, l-a avertizat mătușa.
Ce spun statisticile:
Doar în primele nouă luni ale anului 2020 au avut loc peste 1 400 de accidente rutiere, în care au murit 170 de oameni, iar alţi 1 600 au fost răniţi. Principalele cauze ale accidentelor sunt viteza excesivă şi condusul maşinii în stare de ebrietate.
Ce spune legea:
Conform Art. 327 din Hotărârea Nr. 24, din 17-10-2019, a Curții Constituționale privind Abuzul de putere sau abuzul de serviciu:
„(1) Folosirea intenționată de către o persoană publică a situației de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile […] drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, se pedepsește cu amendă în mărime de la 650 la 1150 unități convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
c) soldată cu urmări grave se pedepsește cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenționale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
29.01.2026
09:53
71
„Ne-am simțit de parcă am fi suboameni”. În lupta cu oligarhii ruși, România a lăsat fără Carte de Identitate peste 100.000 de moldoveni. Doar 1600 de ruși au fost identificați
29.01.2026
08:14
261
Horoscopul zilei 29.01.2026
29.01.2026
06:41
367
Atac aerian rusesc cu drone ucide trei civili în regiunea Zaporojie, în timp ce Moscova și Kiev continuă negocierile de pace
28.01.2026
23:28
664
Iran amenință cu un răspuns fără precedent la un posibil atac american, în timp ce Trump evocă „ceasul ticăie”, iar Merz spune că regimul de la Teheran mai are doar „săptămâni”
28.01.2026
22:59
595
Kaja Kallas cere o NATO „mai europeană” în era Trump, în timp ce cheltuielile militare ale UE urcă la 343 de miliarde € și sunt estimate la 381 de miliarde € în 2025
28.01.2026
20:52
609
Vreme mai blândă și nori persistenti în Republica Moldova, joi 29.01.2026
28.01.2026
17:31
737
Moldova mizează pe investiții americane pentru modernizarea infrastructurii feroviare și rutiere
28.01.2026
16:04
813
Studiu american: aproape 2 milioane de victime militare în războiul din Ucraina, cu pierderi ruseşti aproape duble faţă de cele ucrainene, bilanţ respins de Kremlin
28.01.2026
14:39
730
Moldova și Germania, împreună cu UNICEF, extind la nivel național serviciile esențiale pentru copiii moldoveni și refugiați ucraineni
28.01.2026
13:20
763
Guvernul aliniază 17 acte normative din construcții și urbanism la noul Cod, extinzând accesul la locuințe de serviciu pentru cetățenii UE și Schengen
29.01.2026
09:53
0
„Ne-am simțit de parcă am fi suboameni”. În lupta cu oligarhii ruși, România a lăsat fără Carte de Identitate peste 100.000 de moldoveni. Doar 1600 de ruși au fost identificați
29.01.2026
08:14
258
Horoscopul zilei 29.01.2026
29.01.2026
06:41
354
Atac aerian rusesc cu drone ucide trei civili în regiunea Zaporojie, în timp ce Moscova și Kiev continuă negocierile de pace
28.01.2026
23:28
654
Iran amenință cu un răspuns fără precedent la un posibil atac american, în timp ce Trump evocă „ceasul ticăie”, iar Merz spune că regimul de la Teheran mai are doar „săptămâni”
28.01.2026
22:59
590
Kaja Kallas cere o NATO „mai europeană” în era Trump, în timp ce cheltuielile militare ale UE urcă la 343 de miliarde € și sunt estimate la 381 de miliarde € în 2025
28.01.2026
20:52
606
Vreme mai blândă și nori persistenti în Republica Moldova, joi 29.01.2026
28.01.2026
17:31
735
Moldova mizează pe investiții americane pentru modernizarea infrastructurii feroviare și rutiere
28.01.2026
16:04
810
Studiu american: aproape 2 milioane de victime militare în războiul din Ucraina, cu pierderi ruseşti aproape duble faţă de cele ucrainene, bilanţ respins de Kremlin
28.01.2026
14:39
727
Moldova și Germania, împreună cu UNICEF, extind la nivel național serviciile esențiale pentru copiii moldoveni și refugiați ucraineni
28.01.2026
13:20
758
Guvernul aliniază 17 acte normative din construcții și urbanism la noul Cod, extinzând accesul la locuințe de serviciu pentru cetățenii UE și Schengen
28.01.2026
12:58
809
Denis Lungul, numit secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale
28.01.2026
12:50
808
Guvernul de la Chișinău schimbă regulile în zootehnie pentru a spori bunăstarea porcilor și a se alinia la standardele UE
28.01.2026
12:43
653
Cei mai buni tineri luptători ai țării s-au înfruntat la Campionatul Național U-23 de la Chișinău
28.01.2026
12:42
817
Poli Timişoara plăteşte integral cazarea şi masa familiilor fanilor PAOK morţi în accidentul din Timiş
28.01.2026
12:24
804
Suporterii PAOK au transformat locul accidentului de lângă Lugoj în memorial, ambasadoarea Greciei revine la spital, iar un jurnalist este agresat de un reprezentant al clubului
28.01.2026
09:39
1072
PROMOȚIE // HiSky lansează campania REDUCERILOR de iarnă la bilete de avion Zboruri de la 24,99 euro din februarie până în octombrie
28.01.2026
09:24
975
Ministrul Sănătăţii, în legătură permanentă cu Grecia după accidentul din Timiş soldat cu 7 morţi, anunţă că cei trei răniţi sunt stabili şi monitorizaţi atent
28.01.2026
08:59
845
Atac cu drone rusești asupra unui tren de pasageri în Harkov și raiduri mortale la Odesa: opt morți, sute de mii de ucraineni fără curent electric
28.01.2026
08:01
758
Horoscopul zilei 28.01.2026
27.01.2026
23:55
948
Ilie Bolojan transmite condoleanţe familiilor tinerilor greci morţi în accidentul rutier din Timiş
27.01.2026
23:03
933
Ministrul de Interne Cătălin Predoiu, mesaj de condoleanţe Greciei după accidentul din Timiş în care au murit şapte suporteri PAOK
27.01.2026
21:00
929
Vreme mai blândă și fără precipitații în Republica Moldova, miercuri, 28 ianuarie 2026
27.01.2026
20:42
1194
Orologiul apocalipsei, reglat la doar 85 de secunde de miezul nopţii: experţii avertizează asupra riscului de război nuclear, crizei climatice şi „Armageddonului informaţiei”
27.01.2026
20:25
912
Gido PARK primește 3 milioane lei ajutor de stat pentru noua fabrică de prefabricate din beton la Ratuș, Criuleni
27.01.2026
20:13
876
Mitsotakis, mesaj după tragedia din Timiș: Atena colaborează strâns cu autoritățile române după moartea fanilor PAOK
27.01.2026
20:08
779
Omagiu la Lyon pentru suporterii greci ai lui PAOK morţi în accidentul din Timiş
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.75
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi














