02:57:51 14.02.2026
Stiri

Atena s-a mutat la Roșu

Important 23.06.2013 08:53 Vizualizări1956
Atena s-a mutat la Roșu
Familie // A lăsat capitala Greciei și a venit într-un sat din sudul R. Moldova, alături de femeia visurilor sale, unde îngrijește capre, oi, porci și zeci de orătănii

Galina Munteanu

În aceste vremuri instabile, când mulți dintre moldoveni aleg „raiul” din Grecia sau din alte țări mai dezvoltate, grecul Tudor Mihopolos a preferat să lase Atena și să vină în satul Roșu, raionul Cahul. Fiind de meserie militar, toată viața a fost nevoit să trăiască într-un regim de cazarmă, de multe ori fiind nevoit să se afle în miezul conflictului, iar unele urme ale schijelor i se pot observa și azi pe corp. Atunci și-a spus că, odată ajuns la pensie, va merge să trăiască într-un sătuc, în liniște, unde să se audă doar ciripit de păsări. Așa a vrut soarta ca, odată ajuns la pensie, să fie divorțat și să-și întâlnească femeia care-i va împlini visul. Nu bănuia însă că acest loc va fi chiar un sat din R. Moldova, pentru că femeia pe care și-a ales-o este moldoveancă. Acesteia nu i-a fost greu să-l convingă să vină în R. Moldova. Din contră, acum îi este mai greu să-l înduplece să meargă în Grecia să-și viziteze rudele și copiii. „Patria mea este acolo unde îmi bate inima, adică R. Moldova. Nu regret nicio clipă că am venit aici. Sunt în acest sat de patru ani și doar o singură dată am fost în Grecia. Cu rudele și copiii discutăm foarte des la telefon”, susține Tudor Mihopolos.

Gospodar cu acte în regulă

De cum a ajuns aici, nu a stat să savureze frumusețea naturii, așa cum și-a dorit toată viața, dar și-a suflecat mânecile și s-a apucat de lucru. Gospodăria în care trecuse cu traiul nu fusese îngrijită mai bine de 15 ani, timp în care moldoveanca a lucrat în Grecia, iar totul stătea gata-gata să se risipească. Acum, își creează un adevărat rai grecesc pe pământ moldovenesc. „Când eram în Grecia, soția Elizaveta îmi spunea că are o casă mare și frumoasă în R. Moldova. Când am ajuns aici și am văzut-o... Nu am dreptul să spun că a fost rău, pentru că am acceptat așa cum a fost. Nu poți cere multe de la o țară săracă. Am schimbat mai tot în casă în acești patru ani, stricăm, reparăm, construim, tencuim. Îmi fac căsuța visurilor mele”, susține Tudor Mihopolos. Le reușește pe toate și pășește în rând cu toți sătenii, ba chiar îi întrece în unele privințe. Îngrijește 22 de capre, până nu demult și 14 porci, acum a rămas doar cu doi, câteva oi și mai multe orătănii.

Căprarul de la Atena

„De la început, le mulgea soția, deoarece eu n-am pus în viața mea mâna pe pulpa vreunei capre, dar când Elizaveta era în spital, am fost nevoit să le mulg eu. Ei, acum mă descurc cu brio”, ne spune zâmbind grecul de la Roșu. În toți acești ani a învățat puțin și limba română, iar atunci când merge la piață, toată „piața este a lui”, adaugă mândră de el soția. Se împacă de minune și cu vecinii, dar spune că știe să păstreze limita de discreție. „Aici oamenii nu prea sunt cinstiți, sunt geloși, invidioși și le place să consume mult alcool. Eu nu sunt adeptul băuturilor tari, iar asta m-a făcut să fiu mai dur cu ei și să nu accept cu ușurință prietenia lor. Când am trecut cu traiul aici, pentru câțiva metri de pământ am fost nevoiți și să ne judecăm cu unii vecini, numai ca să ne întoarcem ceea ce ne aparținea. Acum, a trecut tot răul și ne căutăm în liniște și pace de viața noastră”, ne spune nea Tudor.

Bucătărie moldovenească după rețete grecești

Se ocupă cu plăcere de treburile gospodăriei, dar îi rămâne timp și pentru bucătărie unde se simte „ca peștele în apă”. Nu-i prea plac bucatele moldovenești, doar sosul din carne de pui și friptura din carne de porc și de vită și prepară mai mult bucate după rețele grecești. De pe masă nu lipsesc brânza de capră, măslinele și salata din legume. Cunoaște totul atât despre politica din R. Moldova, cât și despre cea din Grecia. Este la curent cu toate noutățile și poate caracteriza fiecare politician în parte. „Ghimpu (Mihai Ghimpu, liderul PL – n.r.), numai vorbă din el. Vlad Plahotniuc ar trebui să se retragă în businessul lui, pentru că un politician, dacă și-a pătat o dată reputația, nu mai are ce căuta în politică. Cât despre președintele țării, Nicolae Timofti, e cuminte..., el face tot ceea ce i se spune”, trage concluzii grecul de la sudul țării. Cei mai tari în politica moldovenească sunt Marian Lupu și Vlad Filat, ultimul pentru că e „deștept și descurcăreț”. Suferă pentru criza din țara unde și-a petrecut mai toată viața - Grecia, dar spune că acum nu mai poate face nimic pentru aceasta.

Au locuit pe aceeași stradă

Povestea soției, Elizaveta, pare desprinsă din cea a Cenușăresei fraților Grimm. A muncit toată viața din greu ca să-și crească cei patru copii, iar dacă i-ar fi spus cineva că, atunci când va ajunge aproape de vârsta pensionării, își va găsi „prințul” din poveste, și nu un moldovean oricare, dar un grec sadea, nu l-ar fi crezut. Așa cum multe moldovence au mers peste hotarele țării ca să-și câștige bucățica de pâine pentru familie, greul nu a ocolit-o nici pe Elizaveta. Rămasă văduvă cu patru copii la numai 38 de ani, aceasta a fost nevoită „să-și ia lumea-n cap și să se ducă încotro o vedea cu ochii”, numai să facă un ban ca să-și poată hrăni și învăța copiii. Așa a vrut soarta ca să ajungă la Atena. A muncit acolo 15 ani, timp în care și-a luat cu ea și copiii. Pe Tudor l-a întâlnit într-un moment dificil al vieții. „Avusesem o intervenție chirurgicală la picior, mă simțeam foarte rău, dar nu stăteam acasă, mă sprijineam de baston și munceam așa cum puteam. Într-o seară, mă întorceam de la serviciu și văd că se oprește lângă mine o mașină, iar un bărbat mă întreabă: „Ești căsătorită?”. Nu i-am răspuns, dar am inițiat o discuție. Atunci am aflat că am locuit ani buni pe aceeași stradă, dar nu am știut unul de celălalt. Și uite că până la urmă, suntem aici”, ne spune zâmbind gospodina familiei Mihopolos.

Condiția „prințului”

Înainte de a ajunge aici, nici nu bănuia ce urma să facă ca să-i devină soție grecului.

Acesta nu avusese parte de o căsnicie fericită, așa că îi era cam frică să înceapă o nouă relație. Atunci, în gând și-a spus că cea care îi va aduce ligheanul să-și spele picioarele îi va fi soție. Doamna Elizaveta, fără să știe de condiția grecului, i-a adus ligheanul la picioare. Acum, cei doi trăiesc o adevărată poveste de dragoste bazată pe respect reciproc. Cei patru copii ai Elizavetei au ales să locuiască în Grecia, iar cel mai mic își va juca nunta în luna august cu o grecoaică. „Sunt liniștită că și-au găsit fericirea acolo, așa cum mi-am găsit-o și eu. Ne bucurăm mult că toți se împacă de minune cu copiii lui Tudor, se vizitează reciproc, iar asta ne face pe noi și mai fericiți”, conchide Elizaveta Mihopolos.
Autor: Ziarul National
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 16.93 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte