Asociațiile patronale în domeniul transportului, despre PROTESTUL unor transportatori la punctul de trecere Leușeni: „Folosesc în mod obraznic restricțiile de circulație impuse de țările UE, pentru ca să-și protejeze activitățile ilegale”
2406
Asociațiile patronale din domeniul transportului condamnă protestul organizat ieri, la punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni, de către unii transportatori. Cei adunați la Leușeni ar fi transportatori iliciți și „folosesc în mod obraznic restricțiile de circulație impuse de țările UE, pentru ca să-și protejeze activitățile ilegale”.
„Asociațiile patronale din domeniul transporturilor rutiere își exprimă indignarea față de protestul unor așa-numiți „transportatori” organizat la august la punctul de trecere a frontierei Leușeni. Transportul ilicit reprezintă o amenințare gravă pentru ramura transporturilor din R. Moldova. Actualmente, bugetul pierde în jur de 40% din încasările pe care ar putea să le înregistreze de la operatorii de transport din cauza existenței unei rețele bine organizate și dirijate de transport ilicit”, se arată în declarația Asociațiilor patronale din domeniu.
Potrivit sursei citate, prin această taximetrie internațională, ca invenție pur-autohtonă, precum și necesitățile diasporei de a expedia colete rudelor, servesc drept „instrument de mușamalizare a activităților ilegale ale mai multor persoane care s-au autointitulat „transportatori”.
„În perioada stării de urgență ponderea transporturilor ilegale a crescut, deoarece în privința lor „nu s-au extins restricțiile”. Numărul unităților de transport antrenate în activitățile ilegale de transportare a călătorilor în trafic național și internațional este alarmant. Am solicitat în repetate rânduri de a fi stopate activitățile ilegale care duc la ruinarea ramurii transporturilor și pun în pericol existența a mii de locuri de muncă legale. Acum, când au fost înregistrate unele succese în domeniul combaterii ilegalităților și au fost sancționați mai mulți transportatori iliciți, inlcusiv prin ridicarea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare, asistăm și la protestele celor care activează în afara cadrului legal. Motivul utilizat de protestatari - restricțiile de circulație impuse de țările UE, nu are nici o legătură cu sancțiunile aplicate de ANTA față de ei.
Solicităm autorităților publice să manifeste maximă prudență la examinarea cerințelor „transportatorilor” de la punctul de trecere a frontierei Leușeni și sperăm că după adoptarea unor decizii în privința lor nu vor fi nevoiți să protesteze transportatorii legali”, se mai arată în declarația semnată de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto, Asociația Patronală a Transportatorilor și Servicii Auxiliare, Asociația Patronală a Profesioniștilor din Transporturi „Transportatorul”, Asociațiai Patronală a Transportatorilor Auto „Nord”, Uniunea Transportatorilor și Drumarilor și Asociația Internațională a Transportatorilor Auto.
16.03.2026
22:54
2
Apple își consolidează ecosistemul de editare video: achiziționează MotionVFX pentru a întări Final Cut Pro și Creator Studio
16.03.2026
22:42
104
xAI, compania lui Elon Musk, dată în judecată pentru imagini sexualizate cu minori generate de Grok
16.03.2026
21:53
129
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologia cu inteligență artificială care duce realismul jocurilor video la un nou nivel și promite aplicații în afara gamingului
16.03.2026
21:02
243
Vreme mai blândă și cer mai senin în Republica Moldova, marți, 17 martie 2026
16.03.2026
20:29
322
Britannica și Merriam-Webster dau în judecată OpenAI pentru „încălcare masivă a drepturilor de autor”
16.03.2026
19:00
341
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
16.03.2026
18:56
392
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
16.03.2026
17:39
350
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
356
Centru modern pentru tinerii cu adicții deschis la București. Ministrul Sănătății promite program național de combatere a dependențelor
16.03.2026
17:22
366
Discursul lui Jensen Huang deschide GTC 2026: ce anunțuri pregătește Nvidia pentru viitorul AI și al noilor cipuri
16.03.2026
22:42
5
xAI, compania lui Elon Musk, dată în judecată pentru imagini sexualizate cu minori generate de Grok
16.03.2026
21:53
83
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologia cu inteligență artificială care duce realismul jocurilor video la un nou nivel și promite aplicații în afara gamingului
16.03.2026
21:02
234
Vreme mai blândă și cer mai senin în Republica Moldova, marți, 17 martie 2026
16.03.2026
20:29
316
Britannica și Merriam-Webster dau în judecată OpenAI pentru „încălcare masivă a drepturilor de autor”
16.03.2026
19:00
337
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
16.03.2026
18:56
385
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
16.03.2026
17:39
344
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
352
Centru modern pentru tinerii cu adicții deschis la București. Ministrul Sănătății promite program național de combatere a dependențelor
16.03.2026
17:22
363
Discursul lui Jensen Huang deschide GTC 2026: ce anunțuri pregătește Nvidia pentru viitorul AI și al noilor cipuri
16.03.2026
17:20
580
Rușii, tot mai IZOLAȚI și cu pumnul în gură. Decizia care ar arunca Rusia în epoca de piatră: „Altă lume nu avem pentru voi”
16.03.2026
15:41
623
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
16.03.2026
15:10
466
MAIA a premiat 13 inovații agricole la concursul „Util pentru Moldova” 2026 în cadrul expoziției Moldagrotech
16.03.2026
14:49
457
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
16.03.2026
14:44
445
MEC publică calendarul admiterii la liceu pentru sesiunea 2026, cu două etape de concurs în iulie și august
16.03.2026
14:43
427
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Arta teatrală” în licee
16.03.2026
14:43
571
Prutul nu ne desparte, ne UNEȘTE: Iașul sare în ajutorul Bălțiului în plină criză a apei
16.03.2026
13:01
585
Doi bărbați din Briceni, arestați preventiv 30 de zile pentru omorul prin împușcare al unui consătean și abandonarea cadavrului lângă cimitir
16.03.2026
12:15
527
O nou scumpire a carburanților. Prețul MOTORINEI crește cu aproape un leu și l-a depășit pe cel al benzinei. Vezi AICI benzinăriile la care te poți alimenta cu diesel
16.03.2026
12:03
607
Trafic de influență la redobândirea cetățeniei române: peste 20 de percheziții PA și CNA, administratoarea unui SRL și un angajat al Consulatului României la Cahul, reținuți
16.03.2026
11:47
483
Înscrierea în clasa I pentru anul de studii 2026-2027 începe la 1 aprilie și se va desfășura în două etape
16.03.2026
11:30
503
Decada „Memoriei și Recunoștinței” la Hîncești: lecții despre războiul din 1992, deportări și represiunile sovietice pentru o societate cu viitor european
16.03.2026
10:45
554
VIDEO // Operațiune ca în FILME în Anenii Noi: Mascații de la „Fulger” au descins la o fermă de bovine, unde au găsit la un ,,fermier" peste 40 kg de marijuană
16.03.2026
09:54
603
Vinul Moldovei cucerește ProWein 2026: 46 de vinării și 7 producători de divin promovează țara pe una dintre cele mai mari piețe internaționale
16.03.2026
07:54
588
Horoscopul zilei 16.03.2026
15.03.2026
18:21
791
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
xAI, compania lui Elon Musk, dată în judecată pentru imagini sexualizate cu minori generate de Grok
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologia cu inteligență artificială care duce realismul jocurilor video la un nou nivel și promite aplicații în afara gamingului
Vreme mai blândă și cer mai senin în Republica Moldova, marți, 17 martie 2026
Britannica și Merriam-Webster dau în judecată OpenAI pentru „încălcare masivă a drepturilor de autor”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.47
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














