Arta politicii sau ce contează, de fapt, în politică
3900
1) În politică contează liderul. Liderul este un reper fundamental în viaţa politică. Un lider puternic, cu autoritate, este o adevărată forţă motrice, o locomotivă în promovarea unor valori şi idealuri. Este important ca liderul să nu fie arogant, cu capul în nori, să posede arta dialogului şi compromisului atât cu cei care-i împărtăşesc năzuinţele, dar mai ales cu cei care-i sunt oponenţi. Nici liderii obsedaţi de conspiraţii şi/sau scenarii diabolice nu prea sunt longevivi. Un lider politic trebuie, dincolo de toate, să aibă carismă. Dar nu una lipsită de cultură şi discernământ, cum se mai întâmplă pe la noi, căci ne facem de râsul lumii.
2) În politică contează echipa. Politica este un joc de echipă. Nu poţi avea sorţi de izbândă de unul singur. „Partidul-om” este sortit eşecului dacă nu din start, cel puţin pe prima sută de metri. Toate deciziile importante se iau de comun acord, în echipă. Sigur, liderul se poate impune în faţa celorlalţi, dar acest lucru trebuie realizat cu forţa argumentului, nu cu forţa postului. Totodată, un lider puternic atrage personalităţi notorii din diverse alte domenii (business, ştiinţă, învăţământ, medicină, cultură etc.), moment primordial în fortificarea unei echipe.
3) În politică contează doctrina. Chiar dacă liderul şi echipa au un rol hotărâtor, politica fără doctrină este seacă, nu are coloană vertebrală. Un partid fără doctrină nu are continuitate, nu este durabil. Un partid serios, cu doctrină, lasă urme adânci în istorie, iar partidele de conjunctură sunt de obicei efemere, pentru cel mult 1-2 cicluri electorale. Doctrinele sunt diferite (liberală, populară, socialistă etc.), dar odată îmbrăţişate trebuie promovate cu insistenţă, profesionalism şi, nu în ultimul rând, cu bun-simţ.
4) În politică contează discursul. Un politician bun trebuie să fie un orator bun, trebuie să poată vorbi liber pe diverse teme de actualitate socială, economică, culturală etc. Un politician deştept trebuie nu numai să citească discursuri solemne, dar să şi improvizeze. Mesajul politicianului nu trebuie însă să conţină ambiguităţi, falsuri, promisiuni deşarte, jumătăţi de măsură. De asemenea, cu referinţă la discurs, la comunicare, politicianul care nu are un „feed-back” eficient cu mass-media este un „actor falit”. Totodată, nu este bine să-ţi ataci/acuzi vecinii. Aceştia sunt cei care sunt, iar a avea relaţii civilizate de vecinătate este mai mult decât necesar. Un discurs prudent şi înţelept trebuie promovat şi în raport cu statele mari atâta timp cât politica acestora nu ştirbeşte, evident, din identitatea şi demnitatea noastră naţională. Altminteri, din parteneri ne transformăm în vasali.
5) În politică contează faptele. Dacă a spune una şi a subînţelege alta este admisibil (asta chiar face parte din arta diplomaţiei), atunci a spune una şi a face alta este dacă nu condamnabil, cel puţin regretabil. Un partid puternic, în special unul de opoziţie, pe lângă sensibilizarea opiniei publice (interpelări în parlament, conferinţe de presă, mitinguri sau demonstraţii de protest etc.) trebuie să ofere şi soluţii privind depăşirea dificultăţilor cu care ne confruntăm.
6) În politică contează problemele de comunitate. Nu poţi veni în faţa electoratului cu chestiuni despre încălzirea globală sau explorarea spaţiului cosmic. Chiar dacă rostul unui deputat este de a elabora şi adopta legi, care prin intermediul executivului trebuie implementate eficient şi la timp, majoritatea cetăţenilor aşteaptă măsuri concrete asupra unor griji şi necesităţi comunitare: asfaltarea drumurilor, gazificarea satelor, reparaţia şcolilor etc. Iată de ce un politician care nu ştie sau nu poate aborda / rezolva asemenea subiecte / probleme nu are priză la public.
7) În politică contează interesele. Este regretabil, dar în politică interesele stau, de multe ori, deasupra principiilor. Politica fără interese este ca şi bătrâneţea fără riduri. Ambele ştirbesc din imagine, dar sunt inevitabile. Or, politica o fac oamenii, iar oamenii întotdeauna au avut/ au interese. Uneori interesele sunt atât de mari, încât albul devine negru şi negrul devine alb. Atunci cad guverne, se dizolvă coaliţii, iar politicienii uită, ca prin minune, de promisiunile/ ofertele electorale. Alteori, se formează grupuri de interese care pot determina defăimarea unui lider politic sau viceversa – dezvoltarea cultului personalităţii.
8) În politică nu se fac cadouri. În politică se fac, mai degrabă, schimburi de cadouri sau împrumuturi. Repet: lucrul acesta se întâmplă în politică sau, mai bine zis, în relaţiile dintre politicieni. Pentru că sprijinul din partea maselor se bazează, de obicei, pe împărtăşirea unor valori şi idealuri, pe conştientizarea reformelor. Însă, de cele mai multe ori, politicienii profesionişti, au ceva de împărţit, de cedat, de împrumutat. Există, evident, şi acte de altruism, de binefacere, dar până la urmă şi acestea, de multe ori, se transformă din gesturi confidenţiale în show-uri electorale.
9) În politică totul este negociabil. Sau aproape totul. În politică nimic nu este bătut în cuie, iar coaliţiile, de cele mai multe ori, sunt inevitabile. Dialogul şi compromisul sunt, dacă vreţi, cele două „maluri ale râului”, care determină cursul, uneori drept, alteori întortocheat, al politicii. Într-o societate posttotalitară şi dispersată, precum este Republica Moldova, obţinerea unei majorităţi parlamentare este foarte dificilă. Iată de ce ar fi bine ca discursurile politicienilor să nu jignească potenţialii viitori parteneri de guvernare.
10) În politică, alianţele postelectorale sunt mai fireşti decât cele preelectorale. Istoria noastră recentă, dar şi cea din statele învecinate, ne demonstrează că pentru un partid nu există un exerciţiu de afirmare mai bun decât cel electoral. Povestea cu lista comună sau naţională e nobilă, e frumoasă, cine însă ne poate da garanţii că toţi pretendenţii la locuri eligibile sunt reprezentativi, merituoşi? În schimb, alianţele postelectorale, când fiecare partid vine la masa negocierilor cu propria „roadă” (deputaţi, potenţiali miniştri etc.), sunt mai fireşti şi implicit mai durabile. Avântarea, însă, în competiţia politică trebuie să fie precedată de un calcul realist: există sau nu există şanse de trecere a pragului electoral?
11) În politică sunt frecvente atacurile la persoană. Cu regret, fenomenul respectiv a devenit o normă cotidiană. Atunci când nu sunt suficiente probe, argumente împotriva unei păreri, încep atacurile la persoană, la autorul acestei păreri. Repet, este un fenomen regretabil şi dezgustător, oamenii de rând dezaprobând categoric asemenea izbucniri maladive. Unii au ajuns până acolo încât publică cărţi, montează filme despre adversarii lor politici, atentând la ceea ce se numeşte viaţa intimă, privată a cetăţeanului. Dar ce să-i faci? Când intri în politică, trebuie să-ţi asumi şi asemenea riscuri. Politica înseamnă a da lecţii, dar înseamnă şi a primi lecţii. Care nu întotdeauna sunt dintre cele mai plăcute.
12) În politică nu se acceptă extremele. Partidele extremiste, mai devreme sau mai târziu, îşi dau obştescul sfârşit sau, cel puţin, sunt eliminate din politica de vârf (parlament, guvern). De multe ori, partidele extremiste sunt la cheremul unor partide mai mari sau, şi mai rău, la cheremul unor forţe oculte (servicii de spionaj, magnaţi cu reputaţie dubioasă etc.).
13) În politică contează imaginea. Suntem aşa cum ne exprimăm: grai, scris, vârstă (a se citi vigoare, prospeţime), ţinută şi comportament. Astfel, un atribut important al succesului este felul cum arătăm la televizor, în faţa mulţimii, în faţa electoratului etc. În Occident există o ştiinţă întreagă în acest domeniu, image-maker-ii fiind la fel de întrebaţi ca şi bodyguarzii. Vestimentaţia, încălţămintea, coafura, machiajul, bijuteriile etc. şi, desigur, discursul politicianului sunt într-o interdependenţă strânsă. Contează, de asemenea, felul cum salutăm, zâmbim, luăm masa, facem (sau nu) sport etc. Că unii politicieni mai impulsivi îşi permit să înjure ca la uşa cortului, inclusiv ziariştii, o ştim cu toţii. Asta tot face parte din imagine. Uneori şi scandalurile te fac mai popular. Dar, cu siguranţă, nu pentru mult timp. Şi nu întotdeauna într-un context pozitiv, favorabil.
14) În fine, dar nu în cele din urmă, în politică contează banii. Cine crede că poţi face performanţă bazându-te doar pe entuziasm se înşală amarnic. Politica fără bani este ca şi fata fără zestre. Are sorţi de izbândă, de măritiş, dar greutăţile (şi ispitele) sunt inevitabile. Alta e problema că unii se strecoară în politică pentru a face bani, iar alţii, având deja bani, îşi permit luxul, plăcerea de a face şi politică (pentru satisfacerea unor ambiţii, orgolii sau, de ce nu, pentru protejarea unor afaceri). Banul îţi poate aduce multe favoruri: unii devin VIP-uri (în festivităţi pe care tot ei le sponsorizează), alţii obţin diverse titluri, diplome, medalii etc. Banii pot fi obţinuţi din diverse surse: cotizaţii, donaţii etc. Întotdeauna, însă, există o persoană sau un grup de persoane cărora le revine contribuţia cea mai mare. În consecinţă, şi deciziile cele mai importante vor veni tot din partea acestora. Vorba aia: cine plăteşte, acela comandă şi muzica!
Text de Boris Nedelciuc, d.ș.m., conferențiar universitar
27.03.2026
21:24
105
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
345
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
293
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
328
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
353
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
407
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
388
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
343
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
370
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
450
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
21:24
66
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
337
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
287
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
322
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
347
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
403
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
383
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
339
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
366
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
442
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
616
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
421
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
485
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1823
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
553
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
534
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
610
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
607
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
592
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
603
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
562
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
611
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
790
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
773
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
699
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














