03:42:03 20.01.2026
Stiri

Anunțul lui Klaus Iohannis: Cine va fi noul Ambasador al României la Chișinău

Știri 07.04.2016 09:15 Vizualizări1721
Anunțul lui Klaus Iohannis: Cine va fi noul Ambasador al României la Chișinău epochtimes-romania.com

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri seară, la TVR,secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Daniel Ioniță, a fost propus Ambasador al României în Republica Moldova, iar fostul Ambasador la Chișinău, Marius Lazurca, a fost propus pentru postul de ambasador la Budapesta.

Totodată, președintele României a anunțat că a aprobat propunerea lui Dan Mihalache pentru postul de Ambasador al României în Marea Britanie.

„Pot să confirm că domnul Mihalache a fost propus pentru poziția de ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii și pot să vă spun că am aprobat această solicitare și nu este singura. Avem în lucru un pachet de aproximativ 20 de poziții de ambasadori pe care le-am aprobat”, a spus Iohannis, într-un interviu acordat TVR 1.

Preşedintele a precizat că lista cu cei 20 de ambasadori ai României va fi comunicată joi Parlamentului în vederea audierilor în comisiile de specialitate.

Daniel Ioniță este diplomat de carieră. Şi-a început activitatea în MAE în iunie 1996, parcurgând succesiv toate treptele diplomatice, de la ataşat la ministru plenipotențiar.

Din 6 octombrie 2011 și până la data preluării funcției de secretar de stat a fost Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Norvegiei. A contribuit astfel la extinderea și aprofundarea relațiilor de ansamblu dintre cele două ţări, precum și la afirmarea comunităților de români din țara de reședință, prin programe eficiente de cooperare și acțiuni de diplomație publică.

În intervalul 2010-2011 a ocupat funcţia de Director general pentru afaceri strategice în cadrul MAE. În această calitate, a coordonat activitatea a trei directorate, fiind responsabil de ansamblul activităţilor politico-diplomatice desfăşurate de România în cadrul NATO, UE - dimensiunea de securitate (Politica de Securitate şi Apărare Comună), OSCE, Consiliul Europei, precum şi de relaţiile bilaterale ale României cu SUA şi Canada. Portofoliul său a cuprins o arie vastă, de la politici de securitate, la neproliferare, dezarmare şi problematica drepturilor omului.

Are o bogată experienţă de negocieri internaţionale, fiind parte a delegaţiei oficiale care a negociat Acordul bilateral cu SUA referitor la participarea României la sistemul de apărare antirachetă. De asemenea, în perioada octombrie 2010 – august 2011 a fost negociatorul şef al României pentru un nou acord cadru al CFE (Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa), precum şi pentru negocierea Acordului de constituire a BLACKSEAFOR (1999-2001).

Din decembrie 2006 până în septembrie 2010 a asigurat conducerea Direcţiei NATO, transformată ulterior în Direcţia Politici de Securitate. A răspuns de agenda politică a Summitului NATO de la Bucureşti şi a fost membru al delegaţiilor oficiale ale României la ultimele trei evenimente la vârf ale Alianţei (Bucureşti 2008, Strasbourg-Kehl 2009 şi Lisabona 2010), precum şi la Summitul OSCE de la Astana (decembrie 2010). A efectuat misiuni diplomatice la Bruxelles şi Stockholm, în această ultimă locaţie în funcţia de adjunct al ambasadorului.

În perioada 2000-2002 a fost director adjunct la Direcţia NATO din MAE, fiind responsabil, în principal, de coordonarea aspectelor legate de pregătirea aderării României la NATO (MAP).

Are o diplomă universitară de inginer electro-energetician, însă s-a specializat în problematica de integrare euro-atlantică şi securitate naţională. Este absolvent al mai multor cursuri de specialitate organizate în ţară şi în străinătate (Colegiul Naţional de Apărare din România, Colegiul NATO de la Roma, Colegiul European de Securitate și Apărare, Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, Colegiul Naţional de Apărare al Suediei).

A fost decorat de doi preşedinţi ai României cu: Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer în martie 2013; cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în decembrie 2008; cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în decembrie 2002. În luna mai 2014, Episcopia Europei de Nord a Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit „Crucea Nordului”, care reprezintă cea mai înaltă distincţie pentru mireni.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
19.01.2026 15:38 0
Top stiri
19.01.2026 15:38 0
19.01.2026 08:23 580 Horoscopul zilei 19.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.93 1 USD 17.14 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte