20:48:18 16.05.2021
 
Stiri

Anunț pentru persoanele care s-au vaccinat. De ce unii oameni nu au efecte secundare la vaccinul anti-COVID

Actualitate 03.05.2021 13:05 Vizualizări1170 Autor: Ziarul National
Anunț pentru persoanele care s-au vaccinat. De ce unii oameni nu au efecte secundare la vaccinul anti-COVID


Un studiu recent explică adevăratul motiv pentru care doar o parte dintre oamenii care se vaccinează împotriva COVID-19 au parte de efecte secundare după imunizare, în timp ce mulți nu au nicio problemă. Care ar fi motivul.

Este cunoscut faptul că majoritatea vaccinurilor au efecte secundare, iar vaccinurile împotriva COVID respectă de asemenea această regulă. Astel, oamenii sunt asigurați că, dacă simt o durere la locul înțepăturii, sau oboseală, sau dureri de cap, acestea sunt semne că sistemul imunitar funcționează cum trebuie.

Totuțși, acest lucru i-a făcut pe unii să se întrebe: dacă sistemul imunitar face ce trebuie să facă, înseamnă că dacă nu am efecte secundare sistemul meu imunitar nu e pregătit să mă protejeze?

Stați liniștiți, nu înseamnă asta, scrie site-ul The Conversation, citat de digi24.ro. Testele clinice realizate de Pfizer arată că 50% dintre participanți nu au simțit niciun efect secundar semnificativ și totuși 90% dintre participanți au dezvoltat imunitate împotriva coronavirusului. Iar în cazul vaccinului Moderna, se arată că, în vreme ce efectele secundare pot să apară la un om din zece, vaccinul îi protejează pe 95% dintre cei care îl fac.

Acest lucru poate fi explicat dacă luăm în considerare felul în care organismul dezvoltă imunitate împotriva virusurilor în momentul este primește un vaccin. Majoritatea vaccinurilor împotriva COVID, inclusiv cele deja autorizate, folosesc o proteină virală care se găsește pe suprafața coronavirusului, cunoscută ca proteina-țepușă sau proteina S, care mimează infecția pe cale naturală și declanșează răspunsul imun al organismului.

Partea răspunsului imunitar cunoscută ca imunitate înnăscută reacționează aproape imediat la proteina S și lansează un atac împotriva ei, declanșând o inflamație, ale cărei principale semne sunt febra și durerea. Deci imunitatea înnăscută este cea care cauzează efectele secundare cele mai întâlnite, pe care oamenii le au o zi sau două după vaccin.

Imunitatea de lungă durată, care este scopul principal al vaccinării, se obține doar activând și a doua parte a răspunsului imunitar: imunitatea adaptivă. Aceasta este declanșată cu ajutorul imunității înnăscute și are ca rezultat generarea de celule T și anticorpi, care protejează împotriva infecției în cazul expunerii ultrerioare la virus.

Spre deosebire de imunitatea înnăscută, cea adaptivă nu poate declanșa o inflamație, deși studii recente sugerează că poate contribui semnificativ la acest lucru. La unii oameni, inflamația declanșată de sistemul imun înnăscut împreună cu cel adaptiv este exagerată și se manifestă ca un efect advers. La alții, deși răspunsul imun există, nu este la un nivel atât de ridicat încât să provoace efecte secundare semnificative. În ambele cazuri, imunitatea împotriva virusului este stabilită.

Cercetătorii au observat că oamenii de peste 65 de ani prezintă mai puține efecte secundare la vaccin. Acest lucru poate fi atribuit declinului gradual sistemului imunitar, odată cu vârsta. Deși asta poate însemna un nivel mai scăzut de anticorpi, totuși aceste persoane au imunitate împotriva virusului.

Sexul poate juca, de asemenea, un rol. Într-un studiu făcut în SUA, 79% dintre efectele secundare au fost raportate la femei. Acest lucru ar putea avea legătură cu testosteronul. Testosteronul are tendința de a calma inflamațiile și, deci, efectele secundare asociate. Bărbații au mai mult testosteron decât femeile, ceea ce ar putea contribui la mai puține efecte secundare raportate la bărbați.

Persoanele care suferă de boli inflamatorii cronice – artrită reumatoidă, boli inflamatorii intestinale și scleroză multiplă – și care sunt pe medicamente imunosupresive, pentru a controla simptomele, pot dezvolta mai puține efecte secundare, datorită unei reacții inflamatorii mai scăzute.

Deși răspunsul imunitar este mai puțin evident, nu înseamnă că el nu există. Într-un studiu din 2020, care a comparat nivelurile de anticorpi la persoane care erau pe medicamente imunosupresive cu cele ale persoanelor care nu urmau astfel de tratament, s-a stabilit că persoanele pe imunosupresive produc un nivel mai scăzut de anticorpi, dar niciuna nu era lipsită de anticorpi împotriva viruslui.

Efectele secundare ale vaccinului nu ar trebui privite ca o măsură a eficienței vaccinului. În ciuda varietății de răspunsuri la vaccin, cei mai mulți oameni obțin imunitate împotriva coronavirusului prin vaccinare, indiferent de prezența, absența sau intensitatea efectelor secundare.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!


Comentarii
Sisteme SSM
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2021 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cum a încercat Maia ...

10.05.2021 09:08 Nicolae Negru Nicolae Negru // Apel către Traian Bă...

07.05.2021 09:35 Nicolae Negru Nicolae Negru // Unire pe stânga, ego...

Meteo in Moldova
Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum credeți că trebuie să se prezinte partidele de dreapta la alegerile parlamentare anticipate de pe 11 iulie 2021?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2021. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md