Angajaţi ai unui penitenciar, CONDAMNAȚI pentru maltratarea a doi deţinuţi
1995
Patru angajați ai Penitenicarului nr.17 din Rezina au fost condamnați la câte trei și, respectiv, doi ani de închisoare pentru exces de putere.
Potrivit procurorilor, pe parcursul anului 2009, angajaţii închisorii i-au maltratat pe doi dintre deţinuţii penitenciarului, drept motiv invocând menținerea ordinii interioare.
Victimele au fost bătute cu bastoanele de cauciuc şi cu picioarele peste diferite părţi ale corpului, chiar dacă nu opuneau rezistenţă şi nu prezentau niciun pericol. În urma loviturilor, acestea s-au ales cu diferite leziuni.
În februarie 2011, Judecătoria Militară i-a achitat pe angajaţii Penitenciarului, pe motiv că faptele acestora nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii. Procurorii au calificat drept ilegală sentinţa magistraţilor şi au contestat-o la Curtea de Apel Chişinău, care a admis apelul declarat de procurori, condamnându-i pe doi dintre gardieni la câte trei ani de detenţie, iar pe ceilalţi doi - la câte doi ani de închisoare. De asemenea, toţi patru inculpaţi au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcţii în sistemul penitenciar timp de patru şi, respectiv, trei ani.
Inculpaţii nu au fost de acord cu decizia Curţii de Apel Chişinău şi au contestat-o. Curtea Supremă de Justiţie însă le-a respins recursurile, dispunând menţinerea hotărârii atacate.
Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.
21.07.2018
14:39
07.07.2018
19:30
23.05.2018
13:12
23.05.2018
12:14
29.03.2018
18:05
29.03.2018
08:15
15.12.2017
17:30
16.05.2017
20:04
12.04.2016
11:23
29.02.2016
19:30
23.02.2016
09:36
18.02.2016
11:35
18.09.2026
18:03
18.09.2026
17:50
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:42
18.09.2026
17:33
18.09.2026
17:24
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:17
18.09.2026
16:34
18.09.2026
16:33
18.09.2026
16:22
18.09.2026
16:06
18.09.2026
16:02
18.09.2026
15:22
18.09.2026
15:16
18.09.2026
14:41
18.09.2026
14:37
18.09.2026
14:33
18.09.2026
14:28
18.09.2026
14:23
18.09.2026
14:18
18.09.2026
14:11
18.09.2026
14:07
18.09.2026
14:00
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”
















