Andrian Candu: „Am s-o spun pe ȘLEAU: Am avut la Ministerul Educației miniștri foarte RĂI”
2986
captură privesc.eu Spicherul Andrian Candu susține că starea precară a manualelor școlare se datorează faptului că în fruntea Ministerului Educației au fost conducători răi și neprofesioniști. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul ședinței comune a Guvernului și Parlamentului, iar ulterior și în cadrul declarațiilor comune ale premierului Filip și spicherului Andrian Candu.
„Am s-o spun pe șleau: am avut la minister miniștri foarte răi din punct de vedere al administrării, managementului și capacităților profesionale. Toate acestea au dus la slăbirea capacităților profesionale ale Ministerului Educației. În sfârșit avem un ministru (Monica Babuc n.r.) care va reuși să aducă profesionalismul la nivelul cuvenit și să readucă Ministerul Educației în albia normalității”, a declarat Candu.
Potrivit președintelui Parlamentului, mai multe subiecte din manualele destinate copiilor sunt greu de înțeles chiar și pentru adulți. „Poate ar fi cazul ca la următoarele audieri să o chemăm și pe doamna Maia Sandu și să ne citească ea un text pe care l-am descoperit într-un manual de clasa a doua. Băiatul avea de citit un text. Vă spun sincer, eu l-am citit de zece ori și nu am înțeles absolut nimic. Am impresia că trebuie să ai studii academice ca să citești din ceea ce le este dat la copiii de opt ani și poate Maia Sandu ar putea să ne explice, dacă se va elibera de la ANRE. Să o rugăm pe urmă să vină”, a spus Andrian Candu.
La rândul său, premierul Pavel Filip a menționat că s-au strecurat mai multe greșeli în manualele destinate copiilor din cauza instituțiilor slabe. „Reforma Guvernului ne va permite să fortificăm instituțiile”, a adăugat acesta.
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a declarat că una dintre prioritățile instituției pentru acest an este revizuirea manualelor. „Textele în manualele școlare nu țin de Codul Educației, dar de calitatea autorilor acestor texte. Este o problemă mult mai complexă care ține, în general, de cadrele care există în sistemul pedagogic de la noi. Toate manualele au fost aprobate, trebuie să recunosc, în perioada doamnei Sandu, ulterior au fost reeditate în perioada mandatului doamnei Fusu. Acum avem mult de lucru ca să reevaluăm și să scriem manuale noi”, a precizat Monica Babuc.
„Andrian Candu se plânge că nu înțelege un text pentru copiii de 8 ani, cică trebuie să fii academician pentru asta... De asta nu ar mai trebui să ne mire dezastrul guvernării: am avut un speaker de Parlament care știa de globuri pământești și de 380 de grade, altul care știa de unde „iesî gazîli”, acum avem unul care întâmpină dificultăți la înțelegerea unui manual de clasa a 2-a… Poate Andrian Candu merge în satul Țepilova și ia niște meditații de la singurul profesor de acolo?”, a comentat discuțiile din Parlament Sergiu Litvinenco, membru al Partidului Acțiune și Solidaritate, condus de la Maia Sandu.
16.12.2025
18:25
775
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
857
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
900
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
800
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
1966
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1063
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
913
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
1300
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
895
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
1435
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
18.12.2025
06:38
101
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
230
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
476
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
668
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
574
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
466
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
510
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
582
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
492
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
581
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
564
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
643
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
709
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
470
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
513
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
823
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
572
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
665
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
553
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
589
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
509
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
502
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
671
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
548
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
585
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














