ANALIZĂ Post-Brexit // Ţările europene cele mai vulnerabile în faţa unor revolte anti-UE. Cum stă România
2136
sursa: ziare.com Votul UK pentru ieşirea din Uniunea Europeană a scos la iveală cât de polarizată este societatea britanică.
Tinerii au votat diferit faţă de cei mai în vârstă, opţiunile au variat şi în funcţie de nivelul de pregătire sau locul de naştere: în Regatul Unit sau în afara lui.
Imediat după ce s-au anunţat rezultatele referendumului din 23 iunie, au apărut îngrijorări că decizia UK ar putea declanşa un efect de domino, încurajând mişcările anti-UE existente pe continent. Aşadar, dacă ar exista ţări care să calce pe urmele Marii Britanii, care ar fi ele?
Jurnaliştii de la Public Radio Internaţional din SUA au încercat să răspundă la această întrebare folosind o abordare inedită. Pe baza celor mai recente date ale UE, ziariştii au aflat în ce măsură există în alte state europene factorii care au contribuit la un rezultat în favoarea Brexit, scrie Global Post.
A reieşit că cele mai vulnerabile ţări în faţa mişcărilor eurosceptice sunt Italia, Germania, Spania, Grecia, Ungaria şi Bulgaria. România nu este expusă atât de mult acestui risc.
1. Populaţie îmbătrânită
Diviziunea dintre generaţii a fost evidentă la referendumul din UK. Regiunile cu alegători mai în vârstă au optat pentru Brexit, în timp ce zonele în care locuiesc mai mulţi tineri au votat să rămână în Uniunea Europeană.
Datele arată că persoanele cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani din Olanda, Italia, Germania, Franţa şi Finlanda reprezintă mai puţin de 45% din populaţia totală.
Toate ţările din UE au o proporţie mai mare de persoane între 15 şi 49 de ani în comparaţie cu procentajul populaţiei de peste 50 de ani, însă cele mai mici diferenţe au fost descoperite în Germania, Italia, Finlanda, Bulgaria şi Portugalia. În aceste ţări, diferenţa dintre generaţia tânără şi cea mai în vârstă este mai mică de 5%.
2. Persoane născute în afara ţării
Naţionalismul este una dintre principalele forţe ideologice din spatele mişcării eurosceptice. Referendumul britanic a arătat că alegătorii născuţi în afara ţării au votat masiv pentru ca UK să rămână în blocul comunitar.
După această logică, jurnaliştii americani au căutat ţările cu cei mai puţini oameni născuţi în afara ţării în care locuiesc. Au descoperit că sub 5% din populaţia României, Poloniei, Bulgariei, Slovaciei, Cehiei şi Ungariei sunt persoane născute pe teritoriul altui stat.
Totuşi, chiar şi în ţările cu populaţii mai mari de oameni născuţi peste hotare, cum e Marea Britanie (13%), acest număr nu este suficient pentru a schimba rezultatul final.
3. Inegalitate
Potrivit unei analize post-referendum realizate de Financial Times, cei mai puternici doi indicatori care au determinat un vot sau altul au fost nivelul educaţiei şi ocupaţia. Alegătorii cu diplome şi un job mai bun au votat cu precădere împotriva ieşirii Marii Britanii din UE.
De asemenea, o analiză a publicaţiei The Guardian a arătat că venitul anual a fost un alt indicator puternic. Astfel, cu cât era salariul mai mare, cu atât era mai ridicată probabilitatea ca o persoană să voteze pentru rămânerea în UE.
Aceste date indică un alt factor important - inegalitatea veniturilor. Concentrarea politicienilor pe dezvoltarea oraşelor a adâncit şi mai mult decalajul dintre bogaţi şi săraci, dintre cei din zona urbană şi cei din zona rurală. Iar asta a alimentat mişcările populiste de extremă dreapta în mai multe ţări de pe continent.
Datele UE arată că Bulgaria, Spania, Grecia, Italia şi Germania nu numai că se confruntă cu inegalităţi mai mari între venituri, dar acest fenomen s-a şi agravat în ultimii zece ani. Chiar dacă în România şi Portugalia există inegalităţi importante ale veniturilor, în ambele ţări decalajul s-a atenuat în ultimul deceniu.
4. Sărăcie
Sărăcia duce la nemulţumire socială şi politică, ceea ce ar putea duce şi la revoltă împotriva statu-quo-ului, dacă nu i se acordă atenţie. Potrivit datelor europene din 2014, unul din cinci locuitori ai Marii Britanii se confruntă cu riscul sărăciei sau excluziunii sociale. Această cifră abia dacă s-a schimbat din 2005 până recent.
Cifra era mai mare în alte nouă ţări UE, printre ele România, Bulgaria, Grecia, Spania, Italia, Irlanda şi Portugalia. Partea proastă este că în ultimele cinci state procentajul a crescut considerabil în ultimul deceniu.
5. Refugiaţi
Printre principalele argumente ale mişcărilor eurosceptice se numără teama că valul de refugiaţi din Europa va afecta economia ţării şi identitatea naţională. Impactul a fost resimţit, fireşte, în ţările care au primit cei mai mulţi refugiaţi. Cinci ţări au primit mai mulţi solicitanţi de azil decât UK din 2009 până în 2015. Este vorba despre Germania, Suedia, Franţa, Italia şi Ungaria.
În Germania au fost înregistraţi un milion de solicitanţi de azil, mai mult decât dublul refugiaţilor veniţi în Suedia, care s-a situat pe locul doi în clasament.
Concluzii
Luând în calcul principalii cinci factori, cele mai vulnerabile ţări în faţa mişcărilor eurosceptice sunt Italia (cu 4 din cinci factori), Germania (3), Spania (2), Grecia (2), Ungaria (2) şi Bulgaria (2).
Totuşi, această analiză nu ia în calcul diferitele circumstanţe sociopolitice şi alţi factori unici din fiecare ţară, care pot juca un rol mult mai important.
Sursa: ziare.com
16.12.2017
14:02
3307
ANALIZĂ // Kremlinul şi campania de DENIGRARE a protestelor din România
09.11.2017
15:01
2518
ANALIZĂ // Cum DETECTĂM amicii Rusiei şi trolii care îi susţin?
15.09.2017
19:30
3141
ANALIZĂ // Gloria nu ţine de foame. Putin dă semne că ar putea să nu mai candideze anul viitor
17.04.2017
13:01
3545
Adevărul tulburător despre Donald Trump. Avem motive să ne temem de el!
26.03.2017
10:30
3307
Analiză FPRI. România, o țintă a Rusiei în războiul pentru DESTABILIZAREA regiunii Mării Negre
15.03.2017
07:30
4586
INTERVIU // Ce ar putea pierde România din reconfigurarea Europei? Ce se întâmplă cu fondurile europene? „Riscul ruperii UE este REAL”
23.09.2016
10:00
2119
ANALIZĂ // Oxford Economics: Alegerea lui Trump va provoca SUA pierderi de 1.000 de miliarde de dolari
27.08.2016
14:01
1641
POST-BREXIT // Ce a estimat Angela Merkel la Varşovia
24.02.2025
10:38
2515
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4463
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
28.03.2026
16:58
0
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
112
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
125
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
281
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
263
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
495
Horoscopul zilei 28.03.2026
554
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
737
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
617
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
746
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
669
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
702
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
694
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
704
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
738
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
626
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
620
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
733
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
888
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
637
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
737
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2278
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
805
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
767
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
835
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














