23:37:18 17.12.2025
Stiri

Analist german: Putin duce cel mai scump război din istorie. Pe ce a pierdut zilnic 230 de milioane de dolari în Ucraina

Actualitate 06.05.2022 15:29 Vizualizări1853
Analist german: Putin duce cel mai scump război din istorie. Pe ce a pierdut zilnic 230 de milioane de dolari în Ucraina

Rusia a cheltuit deja 34 miliarde de dolari pentru războiul din Ucraina. Cel mai mult au costat tehnica şi echipamentele militare distruse de ucraineni, acestea cifrându-se la 230 milioane de dolari pe zi, relatază publicaţia ucraineană Focus.ua, citând calculele făcute de analistul german Tomi Ahonen.

Preşedintele rus Vladimir Putin duce cel mai scump război din istorie, apreciază Ahonen, potrivit Agerpres.

În calculele sale, expertul citat a pornit de la faptul că în Ucraina s-ar afla circa 190.000 de militari ruşi şi 19.000 de echipamente şi tehnică militară. Dar aceste cifre nu sunt exacte, pentru că în realitate s-ar putea ca numărul militarilor şi cel al echipamentelor angajate să difere cu câteva sute.

Dacă vehiculele implicate trebuie să ofere locuri pentru fiecare soldat, potrivit logicii militare, în Ucraina ar putea să fi fost detaşate: transportoare blindate - 7.600; tancuri - 5700; sisteme de artilerie - 3.800; alte vehicule implicate în operaţiuni (antiaeriene, de comandament sau de reparaţii) - 1.900.

Cele mai scumpe sunt muniţia de artilerie şi rachetele, susţine Tomi Ahonen.

Pentru artilerie, Rusia cheltuieşte cel mult 475 milioane de dolari pe zi.

Conform estimărilor lui Tomi Ahonen, combustibilul îl costă pe Putin aproximativ 15 milioane de dolari în fiecare zi.

Separat, specialistul arată că pierderile de tehnică militară de către Federaţia Rusă costă Moscova 230 de milioane de dolari pe zi.

„Putin trebuie să bage mâna mult mai adânc în buzunar când vine vorba de echipamente pierdute. Numai crucişătorul Moskva a costat 750 de milioane de dolari”, spune el.

În total, în timpul războiului din Ucraina, se estimează că Rusia a pierdut echipamente şi vehicule militare în valoare de 10 miliarde de dolari, dar costurile reale sunt şi mai mari, spune expertul german.

Totodată, el a adăugat că Putin nu a planificat astfel de cheltuieli colosale, sperând să preia puterea la Kiev în trei zile, pentru această ofensivă fiind alocate din buget 333,6 milioane de dolari pe zi, indică Tomi Ahonen, fără să specifice de unde provine această cifră.

Vineri, invazia rusă în Ucraina a intrat în cea de-a 72-a zi.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.84 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte