Alegerile prezidențiale din 2024 sunt DETERMINANTE pentru viitorul proeuropean al R. Moldova: „Nu este vorba de detronarea Maiei Sandu, dar de a pune punct direcția pe care R. Moldova și-a asumat-o”
2036
Dacă nu ar fi fost războiul din Ucraina, dacă am fi fost într-o condiție de normalitate geopolitică, atunci competiția pentru campania electorală prezidențială de anul acesta ar fi avut altă miză. În condițiile de astăzi, confruntarea pentru fotoliul de președinte va avea o miză mult mai mare, determinantă pentru parcursul european al R. Moldova, este convins fostul ministrul al Justiției și președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase.
„Trebuie să înțelegem foarte clar că această campanie electorală prezidențială, dar și parlamentară din 2025, va fi împotriva Maiei Sandu și Partidului Acțiune și Solidaritate. Trebuie să înțelegem că cea mai mare parte a mesajului de opoziție va fi sprijinit de Federația Rusă. Chiar dacă se vor spune și lucruri adevărate, fiindcă nimeni nu este sfânt și nu este scutit de asemenea experiențe neplăcute, unii vor lucra pentru Federația Rusă.
Confruntarea este mult mai amplă. Dacă nu ar fi fost războiul din Ucraina, dacă am fi fost într-o condiție de normalitate geopolitică, probabil că și competiția pentru campania electorală prezidențială ar fi avut altă miză. Acum miza este mult mai mare. Nu este vorba de detronarea dnei Sandu de la putere, este vorba de a pune punct la o anumită dinamică și o anumită direcție pe care R. Moldova și-a asumat-o. În cazul de față, lucrurile sunt mult mai largi și eu sper foarte mult că oamenii politici responsabili, care înțeleg exact unde este locul nostru și încotro trebuie să mergem noi și care sincer țin la această bucată de pământ, vor încerca să nu cadă pradă tentației de a face recurs la populism, de a folos falsuri și mizerii doar pentru a obține un mic procent în plus în campania electorală”, a declarat Tănase, în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.
Tănase nu este împotriva ca să fie organizat un referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, așa cum a propus Maia Sandu.
„Eu nu văd o problemă în a solicita opinia, a consulta opinia societății pe chestiuni de importanță nu că majoră, de importanță vitală pentru societatea noastră. Trebuie să înțelegem că, de fapt, noi acum vorbind de integrarea europeană, noi avem în față o opțiune care ne-ar permite să rupem un cerc vicios care durează de câteva sute de ani de zile. Istoria, din păcate, ne-a lăsat mereu pe altă parte a frontierei, ceea ce a generat mereu drame, a generat deznaționalizări, deportări, sărăcie și mizerie”, a precizat Tănase.
Astfel, R. Moldova are acum șansa de a se rupe definitiv de Federația Rusă.
„Noi am avut prima opțiune în ’91, când am proclamat independența, și am ratat-o. Vreau să vă zic că a fost un pas curajos al societății moldovenești de a opta pentru independență și de a stabili principiile statului în Declarația de Independență, așa cum au fost stabilite. Avem acum o șansă istorică de a ne desprinde dintr-o anumită conjunctură geografică, care a fost creată odată cu ascensiunea imperiului țarist și să ne alipim lumii civilizate, să revenim acolo unde ne este locul – în familia și în cultura europeană. Și în sensul acesta este „ok” ca cetățenii să-și expună punctul lor de vedere, cu atât mai mult că aparent, cel puțin ceea ce arată sondajele, există și un cvasi-consens la acest capitol”, a conchis Tănase.
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
28.08.2026
16:32
28.08.2026
16:06
28.08.2026
16:01
28.08.2026
15:44
28.08.2026
15:17
28.08.2026
15:10
28.08.2026
15:09
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















