O CREATURĂ ciudată detectată recent pe Pământ a început să ATACE oameni. Ce NU trebuie să faci dacă o ...
4208
O insectă mică și ciudată care arată ca o „perucă mergătoare” și scuipă venin din țepi ascuțiti a terorizat statul american Virginia anul acesta, potrivit Departamentului pentru Silvicultură al statului (VDoF).
Omida lânoasă veninoasă este forma de larvă a moliei Megalopyge opercularis și dacă ai ghinionul să te întâlnești cu o astfel de insectă ai face bine să ai grijă. „Firele sale de păr” sunt, de fapt, spini care o fac să fie printre cele mai veninoase omizi din Statele Unite. O femeie din New Kent County care a fost înțepată a descris senzația drept „un cuțit fierbinte care mi-a trecut prin picior”.
Totuși, omizile lânoase au mai apărut în statul Virginia și în trecut, potrivit oficialilor de la VDoF. Însă, insectele sunt mult mai comune în Florida și mai abundente în centrul și vestul Texasului, potrivit Universității din Florida. Eric Day, manager la Laboratorul pentru Identificare Insectelor de la Virginia Tech, a declarat că „anul acesta s-ar părea că a avut loc o epidemie”.
Schimbările climatice au încălzit vremea din Virginia, la fel ca în restul Statelor Unite.
„Odată cu schimbările climei, vedem că unele insecte își schimbă populația. Însă, este prea devreme să ne pronunțăm. Omizile, moliile și fluturii, toate au perioade ciclice, contează momentul oportun și condițiile potrivite”, a explicat Theresa Dellinger, cercetător la laborator.
Jurnaliștii de la CNN au relatat că veninul omizii este destul de similar cu cel al albinelor și că oamenii care sunt alergici la veninul albinelor vor avea cel mai probabil reacții asemănătoare la veninul acestor omizi lânoase, potrivit Live Science, transmite descopera.ro.
Ce măsuri au luat autoritățile americane
Virginia Tech a publicat un document cu instrucțiuni în cazul în care o persoană este „înțepată” de o omidă veninoasă. Pașii cheie includ spălarea zonei pentru a înlătura orice „fire de păr” sau substanțe toxice. Totodată, specialiștii recomandă folosirea pachetelor cu gheață sau creme cu steroizi care pot reduce inflamarea și durerea. De asemenea, orice persoană care a fost înțepată în zona ochilor ar trebui să ia legătura cu un medic cât de curând posibil.
Deocamdată, planul autorităților este să lasă prădătorii naturali ai omizilor să reducă populația, însă statul ar putea începe un program de eradicare în curând dacă omizile vor continua să se răspândească.
14.12.2025
19:01
369
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
354
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
292
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
14.12.2025
15:27
413
Hamas solicită menținerea arsenalului în Gaza și avertizează asupra instabilității armistițiului după eliminarea unui lider de către Israel
454
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
14.12.2025
13:51
658
Reacție dură a Kremlinului la declarațiile secretarului general al NATO: Critici vehemente la adresa lui Mark Rutte
14.12.2025
10:02
664
Pierderi uriașe pentru Rusia: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse în Ucraina
14.12.2025
08:34
546
Horoscopul zilei 14.12.2025
14.12.2025
06:37
641
Autoritățile din Germania au dejucat un atentat terorist plănuit pentru un târg de Crăciun din Bavaria
14.12.2025
05:47
685
Zelenski se întâlnește la Berlin cu lideri ai SUA și UE pentru a discuta despre viitorul păcii în Ucraina
14.12.2025
01:51
628
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
14.12.2025
19:01
312
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
285
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
279
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
14.12.2025
15:27
398
Hamas solicită menținerea arsenalului în Gaza și avertizează asupra instabilității armistițiului după eliminarea unui lider de către Israel
447
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
14.12.2025
13:51
641
Reacție dură a Kremlinului la declarațiile secretarului general al NATO: Critici vehemente la adresa lui Mark Rutte
14.12.2025
10:02
659
Pierderi uriașe pentru Rusia: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse în Ucraina
14.12.2025
08:34
543
Horoscopul zilei 14.12.2025
14.12.2025
06:37
636
Autoritățile din Germania au dejucat un atentat terorist plănuit pentru un târg de Crăciun din Bavaria
14.12.2025
05:47
681
Zelenski se întâlnește la Berlin cu lideri ai SUA și UE pentru a discuta despre viitorul păcii în Ucraina
14.12.2025
01:51
626
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
842
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
871
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
687
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
650
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
876
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
737
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
756
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
728
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
928
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
804
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
778
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
878
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
996
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
1066
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














