Stiri

ALARMĂ // Cazurile de RABIE, înregistrate în R. Moldova, de TREI ori mai multe în 2018: Recomandările specialiștilor

Social 12.07.2018 14:00 Vizualizări4276
ALARMĂ // Cazurile de RABIE, înregistrate în R. Moldova, de TREI ori mai multe în 2018: Recomandările specialiștilor
Poză simbol

Specialiștii din R. Moldova dau alarma: numărul de animale diagnosticate cu rabie în primele șase luni din acest an este de trei ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în acest an au fost înregistrate deja 35 de cazuri, față de 12 în prima jumătate de an din 2017, iar numărulunităților administrative afectate a crescut de la șapte până la 20.

Cel mai frecvent, rabia a fost diagnosticată la animalele din raioanele Căușeni – 6 cazuri, Orhei – 4, Florești, Leova, Soroca, Telenești, Slobozia – câte 2 cazuri. Rabia a fost depistat la 5 vulpi, 7 pisici, 9 bovine, 13 câini şi la o caprină.

Responsabilii din domeniu constată că boala este tot mai frecvent semnalată în rândul animalelor de casă, prezentând un pericol real pentru sănătatea stăpânilor acestora, membrilor familiilor, îndeosebi a copiilor.

Rabia este o boală cu transmitere de la animale la om, care poate fi prevenită, dar nu și tratată. Boala provine de la animalele carnivore sălbatice şi domestice şi se transmite la om prin muşcături, zgârâieturi etc.

Fiind eliminat cu saliva animalului turbat, virusul rabic pătrunde în organismul uman sau la alt animal prin plăgile create de muşcături. Multiplicarea abundentă are loc în creier, iar de acolo – pe cale nervoasă virusul ajunge în celulele glandei salivare ale mucoasei bucale. Perioada de incubaţie – timpul din momentul muşcăturii şi până la apariţia primelor semne de boală, variază între 3-8 săptămâni, însă poate fi şi mai mare.

Boala începe cu senzaţii de dureri, prurit, furnicături în locul muşcăturii, dureri de cap, excitabilitate, insomnie, uneori tristeţe, lipsa poftei de mâncare, vărsături, halucinaţii, febră, frică de lumină.

Perioada de manifestare a bolii se caracterizează prin excitare nervoasă, iar constricţia laringelui şi faringelui duce la hidrofobie (frică de apă), aerofobie. Boala durează, în medie, 3-6 zile, iar moartea survine, fără excepţie, prin insuficienţă respiratorie, cardiorespiratorie.

Pentru a preveni răspândirea acestei boli la animale și a riscului de îmbolnăvire la oameni, specialiștii recomandă organizarea periodică a activităților de micșorare a numărului excesiv de vulpi – sursa principală de răspândire a virusului rabic, de asemenea supravegherea câinilor, a pisicilor fără stăpân ca surse intermediare de transmitere a infecţiei prin imunizarea, adăpostirea, depistarea animalelor bolnave etc., imunizarea anuală contra rabiei a câinilor şi pisicilor ce se află în posesia populaţiei, organizaţiilor, instituţiilor.

De asemenea, se recmandă evitarea prinsului în capcane a animalelor de pradă, asigurarea pazei animalelor domestice ce păşunează în fâşii forestiere, margini de păduri, consultarea animalelor cu semne de boală de către specialistul veterinar, realizarea pașilor necesari spălării şi prelucrării rănii în caz de mușcături provocate de orice categorie de animale, adresarea precoce și obligatorie după asistenţă medicală şi urmarea strictă a tratamentului specific și educarea copiilor privind comportamentul corect cu animalele de companie.

Asistența antirabică în Republica Moldova este asigurată de medicii chirurgi , iar tratamentul curativ-profilactic este efectuat gratuit cu vaccin antirabic concentrat şi, la necesitate, cu imunoglobulină specifică.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4816 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 23.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri