01:00:38 16.01.2026
Stiri

Ajutorul oferit de stat pentru perioada rece, DUBLAT până la 700 de lei pe lună: PD anunță și medicamente oferite gratuit populației

Economie 22.01.2019 13:40 Vizualizări1482
Ajutorul oferit de stat pentru perioada rece, DUBLAT până la 700 de lei pe lună: PD anunță și medicamente oferite gratuit populației

Ajutorul oferit de stat familiilor cu venituri mici în perioada rece a anului va fi dublat și va ajunge la 700 de lei pe lună. Compensațiile lunare vor fi acordate pentru cinci luni, începând cu noiembrie 2019, a declarat astăzi liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, în cadrul unui briefing de presă.

„Am cerut anterior să se găsească resurse suplimentare pentru majorarea compensațiilor în perioada rece a anului. Aceste resurse au fost identificate și pot să vă spun vom dubla această compensație, de la 350 până la 700 de lei. De această majorare vor beneficia peste 150 de mii de familii care au un venit lunar de până la 2 000 de lei”, a explicat Vlad Plahotniuc.

Liderul democraților a precizat că proiectul nominalizat, dar și altele promovate de PD, sunt deja pregătite și, în câteva săptămâni, când se va convoca o ședință a Parlamentului, probabil la începutul lunii februarie, vor fi votate în prima lectură.

„În lectură finală, conform legii, acestea vor fi aprobate de către viitorul Legislativ. Asta înseamnă că, imediat după alegeri, când se va convoca următorul Parlament, fracțiunea PD va putea vota aceste proiecte în lectură finală și veți începe să primiți banii pe aceste ajutoare și indemnizații”, a promis Plahotniuc.

Tot astăzi, Plahotniuc a vorbit și despre compensarea medicamentelor, măsură care va fi aplicată imediat.

„Când am preluat guvernarea în 2016, lista de medicamente parțial compensate conținea aproximativ 80 de tipuri de substanțe medicamentoase. În timpul guvernării democrate, noi am mărit numărul de medicamente compensate până la 150 de tipuri de substanțe medicinale. De asemenea, noi am asigurat eliberarea gratuită a medicamentelor, cu rețeta de la medic, pentru toți copiii cu vârsta de până la 18 ani. În ședința de astăzi s-a luat decizia ca un șir de medicamente de primă necesitate să fie oferite în mod gratuit pentru toate categoriile de cetățeni și avem posibilitatea să implementăm această măsură imediat, chiar din luna februarie. Mai exact, am decis ca pentru 80% dintre cele mai răspândite și cu risc sporit maladii să existe cel puțin un preparat medicinal esențial, care să fie oferit cetățenilor absolut gratis, adică statul să-l compenseze complet, în proporție de 100%”, a punctat politicianul.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
15.01.2026 08:05 555 Horoscopul zilei 15.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte