Stiri
mediafax.ro
În R. Moldova au ajuns, în prima jumătate a anului curent, ajutoare umanitare în valoare de 33,989 milioane de lei, față de peste 35 de milioane în perioada similară a anului trecut.
Mihail Malic, șeful secției ajutoare umanitare din cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a declarat în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale pentru ajutoare umanitare că un sfert din ajutoarele umanitare au fost acordate de Germania. Printre țările care au făcut donații R. Moldova se numără, de asemenea, Elveția, Coreea de Sud, Olanda, în total 23 de țări donatoare. Suma ajutoarelor oferite de România se ridică la peste trei milioane de lei, iar Ucraina a făcut o singură donație pentru o biserică din Chișinău, și anume o capelă din granit costisitoare.
Din totalul de ajutoare umanitare oferite R. Moldova, cele mai costisitoare sunt medicamentele și dispozitivele medicale în valoare de peste 11,5 milioane de lei, mobilierul care constituie aproape 11 la sută, îmbrăcăminte – 9,7%, produse alimentare – 3,8%, încălțăminte – 1,2% etc.
Potrivit lui Malic, de ajutoare au beneficiat 84 de organizații și instituții, iar la distribuirea acestora nu au fost depistate nereguli.
Ajutor umanitar în valoare de 34 de milioane de lei. Germania ne acordă cele mai multe ajutoare
Important
12.08.2013
10:21
1293
1293
mediafax.ro Mihail Malic, șeful secției ajutoare umanitare din cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a declarat în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale pentru ajutoare umanitare că un sfert din ajutoarele umanitare au fost acordate de Germania. Printre țările care au făcut donații R. Moldova se numără, de asemenea, Elveția, Coreea de Sud, Olanda, în total 23 de țări donatoare. Suma ajutoarelor oferite de România se ridică la peste trei milioane de lei, iar Ucraina a făcut o singură donație pentru o biserică din Chișinău, și anume o capelă din granit costisitoare.
Din totalul de ajutoare umanitare oferite R. Moldova, cele mai costisitoare sunt medicamentele și dispozitivele medicale în valoare de peste 11,5 milioane de lei, mobilierul care constituie aproape 11 la sută, îmbrăcăminte – 9,7%, produse alimentare – 3,8%, încălțăminte – 1,2% etc.
Potrivit lui Malic, de ajutoare au beneficiat 84 de organizații și instituții, iar la distribuirea acestora nu au fost depistate nereguli.
Stiri relevante
10.09.2013
11:24
9837
Firma care administrează restaurantul „Golden Nica”, certată cu legea
10.09.2013
09:51
13487
Strugure gigant, descoperit la Cărpești! Cântărește peste patru kilograme
09.09.2013
14:15
10140
GALERIE FOTO // „Faimosul” restaurant „Golden Nica” – focar de infecție
09.09.2013
12:28
8262
VIDEO // Corman despre Rogozin: „Se părea că rușii o să dea drumul la armele atomice chiar a doua zi”
09.09.2013
11:22
4009
Intoxicație la nuntă // O persoană a murit, iar alte 20 sunt internate la Spitalul din Ungheni
08.09.2013
16:17
2480
Statul care va asista R. Moldova la reformarea Căilor Ferate
08.09.2013
11:23
2434
Patriarhul Kiril va avea o întrevedere cu încă un politician din R. Moldova, deşi nu a fost anunţată în program
08.09.2013
09:05
2666
FOTO // Patriarhul Kiril, întâmpinat cu trandafiri albi la Căpriana
07.09.2013
18:03
2408
REPORTAJ FOTO // Kiril a adunat trei preşedinţi ai R. Moldova la un loc!
07.09.2013
16:08
2624
FOTO // Preşedintele Nicolae Timofti l-a primit cu căldură pe Patriarhul Kiril. S-au îmbrăţişat şi pupat!
07.09.2013
08:57
9021
Malul lacului Costești-Stânca, proprietate privată
10.09.2013
11:24
10.09.2013
09:51
09.09.2013
14:15
09.09.2013
11:22
08.09.2013
16:17
08.09.2013
11:23
08.09.2013
09:05
07.09.2013
18:03
07.09.2013
16:08
07.09.2013
08:57
Top stiri
25.09.2026
14:31
38
Direcția regională Sud a câștigat Campionatul Poliției de Frontieră la tir
25.09.2026
14:25
138
România are rate scăzute de vaccinare, dar Covasna ajunge la 80%: Brașovul, județul vecin, are doar 50%
25.09.2026
14:24
131
Fragmentele unei drone au fost depistate în apropiere de Briceni. Poliția: Nu există pericol pentru cetățeni
25.09.2026
14:06
199
Doi moldoveni, reținuți în flagrant după ce ar fi organizat trecerea ilegală a frontierei pentru cetățeni ucraineni
25.09.2026
13:57
220
Produse estetice ilegale de peste 3 milioane de lei, ridicate în urma perchezițiilor la centre medicale și saloane
25.09.2026
13:53
193
China reia „diplomația panda” cu SUA, într-un nou semnal de apropiere după vizita lui Xi Jinping la Casa Albă
25.09.2026
13:49
180
Polițiștii de frontieră și câinii lor, o echipă antrenată pentru siguranța la frontieră
25.09.2026
13:46
198
Zelenski: Trump ar fi aprobat licențele pentru producția rachetelor Patriot în Ucraina
25.09.2026
13:43
249
Explozie în centrul turistic al Atenei: o clădire rezidențială s-a prăbușit, cel puțin trei persoane au fost rănite
25.09.2026
13:36
197
Noul director INL al Ambasadei SUA a discutat cu Poliția de Frontieră despre consolidarea securității frontierei
25.09.2026
13:26
334
Maia Sandu, la aniversarea ASEM: „Republica Moldova are nevoie de oameni capabili să producă schimbarea”
25.09.2026
13:15
374
Horoscopul zilei 25.09.2026
25.09.2026
13:10
280
Republica Moldova și Baden-Württemberg intensifică dialogul privind securitatea energetică și prețurile la energie
25.09.2026
13:09
284
La Chișinău, asociațiile de locatari discută despre finanțarea renovării energetice a blocurilor
25.09.2026
13:00
329
Ucraina a atacat Rusia cu 592 de drone. Au fost lovite rafinării și obiective industriale
25.09.2026
12:27
296
FOTO // Nhood, companie internațională de real estate, va pune la punct conceptul centrului comercial din Satul German
25.09.2026
12:10
282
Poliția Națională și INL stabilesc noi direcții de cooperare pentru combaterea criminalității
25.09.2026
12:03
286
Airbus anunță o nouă problemă la avioanele A321neo: aproximativ 500 de aeronave sunt afectate, fără riscuri pentru pasageri
25.09.2026
11:59
290
Doi șoferi, documentați la vamă pentru transportarea unor mărfuri nedeclarate, inclusiv medicamente veterinare
25.09.2026
11:16
419
Directorul Anthropic a lipsit de la cina oferită de Trump lui Xi Jinping la Casa Albă
25.09.2026
10:53
403
Chinezoaica cu cele mai lungi gene din lume și-a doborât propriul record. Medicii nu găsesc o explicație
25.09.2026
10:27
428
Mihai Popșoi și Badr Abdelatty au discutat la New York despre extinderea cooperării moldo-egiptene
25.09.2026
10:20
374
Resturi ale unei drone inscripționate „Geran-4”, găsite la 1 700 de metri de frontiera Republicii Moldova
25.09.2026
10:12
425
Moldova și Comisia Europeană stabilesc prioritățile pentru reformele și investițiile din Planul de Creștere
25.09.2026
10:06
391
Corina Călugăru: Diplomația creativă poate conecta Republica Moldova cu lumea prin cultură și turism
25.09.2026
09:59
422
ChatGPT a ajutat familia unei fetițe să descopere o boală genetică rară
25.09.2026
14:31
25.09.2026
14:25
25.09.2026
14:24
25.09.2026
14:06
25.09.2026
13:57
25.09.2026
13:53
25.09.2026
13:49
25.09.2026
13:46
25.09.2026
13:43
25.09.2026
13:36
25.09.2026
13:26
25.09.2026
13:15
25.09.2026
13:10
25.09.2026
13:09
25.09.2026
13:00
25.09.2026
12:27
25.09.2026
12:10
25.09.2026
12:03
25.09.2026
11:59
25.09.2026
11:16
25.09.2026
10:53
25.09.2026
10:27
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
Actualitate
Parteneri
Stiri
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















