„Air Moldova” ar fi folosită pentru DESTABILIZAREA situației în R. Moldova. Datoriile „Air Moldova”, la care beneficiar efectiv ar fi Ilan Șor, cresc cu 100 de milioane de lei lunar și depășesc în prezent 2,3 miliarde de lei
4816
Conducerea „Air Moldova”, la indicațiile lui Ilan Șor, ar înrăutăți intenționat situația companiei. Acest lucru s-ar face pentru ca autoritățile și furnizorii să blocheze activitatea companiei, iar ulterior vina să fie pasată pe autorități. De asemenea, actualii conducători ai companiei ar dori să scăpe de datorii, informează Deschide.MD, cu referire la surse din cadrul „Air Moldova”.
Potrivit surselor Deschide.MD, datoriile „Air Moldova”, la care beneficiar efectiv ar fi Ilan Șor, cresc în continuu, cu 100 de milioane de lei lunar, și depășesc în prezent 2,3 miliarde de lei. Astfel, această datorie depășește de trei ori activele companiei.
Printre cele mai mari datorii:
- peste 600 de milioane lei față de SRL „Avia Invest”;
- peste 2,5 milioane de euro către EUROCONTROL și ÎS „MoldATSA”.
În ciuda acestui fapt, SRL „Avia Invest”, în persoana lui Arcadie Ciochină, nu a atacat în instanță drepturile asupra celei mai mari părți din datoriile „Air Moldova” SRL.
Surse din companie menționează că o mare parte din încasările financiare „ar fi deturnate și integrate de Ilan Șor în schemele financiare criminale”.
La momentul privatizării (anul 2018), ÎS „Air Moldova” avea o cifră de afaceri de circa 3 miliarde de lei, iar datoriile de 1,2 miliarde de lei. De asemenea, compania dispunea de o flotă de opt aeronave, din care șapte funcționale, inclusiv două în proprietate și șase - închiriate, și acoperea 50% din piața autohtonă a transportării de pasageri pe cale aeriană.
„În același timp, salariul directorului „Air Moldova”, Alexandru Ceban depășește 120 000 de lei lunar, la care se mai adaugă și premii. Totodată, relevant este că, Alexandru Ceban ar fi beneficiarul efectiv și administratorul companiei SRL „E-THALES”, care ar fi obținut statutul de producător eligibil pentru construcția unui parc fotovoltaic de 1 MW, ce necesită investiții de peste 1 000 000 de euro.
Fratele acestuia, Ruslan Ceban, ocupă funcția de director adjunct în cadrul „Air Moldova”, înregistrând un salariu lunar de peste 40 mii lei. Un alt director adjunct ar fi Vladimir Gorea (ex-șef al Direcției economice, analiză și cooperare internațională a AAC), cu un salariu de peste 40 mii lei, persoană afiliată conducerii „Air Moldova” și lui Octavian Nicolăescu (ex-director al Autorității Aeronautice Civile).
Printre angajații „Air Moldova” ar fi și Nicolae Ciochină (în funcție de copilot), feciorul lui Arcadie Ciochină, vice-director al SRL „Avia Invest”, persoană afiliată grupului „ȘOR”, notează sursa citată.
La începutul lunii martie curent, „Air Moldova” dispunea de șapte avioane, majoritatea închiriate, iar până la recenta efectuare a zborurilor, utiliza doar două aeronave închiriate, neînregistrate în registrul aerian al R. Moldova (un Airbus A321 și un Boeing 737).
După anunțarea sancțiunilor OFAC în privința lui Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, „Air Moldova” și-a transferat sistemul de rezervări pe o platformă de plăți electronice din Mexic.
„Compania a accelerat provocarea autorităților cu scop de a-i fi sistată activitatea prin campanii promoționale la vânzarea biletelor, pentru mai multe destinații, astfel fiind deja vândute pentru mai multe de 300 de zile înainte, situația care pune cetățenii care au procurat biletele în pericolul de a nu beneficia de servicii și nici de returnarea banilor achitați”, notează aceeași sursă.
Așadar, compania a lansat pe 10 ianuarie 2023 promoția TICKETSFROM 30€ cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la fondare. Pe 13 februarie 2023 a lansat promoția LOVE, cu reduceri de 10% - 30% la procurarea biletelor, iar pe 22 februarie 2023 promoția PROMOFROM 59€ pentru 8 destinații.
La scurt timp, pe 28 februarie 2023, a anunțat promoția FROM 69€ pentru perioada 26 aprilie 2023 – 31 octombrie 2023, cu 4 destinații.
„Air Moldova” este în risc de imposibilitate de continuare a contractelor de închiriere a aeronavelor existente sau a închirierii altor aeronave, în legătură cu datoriile acumulate, deja având loc precedente când unele companii și-au retras aeronavele de la „Air Moldova”, în legătură cu datoriile formate și faptul că Ilan Șor este subiect al sancțiunilor OFAC, mai spun sursele Deschide.MD.
„Având în vedere și protestele actuale organizate de Ilan Șor în interesele Federației Ruse, în ceea ce privește situația „Air Moldova”, scopurile ar fi la fel de a destabiliza situația din R. Moldova. Un alt scop este de a discredita autorităților naționale pe plan extern, de a le face responsabile de situația de la „Air Moldova” și de imposibilitatea onorării obligațiilor față de consumatori și creditori, precum și ar produce impact asupra salariaților „Air Moldova”, compania având peste 300 de angajați”.
Elemente adiționale ale intențiilor de referință s-au relevat în faptul nerevendicării în instanță, de către SRL „Avia Invest” - în persoana lui Arcadie Ciochină, a drepturilor asupra celei mai mari părți din datoriile „Air Moldova” SRL. Deschide.MD a încercat să discute cu Arcadie Ciochină, însă acesta nu ar fi răspuns la telefon.
„Air Moldova” a fost privatizată în toamna anului 2018 cu 50 de milioane de lei de „Civil Aviation Group”, o companie fondată de doi moldoveni și compania românească „Blue Air”. Ultima s-a retras la nici-un an de la privatizare în condiții suspecte, iar cota de 49% a fost preluată de „Dzintars Pomers” din Letonia.
Valoarea tranzacției depășea 1,2 miliarde de lei (circa 61,5 milioane euro), dintre care 50 milioane de lei au fost transferate la bugetul de stat, restul sumei reprezintau datoriile companiei „Air Moldova”, pe care investitorul s-a obligat să le achite în decurs de trei ani.
Compania „Air Moldova” nu a comentat, deocamdată, informațiile publicate de Deschide.MD.
Zilele trecute, „Air Moldova” a venit cu o declarație privind situația companiei aeriene. Potrivit operatorului de zboruri, compania se confruntă cu anumite dificultăți, în context fiind evocat și motivul anulărilor repetate a zborurilor. „n contextul tuturor declarațiilor și expunerilor publice ale autorităților referitor la situația companiei „Air Moldova”, suntem forțați să concluzionăm că am devenit ținta unei campanii premeditate de denigrare cu scopul de a falimenta compania”.
01.04.2026
08:39
29
Horoscopul zilei 01.04.2026
01.04.2026
06:06
335
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
455
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
505
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
450
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
517
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
568
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
544
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
478
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
486
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
01.04.2026
06:06
310
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
435
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
476
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
433
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
498
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
554
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
532
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
470
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
476
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
701
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
645
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
691
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
650
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
713
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
754
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
746
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1441
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
664
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
783
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
798
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
757
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
873
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
868
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
645
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
796
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














