Ai auzit de noua metodă de bronzare cu Cola? Uite ce RIȘTI dacă o încerci!
2908
sursa: google.ro Din ce în ce mai multă lume, în special femei, apelează la una dintre cele mai controversate metode de bronzare apărute recent pe rețelele de socializare: Bronzatul cu ajutorul celebrei băuturi Coca Cola.
Publicația The Independent trage un semnal de alarmă pentru cei/cele care au în gând să apeleze la așa ceva pentru a obține o piele mai colorată, în special pentru că nu există cercetări ştiinţifice care să susţină afirmaţiile conform cărora Cola ar putea fi folosită pe post de accelerator de bronzare.
„În timp ce unii cred că Coca-Cola poate accelera bronzarea, băutura carbogazoasă poate fi periculoasă şi nu recomand utilizarea lichidului pe post de autobronzant”, a declarat expertul în dermatologie, Joshua Zeichner.
„Aplicarea lichidului pe piele poate duce la o întunecare temporară sau la colorarea pielii, dar, din cauza faptului că acesta are acid, poate exfolia celulele moarte, sporind capacitatea luminii UV de a pătrunde în piele, existând riscul unei arsuri solare”.
Până și reprezentanții Coca Cola din Marea Britanie au atras atenția asupra pericolului la care se expun oamenii dacă folosesc Cola pe post de accelerator de bronzare.
„Oricât de mult ne place Coca Cola, cu siguranţă nu am recomanda utilizarea ei ca protecţie solară”.
Sursa: profm.ro
10.05.2018
12:05
13.12.2017
21:01
20.11.2016
12:32
03.07.2016
12:01
20.02.2015
12:25
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
23.10.2026
15:28
23.10.2026
14:26
23.10.2026
14:23
23.10.2026
13:05
23.10.2026
12:57
23.10.2026
12:36
23.10.2026
12:20
23.10.2026
11:24
23.10.2026
11:12
23.10.2026
10:54
23.10.2026
10:49
23.10.2026
10:39
23.10.2026
09:56
23.10.2026
09:44
23.10.2026
09:12
23.10.2026
09:08
23.10.2026
08:55
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina

















