Agenții economici care se vor implica în învățământul dual vor primi compensații de la stat pentru cheltuielile suportate
1343
Agenții economici implicați în învățământul dual vor beneficia de compensarea, în proporție de până la 50 la sută, a cheltuielilor suportate pentru organizarea și realizarea programelor de formare profesională prin învățământ dual a elevilor.
Din bugetul de stat au fost alocate pentru anul curent 10 milioane de lei, iar banii vor fi distribuiți de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
Formularul privind depunerea cererii de compensare a cheltuielilor unităților în învățământul dual poate fi accesat pe site-ul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
Regulamentul privind modul de compensare a cheltuielilor unităților din învățământul dual prevede compensarea cheltuielilor pentru achitarea remunerației de formare profesională, pentru achitarea salariului de bază lunar al maistrului-instructor, pentru organizarea locurilor de instruire, pentru instruirea psihopedagogică de cel puțin 20 de credite a maistrului-instructor și alte cheltuieli necesare pentru desfășurarea procesului de organizare a învățământului dual.
„Dezvoltarea învățământului dual contribuie în mod direct la îmbunătățirea formării profesionale și asigurarea cu specialiști calificați conform tendințelor actuale și viitoare ale sectoarelor economice. Prin intermediul învățământului dual agenții economici au posibilitatea de a participa la pregătirea forței de muncă, dar și de a alege cei mai buni candidați la angajare după încheierea perioadei de instruire. Încurajez pe această cale companiile autohtone să se alăture demersului nostru de a crește interesul pentru învățământul dual”, a declarat astăzi ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, în cadrul unei conferințe de presă.
În învățământul dual elevii petrec circa 30% din durata programului de instruire în instituția de învățământ, iar restul, aproximativ 70%, în cadrul uneia din cele peste 120 de companii partenere. Accentul este pus pe instruirea practică, în condiții similare celor reale de muncă, iar elevii beneficiază de bursă de studii, cazare și alimentație gratuită, dar și de remunerație din partea companiei, care pornește de la 4 000 de lei.
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















