ACORD SEMNAT: Moldovenii care au lucrat în Italia vor putea primi pensiile în R. Moldova
9404
Președintele Maia Sandu a semnat astăzi, împreună cu ministrul italian al Muncii și Politicilor Sociale, Andrea Orlando, Acordul în domeniul securității sociale.
„Este un document așteptat de concetățenii noștri care au muncit sau muncesc în Italia. El le oferă posibilitatea ca, obținând o pensie în această țară, să o poată primi și acasă, dar și invers - să poată primi în Italia pensia din Republica Moldova”, a spus Maia Sandu după semnarea acestui document în cadrul vizitei pe care o efectuează la Roma.
Conform Acordului, fiecare stat va calcula și va achita pensia proporțional perioadei de asigurare, realizate pe teritoriul propriu și doar în baza contribuțiilor achitate legal.
În plus, în baza acestui tratat, vor mai fi acordate pensia de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensia și indemnizația de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau boală profesională. Astfel, concetățenii noștri vor putea alege pe teritoriul cărui stat să primească pensiile și prestațiile sociale la care au dreptul.
„Am mulțumit ministrului Orlando și echipelor ambelor țări pentru munca depusă pentru finalizarea acestui acord. Am agreat, totodată, să continuăm să consolidăm relațiile de colaborare bilaterală în domeniul protecției sociale și al muncii, atât de importante pentru comunitatea noastră din Italia”, a subliniat șefa statului.
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare



















