Acord ISTORIC Marea Britanie - UE. Principalele puncte
1721
economica.net
Liderii din cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene au ajuns vineri la un compromis pentru reînnoirea pactului dintre Marea Britanie şi Europa, acord pe care premierul britanic, David Cameron, îl consideră suficient pentru a recomanda menţinerea ţării sale în Uniunea Europeană în cadrul referendumului pe această temă, potrivit agenţiilor străine de presă, preluate de Agerpres.
Premierul britanic David Cameron a anunţat vineri seară că a obţinut un acord ce acordă Regatului Unit „un statut special în Uniunea Europeană”, la sfârşitul unui summit crucial la Bruxelles asupra problemei "Brexit", ieşirea Marii Britanii din UE.
„Am negociat un acord pentru a da Regatului Unit un statut special în Uniunea Europeană”, a anunţat pe Twitter prim-ministrul britanic, la scurt timp după oficializarea acordului de către preşedintele Consiliului European Donald Tusk. Cameron va prezenta acest acord asupra unui „statut special în UE” cabinetului său sâmbătă, notează Reuters şi AFP.
Printre altele, prim-ministrul britanic a anunţat că va recomanda menţinerea Regatului Unit în UE în timpul campaniei pentru referendum, după un compromis la care a ajuns la Bruxelles cu omologii săi europeni asupra reformelor cerute de el.
„Eu cred că acest lucru este suficient pentru a recomanda ca Regatul Unit să rămână în UE”, a declarat Cameron în faţa presei.
Iată în continuare principalele puncte care rezumă revendicările lui Cameron, aşa cum sunt prezentate într-o scrisoare din noiembrie 2015 către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi ceea ce a obţinut premierul britanic într-o serie de compromisuri, deseori formulate într-un limbaj diplomatic ambiguu.
IMIGRAŢIE
Sub imensa presiune a concetăţenilor săi şi a Partidului Conservator (de guvernământ în Marea Britanie) împotriva creşterii imigraţiei, Cameron voia un moratoriu, cu o durată de patru ani, pentru cetăţenii din UE aflaţi în regat şi care aspiră la ajutoare şi locuinţe sociale. Cameron voia, de asemenea, să-i împiedice pe aceşti migranţi să beneficieze de alocaţii familiale pentru copiii lor rămaşi în străinătate.
În condiţiile opoziţiei unor ţări din Europa de Est, Cameron a obţinut o clauză de salvgardare de şapte ani privind unele ajutoare sociale pentru noii migranţi, ce permite o limitare a acordării lor, potrivit unei scări graduale. Va fi introdus, de asemenea, un sistem de indexare a alocaţiilor familiale cu nivelul de trai din ţările unde se află copiii. Aceasta se aplică noilor solicitanţi, dar se poate extinde şi la beneficiarii actuali începând din 2020.
SUVERANITATE
David Cameron, pentru a le răspunde celor care sunt neliniştiţi în legătură cu jugul Bruxellesului asupra instituţiilor britanice, cerea posibilitatea de a scăpa de angajarea spre „o Uniune tot mai strânsă”, unul dintre pilonii construcţiei europene, într-un mod "legal constrângător şi ireversibil". Concret, el făcea apel la un sistem de „cartonaş roşu” care i-ar permite unui grup de parlamente naţionale să opună un veto la orice legislaţie europeană.
Premierul britanic s-a asigurat de o exceptare pentru Regatul Unit în ce priveşte „Uniunea tot mai strânsă”, care trebuie înscrisă în tratate dacă se iveşte ocazia remanierii lor. „Cartonaşul roşu” este prezent cu condiţia unei alianţe de 55 % din voturile alocate parlamentelor naţionale, ceea ce practic îl face complicat. Referitor la principiul subsidiarităţii, Cameron a indicat că el prevede luarea de noi măsuri pentru protejarea suveranităţii britanice.
GUVERNANŢA ECONOMICĂ
Cameron nu voia să vadă statutul unui Regat Unit defavorizat din cauză că ţara nu utilizează moneda unică europeană, euro. Este un domeniu deosebit de sensibil pentru ţară, a cărei capitală este unul dintre principalele centre financiare din lume. El cerea o serie de „principii legal constrângătoare”, precum recunoaşterea faptului că UE are mai multe monede, că ţările care nu sunt în zona euro nu trebuie să fie victimele discriminării şi că contribuabilii britanici nu trebuie să plătească pentru crizele din zona euro.
Cameron revendică faptul că a obţinut protecţie pentru City-ul londonez împotriva oricăror discriminări din partea unor ţări care folosesc moneda euro, estimând că UE recunoaşte, „pentru prima dată”, că ea are mai multe monede. Dar vocabularul textului rămâne ambiguu: instituţiile UE „vor facilita coexistenţa între mai multe perspective”. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker , a insistat că acordul nu-i acordă Londrei nici un veto în materie de decizie.
COMPETITIVITATE
Mai puţine sarcini administrative, libera circulaţie a capitalului, a bunurilor şi serviciilor: acestea erau cele cerute de Cameron în acest domeniu.
Această parte n-a fost niciodată într-adevăr problematică, deoarece competitivitatea este o prioritate a Comisiei lui Juncker. Blocul comunitar a căzut de acord pentru „ameliorarea competitivităţii” şi luarea de „măsuri concrete” pentru a avansa.
MODIFICAREA TRATATULUI
Două elemente ale pachetului trebuie să fie consacrate în viitoarele amendamente ale tratatului UE: o scutire specială pentru Marea Britanie de integrări politice ulterioare în cadrul unei „uniuni tot mai strânse”, precum şi elemente ale unui acord pentru a asigura un tratament echitabil al înţelegerilor financiare şi economice între zona euro şi statele UE non-euro.
BENEFICII SOCIALE PENTRU LUCRĂTORI
Marea Britanie va avea dreptul de a refuza beneficiile sociale pentru lucrătorii noi veniţi din alte state UE în primii lor patru ani în ţară; va fi în măsură să aplice această „frână de urgenţă” pentru noii sosiţi în timpul unei perioade de şapte ani.
BENEFICII PENTRU COPII
Un sistem de indexare la nivelul UE afectând plăţile beneficiilor pentru copii către lucrătorii ai căror copii trăiesc într-un alt stat UE intră în vigoare imediat pentru noii solicitanţi şi pentru toţi solicitanţii de la 1 ianuarie 2020. Sistemul va permite guvernului să indexeze nivelul plăţilor efectuate pentru copiii ce trăiesc într-un alt stat membru la costul de trai de acolo şi nivelul beneficiilor pentru copii de acolo.
EURO
Proiectul subliniază necesitatea unei „condiţii echitabile” în reglementarea financiară şi bancară. El acordă Marii Britanii dreptul de a supraveghea instituţiile şi pieţele financiare pentru a păstra stabilitatea financiară. Acest lucru „nu aduce atingere” competenţelor existente ale Uniunii Europene de a acţiona pentru a proteja stabilitatea financiară, precizează Reuters.
16.12.2025
20:45
400
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
327
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
364
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
412
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
479
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
500
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
412
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
486
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
410
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
551
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
20:45
378
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
318
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
355
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
404
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
469
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
487
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
405
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
478
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
402
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
542
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
431
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
463
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
427
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
470
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
447
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
503
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
567
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
531
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
500
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
612
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
511
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
485
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
650
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
698
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
587
Horoscopul zilei 16.12.2025
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














