ACORD // Ce salariu va primi, în 2022, un angajat din domeniul construcțiilor în R. Moldova
3507
Salariul mediu pentru angajații din domeniul construcțiilor va fi în anul curent de 14 359 de lei sau de circa 700 de euro, cu 3 402 lei mai mult, față de anul 2021.
Totodată, salariul minim în aceeași ramură va fi de 5 000 de lei, cu 1 185 de lei mai mult decât salariul minim anterior, care era de 3 815 lei.
Aceste retribuții, stabilite prin Acordul de modificare a Convenției Colective în Ramura Construcțiilor pentru anii 2018 – 2022, vor fi aplicate pentru toți angajatorii și salariații din ramură, indiferent de apartenența la patronat sau sindicat.

Documentul a fost semnat săptămâna trecută, în ședința Comisiei de ramură pentru consultări și negocieri colective în domeniul construcțiilor, de către vicepremierul Andrei Spînu, reprezentanții Federației Sindicatelor de Construcții și Industria Materialelor de Construcții „SINDICONS”, Federației Patronală a Constructorilor Drumarilor și a Producătorilor Materialelor de Construcție „CONDRUMAT” și Federației Patronatului din Construcții și Producerea Materialelor de Construcții „FPCPMC”.
Menționăm că salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2022 a fost stabilit de către Guvern în mărime 9 900 de lei, fiind majorat cu 1 184 de lei față de anul 2021.
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















