Accident GRAV pe șoseaua Balcani. Patru persoane au rămas BLOCATE, iar două au ajuns în stare CRITICĂ la spital


Un accident a avut loc în această dimineață pe șoseaua Balcani din capitală, în apropierea Universității Agrare.
Două autocamioane, de model „GAZ 66”, s-au inversat. Cele două autocamioane se tractau, când lanțul de tractare s-a rupt și acestea au derapat și s-au răsturnat.
În mijloacele de transport se aflau mai multe persoane, patru dintre care au rămas blocate. Echipa de salvatori a efectuat lucrările de descarcerare. Cele patru persoane au fost rănite, două dintre care se află în stare gravă.
Echiajul SMURD și două ambulanțe medicale au transportat victimele la spital, iar echipa de pompieri a asigurat paza antiincendiară pe tot parcursul acțiunii de salvare.
Alte circumstanțe urmează să fie cercetate și stabilite de către organele de drept.









































































