Stiri
Abțibilduri moldovenești pentru Europa
Social
29.06.2013
12:39
1392
1392
PASIUNE// A absolvit Universitatea Tehnică, acum este student la Drept, dar pasiunea îi dictează altceva
Galina Munteanu
Nu a așteptat să se vadă cu o diplomă în buzunar ca să câștige un ban, ce-i drept, modest deocamdată, așa că și-a suflecat mânecile și a dat lovitura încă de pe băncile facultății. Pasiunea de a face abțibilduri i-a apărut întâmplător, după ce mai mulți ani la rând a fost pasionat de mașini. Acum, abțibildurile lui au ajuns mai în toate colțurile Europei, dar cele mai multe au plecat spre America. Vorbim despre chișinăueanul Ion Chetrean, student la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din R. Moldova (USM).
De la Design la Drept și abțibilduri
A absolvit Facultatea de Design Industrial de la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), iar acum este student la Facultatea de Drept, USM. Chiar dacă sunt facultăți aflate la extremități opuse, Ion spune că toate cunoștințele acumulate îi sunt numai de folos în munca pe care o face. A prins această pasiune încă din copilărie, când părinții i-au cumpărat un computer. Nu stătea afară să se joace ca alți copii, dar „scotocea” prin internet tot felul de informații despre mașini și tuning auto. Trebuie să vă spunem că, pe lângă pasiunea de a face abțibilduri, Ion este și un colecționar înrăit al mașinilor de epocă, dar și al celor moderne. Nu o dată a participat la expoziții de tuning auto din Chișinău, iar mașinile „trecute” prin mâna lui Ion au ajuns și la expoziții din Ucraina. În cele din urmă, a ales abțibildurile. Nu i-a fost însă deloc ușor până a-și vedea rodul muncii. Pentru asta a participat la o mulțime de seminare, dar s-a documentat și din internet. „Plăcerea mea nu sunt banii, dar ceea ce iese din urmă. În plus, vreau să demonstrez străinilor că și în R. Moldova pot fi făcute lucruri frumoase. Iată aceste două motive mi-au dat imboldul să fac ceea ce fac acum și să primesc din asta o plăcere enormă. Fac abțibilduri nu doar pentru mașini, dar și pentru telefoane mobile”, ne spune Ion Chetrean.
Îmbină utilul cu plăcutul
Afacerea cu abțibilduri nu-l împiedică însă pe Ion să fie și un student exemplar. Zilnic îl vedem la ore, studiază intens normele juridice din țară și este în pas cu orice se întâmplă în politică. „Dacă tot ceea ce aș face nu ar fi din bucurie, probabil mi-ar fi mai greu să le îmbin, dar așa... Trebuie să recunosc însă că uneori sunt nevoit să aleg între a face ceea ce-mi place și a învăța, deși și asta îmi place, dar nu chiar atât de mult cum aș face un abțibild”, ne spune, zâmbind, Ion. Primele imagini tipărite în culori pe care le-a făcut și le-a pus pe propriul telefon mobil, după care a început să le facă și prietenilor. Acum, tânărul ne spune că abțibilduri create de el au ajuns în Japonia, Peru, Cipru, Canada, Portugalia, Mexic, America, chiar și în Australia. „Când primesc comenzi de peste hotare, bucuria este dublă, pentru că pe fiecare abțibild scriu „Made in Moldova”. Vreau să le arăt străinilor că și în R. Moldova se fac lucruri frumoase de care ei au nevoie. Nu pot ascunde că uneori am probleme cu hârtia pentru aceste abțibilduri. Este de proastă calitate și sunt nevoit să caut alternative ca să nu cedăm în fața calității europene”, ne spune tânărul.
Nu se plânge nici de clienți moldoveni
Pe lângă comenzi de peste hotare, tânărul ne spune că nu se plânge nici de numărul celor din țară. „Proiecte asemănătoare sunt și peste hotarele țării, iar moldovenii care doreau să-și personalizeze telefonul mobil erau nevoiți să apeleze la serviciile acestora. Până a-și vedea marfa acasă, erau nevoiți să aștepte săptămâni, ba chiar și luni întregi. Atunci m-am gândit că putem face și noi ceea ce fac alții, dar n-am crezut că la astfel de serviciu vor apela chiar și cei străini”, susține Ion.
Afacere cu bani puțini
Inițierea unei astfel de afaceri nu necesită mari cheltuieli, doar multă muncă și pasiune în ceea ce faci. „Deși nu te costă mult tehnica, te costă în schimb cunoștințele. Este o muncă care cere profesionalism, răbdare și dragoste de frumos, dacă vrei să obții ceva inedit și de calitate”, conchide Ion Chetrean.

Stiri relevante
13.02.2026
21:09
414
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
15:02
436
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
09:34
653
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
12.02.2026
20:58
636
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
17:47
782
Parlamentul a votat în primă lectură reforma Codului Educației: școli reorganizate, note reintroduse și sprijin extins pentru profesori și elevi
12.02.2026
17:07
660
Buget majorat la 91,5 milioane lei pentru federațiile sportive în 2026, în funcție de performanțele din 2025
12.02.2026
13:02
602
MEC pornește campania națională „O scrisoare ține loc de îmbrățișare” pentru copiii din Ucraina
12.02.2026
09:37
767
Cursuri gratuite de limba română în șapte școli din Moldova pentru integrarea a peste 500 de copii refugiați ucraineni
11.02.2026
20:59
731
Republica Moldova se încălzește: vreme mai blândă joi, 12.02.2026
11.02.2026
17:54
932
Universitatea de Stat din Comrat, la 35 de ani: Maia Sandu cere protejarea limbii și culturii găgăuze

Top stiri
13.02.2026
22:10
378
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
483
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
379
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
373
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
454
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
481
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
13.02.2026
18:28
536
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
440
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
541
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
497
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
482
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
454
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
513
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
499
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
501
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
432
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
484
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
551
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
535
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
13.02.2026
11:52
649
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
688
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
678
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
565
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
647
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
666
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi