Andrea Bocelli a semnat un contract exclusiv şi global cu Universal Music Group
2144
Tenorul italian Andrea Bocelli, ale cărui albume s-au vândut în peste 90 de milioane de copii şi ale cărui interpretări au generat peste 5 miliarde de difuzări în streaming la nivel mondial, a semnat un contract exclusiv, extensiv şi global cu Universal Music Group (UMG), informează site-ul revistei americane Variety.
În baza acestui parteneriat strategic, UMG va lansa în mod direct viitoarele înregistrări şi albume ale celebrului tenor italian la nivel mondial. Anterior, Andrea Bocelli semnase un contract cu casa de discuri Decca, prin intermediul UMG, care a fost distribuitorul său în ultimii 25 de ani.
În noul contract sunt incluse, de asemenea, o serie de proiecte audiovizuale, servicii de branding şi de merchandising. Totodată, UMG intenţionează să promoveze proiectele muzicale şi catalogul starului italian, pentru ca muzica lui să ajungă la noi generaţii de fani din lumea întreagă, creând astfel noi oportunităţi pentru a-i consolida statutul de cel mai apreciat tenor din lume.
Echipa managerială a starului de operă este alcătuită din Francesco Pasquero şi Scott Rodger, de la Maverick Management, şi Veronica Berti Bocelli, CEO-ul casei de discuri Almud Music.
În perioada recentă, Andrea Bocelli a susţinut un recital impresionant în prima parte a pandemiei de COVID-19, în aprilie 2020, la Domul din Milano, care a fost vizionat în direct de 2,8 milioane de persoane - cea mai mare audienţă simultană din istoria platformei YouTube pentru un concert de muzică clasică difuzat în streaming. Acel concert a generat apoi 28 de milioane de vizualizări în primele 24 de ore după difuzare şi 42 de milioane de vizualizări în total până joi.
Tot anul trecut, Andrea Bocelli a lansat un nou album de studio, intitulat „Believe", o continuare a celebrului său album „Si" care a dominat topurile internaţionale în 2018.
Pe 31 septembrie, tenorul italian a susţinut un recital în finalul ceremoniei oficiale de deschidere a Expoziţiei Universale din Dubai.
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















