A început armistițiul din estul Ucrainei, cel mai recent efort de pace dintr-un șir lung de tentative eșuate
1222
Un armistițiu, care se bucură de spijinul lui Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, a intrat în vigoare în Ucraina, iar încercarea de reconciliere este doar cel mai recent efort dintr-un șir lung de negocieri de pace eșuate între forțele guvernamentale ucrainene și rebelii pro-ruși, potrivit Deutsche Welle.
Acordul de încetare a focului între forțele guvernului ucrainean și cele rebele a intrat în vigoare la miezul nopții, ora locală.
Armata Ucrainei a anunțat, duminică, că trupele sale „au început pregătirile” pentru încetarea focului într-o regiune tulburată de război, în timp ce oficalii părții rebele au precizat că și-au instruit forțele și au emis un decret care interzice folosirea armelor.
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au discutat despre conflictul din estul Ucrainei, ambii exprimându-și sprijinul pentru un armistițiu, au anunțat birourile celor doi șefi de stat.
Liderii au convenit asupra nevoii de a implementa urgent măsuri suplimentare care să vină în sprijinul regimului de încetare a focului în Donbass, a anunțat biroul președintelui Volodimir Zelenski, într-o poziție referitoare la estul Ucrainei. În plus, Volodimir Zelenski a mai cerut eforturi suplimentare care să asigure eliberarea cetățenilor ucraineni din Donbass, Crimeea și Rusia.
De partea cealaltă, Vladimir Putin și-a exprimat îngrijorările cu privire la un proiect de lege din parlamentul ucrainean, care pavează drumul către o rundă de alegeri generale în 2020, spunând că el „contravine acordurilor de la Minsk” și pune în „pericol perspectivele” de pace, a anunțat Kremlinul.
Forțele guvernamentale ucrainene și separatiștii pro-ruși au ajuns, miercurea trecută, la o înțelegere pentru o „încetare completă și atotcuprinzătoare a focului” – cel mai recent acord de acest gen după numeroase tentative eșuate de încetare integrală a focului în estul Ucrainei.
Armistițiul a fost salutat de către oficialii UE. De altfel, la rândul său, administrația președintelui Volodimir Zelenski susține că acordul de încetare a focului este „rezultatul muncii efective depuse de către delegația ucraineană, cu sprijinul partenerilor noștri internaționali de la Berlin și Paris”.
Ajungerea la un armistițiu a fost și una dintre pre-condițiile pentru organizarea unui nou summit cu privire la criza ucraineană. Angela Merkel, cancelarul Germaniei, și Emmanuel Macron, președintele Franței, au vorbit despre readucerea lui Volodimir Zelenski și Vladimir Putin la aceeași masă. Dacă va fi păstrat, armistițiul va „pava drumul către implementarea altor clauze” din acordul de pace de la Minsk, mai spune biroul lui Zelenski.
Patronate în anul 2015 de către Mekel, iar ulterior de către președintele franceze Francois Hollande, acordurile de la Minsk au drept obiectiv rezolvarea conflictului din estul Ucrainei, după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, în 2014.
Conflictul de șase ani dintre trupele ucrainene și rebelii pro-ruși din Donetsk și Luhansk, din apropiere de granița cu Rusia, a omorât peste 13.000 de oameni din 2014, când Moscova prelua Peninsula Crimeea din Ucraina și sprijinea o rebeliune în est.
Luptele majore au încetat după armistițiul din 2015, dar clinciuri periodice au continuat să ucidă soldați ucraineni, separatiști și civili.
Acordul de la Minsk a contribuit la reducerea ostilităților din regiune, dar atât ucrainenii, cât și rebelii au continuat să facă schimburi de salve de artilerie și focuri de arme.
Una dintre promisiunile de campanie cu care Zelenski a câștigat alegerile prezidențiale a fost încheierea conflictului.
01.01.2026
18:29
109
Kievul dezvăluie operațiunea de înscenare a morții unui lider militar rus, oferind detalii despre recompensă și activitățile de contraspionaj
01.01.2026
18:11
169
Autoritățile de la Chișinău: Niciun cetățean moldovean printre victimele exploziei din Crans-Montana
01.01.2026
15:35
586
Atac devastator cu drone ucrainene în Herson: zeci de morți și răniți în noaptea de Anul Nou în Rusia
01.01.2026
14:48
443
Rusia înregistrează pierderi devastatoare în Ucraina: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse
01.01.2026
14:05
445
Apeluri și internet mobil fără costuri suplimentare pentru cetățenii UE și moldoveni începând cu 1 ianuarie 2026 datorită programului „Roam Like at Home”
01.01.2026
11:46
537
CIA contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin în atacul cu drone, susțin sursele americane
01.01.2026
07:58
521
Horoscopul zilei 01.01.2026
01.01.2026
01:12
641
Maia Sandu: Anul 2025 ne-a arătat puterea Moldovei și importanța solidarității naționale
31.12.2025
23:27
678
Forumul familiilor ostaticilor din Israel își închide activitatea, dar lupta pentru recuperarea lui Rani Gvili continuă
31.12.2025
21:53
787
Xi Jinping promite reunificarea Chinei cu Taiwanul în discursul de Anul Nou, după exerciții militare intense în zonă
31.12.2025
20:43
596
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
779
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
01.01.2026
18:11
59
Autoritățile de la Chișinău: Niciun cetățean moldovean printre victimele exploziei din Crans-Montana
01.01.2026
15:35
572
Atac devastator cu drone ucrainene în Herson: zeci de morți și răniți în noaptea de Anul Nou în Rusia
01.01.2026
14:48
437
Rusia înregistrează pierderi devastatoare în Ucraina: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse
01.01.2026
14:05
440
Apeluri și internet mobil fără costuri suplimentare pentru cetățenii UE și moldoveni începând cu 1 ianuarie 2026 datorită programului „Roam Like at Home”
01.01.2026
11:46
531
CIA contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin în atacul cu drone, susțin sursele americane
01.01.2026
07:58
519
Horoscopul zilei 01.01.2026
01.01.2026
01:12
638
Maia Sandu: Anul 2025 ne-a arătat puterea Moldovei și importanța solidarității naționale
31.12.2025
23:27
674
Forumul familiilor ostaticilor din Israel își închide activitatea, dar lupta pentru recuperarea lui Rani Gvili continuă
31.12.2025
21:53
785
Xi Jinping promite reunificarea Chinei cu Taiwanul în discursul de Anul Nou, după exerciții militare intense în zonă
31.12.2025
20:43
595
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
778
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
31.12.2025
19:52
1095
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
761
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
783
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
3438
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
736
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
31.12.2025
14:18
910
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
31.12.2025
14:18
1139
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
31.12.2025
14:10
787
Maia Sandu, simbol al rezistenței democratice în fața presiunilor Kremlinului, onorată de The Telegraph ca Liderul Mondial al Anului
756
10 ani de închisoare pentru șantaj repetat: Bărbat din Chișinău condamnat într-un dosar de șantaj cu amenințări și presiuni pe fundația unei acuzații false de viol
31.12.2025
12:26
691
Moldova scrie istorie în sportul mondial: un an de succes și noi perspective pentru viitor
31.12.2025
11:53
815
Ambasadorul SUA la NATO pune sub semnul întrebării acuzațiile Rusiei cu privire la un atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin
31.12.2025
11:39
837
Putin dispune extinderea zonei tampon în regiunile Sumi și Harkov până în 2026, anunță șeful Statului Major rus
31.12.2025
11:13
684
74 de profesori din Republica Moldova, certificați în competențe digitale de Ministerul Educației
31.12.2025
11:04
704
Deținutul inventiv prins cu telefon ascuns în proteză, condamnat din nou în Chișinău
Autoritățile de la Chișinău: Niciun cetățean moldovean printre victimele exploziei din Crans-Montana
Atac devastator cu drone ucrainene în Herson: zeci de morți și răniți în noaptea de Anul Nou în Rusia
Rusia înregistrează pierderi devastatoare în Ucraina: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse
Apeluri și internet mobil fără costuri suplimentare pentru cetățenii UE și moldoveni începând cu 1 ianuarie 2026 datorită programului „Roam Like at Home”
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.79
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














