95 de ani de la naștere // Artista Valentina Rusu-Ciobanu va VERNISA o expoziție
2284
mc.gov.md Artista plastică cu renume, Valentina Rusu-Ciobanu, și-a sărbătorit ieri cea de-a 95-a aniversare de la naștere. Cu această ocazie, pictorița își va expune lucrările, în perioada 3 noiembrie – 6 decembrie curent, la Muzeul Național de Artă al Moldovei.
Valentina Rusu-Ciobanu s-a remarcat pe parcursul activității sale prin lucrările și expozițiile deosebit de originale vernisate în R. Moldova, dar și peste hotare, în Bulgaria, Polonia, Canada, România, Rusia, Irak, Siria.
Pictura Valentinei Rusu-Ciobanu este apreciată de comentatori și critici drept o simbioză de „realism poetic” și „spirit original”.
Prin intermediul creațiilor sale, artista a știut să îmbine frumos paleta de culori, pentru a ajunge la sufletul publicului amator.
În palmaresul său de lucrări se regăsesc cunoscutele creații: „Fetiță la fereastră”, „Portretul lui Emil Loteanu”, „Portretul actorului Dumitru Fusu”, „Foc de artificii”, „Micul dejun”, „Vizita doctorului” și altele.
Valentina Rusu-Ciobanu a devenit deținătoarea titlulurilor onorifice „Maestru Emerit în Artă”, „Artist al Poporului”, laureată a Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii, precum și deținătoare a Ordinului „Insigna de Onoare”.
Printre oaspeții care au venit să o felicite cu ocazia zilei de naștere a fost și ministrul Culturii, Monica Babuc, care i-a mulțumit pentru contribuția adusă la dezvoltarea culturii naționale prin creația sa în domeniul artelor plastice.
20.12.2025
21:06
538
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:25
594
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
15:08
794
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
19.12.2025
20:34
1106
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
879
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
16:41
947
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
745
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
12:03
775
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
18.12.2025
20:52
959
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
18:01
818
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
21.12.2025
08:21
254
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
345
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
431
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
534
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
789
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
588
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
680
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
673
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
790
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
659
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
808
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
699
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
869
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
827
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1104
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
877
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
894
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
802
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
920
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1273
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
946
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
744
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
832
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
1027
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
950
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














