9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
4370
Data de 9 mai are o triplă semnificație simbolică pentru România, Ziua Independenței, când România devine stat independent, Ziua Victoriei, care marchează victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste și Ziua Europei.
Ziua Independenţei proclamată în 1877
Războiul româno-ruso-turc din anul 1877, denumit și Războiul de Independență, a dus la ruptura definitvă a țărilor române în raportul de vasalitate față de Imperiul Otoman. La 9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe de la acea vreme, ține un discurs în Parlament în care spune că „suntem liberi, suntem o națiune de sine stătătoare”, aspect care confirmă cele subliniate mai sus. Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de stat a României, deschizând astfel drumul spre recunoaşterea internaţională a dreptului naţiunii române de a-şi decide singură soarta.
La distanță de mai bine de jumătate de secol, pe data de 9 mai 1945, are loc capitularea celui de-al treilea Reich. Au semnat actul de capitulare Germania, prin generalul Alfred Jodl, Uniunea Sovietice, generalul-maior Ivan Susloparov şi SUA (foto dreapta), prin generalul Bedell Smith. Ziua Victoriei, care marchează finalul celui de-al Doilea Război Mondial, este serbată prin ample manifestări şi acum atât de ţările nordice, dar mai ales de Federaţia Rusă şi statele aflate sub influenţa ei.
Ziua Europei, cunoscută și sub numele de „Ziua Schuman”, este marcată în fiecare an, la data de 9 mai
La 9 mai 1950, la cinci ani după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, ministrul francez de externe, Robert Schuman, în cadrul unui discurs ţinut la Paris, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit europa.eu. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
26.12.2025
19:16
423
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
23.12.2025
19:36
1957
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
15:46
1150
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:26
1322
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
11:48
1430
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
22.12.2025
17:48
1125
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
1643
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1552
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1897
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
2386
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
27.12.2025
00:00
280
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
389
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
431
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
396
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
546
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
426
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
637
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
416
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
464
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
26.12.2025
17:51
424
Rețea de escroci specializați în înșelătorii bancare, destructurată la Bălți: Trei persoane reținute pentru prejudicii de peste 1 milion de lei
26.12.2025
17:12
369
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
446
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
15:33
504
Curtea de Apel reconfirmă vinovăția unui fost judecător în scandalul "Laundromat", fără a aplica o pedeapsă din cauza prescripției
26.12.2025
15:17
663
Sondaj: Cetățenii moldoveni doresc ca ajutorul României să ajungă direct la ei, evitând autoritățile centrale
26.12.2025
14:28
555
Val de interes investițional pentru Republica Moldova: 45 de propuneri primite de la companii europene și moldovenești
26.12.2025
13:07
503
Zelenski și Trump pregătesc întâlnirea pentru discuții cruciale înainte de Anul Nou în contextul războiului din Ucraina
26.12.2025
12:28
622
Alertă Cod Galben: Intensificări ale vântului între 26-29 Decembrie 2025
26.12.2025
12:26
563
Planuri ambițioase pentru educația din sudul Moldovei: Universitatea din Cahul se integrează cu Universitatea Tehnică a Moldovei pentru crearea unui centru universitar regional
26.12.2025
11:19
567
Tânăr de 23 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru multiple infracțiuni, inclusiv furt de trotinete și conducere sub influența alcoolului
26.12.2025
10:49
550
Bărbat din Vulcănești, condamnat cu suspendare pentru tentativa de incendiere a Procuraturii
26.12.2025
08:40
801
Cinci soldați ruși condamnați în lipsă pentru torturarea civililor în regiunea Sumî
26.12.2025
07:53
674
Horoscopul zilei 26.12.2025
26.12.2025
07:38
880
Moscova deschisă pentru negocieri privind un document de neagresiune către NATO
26.12.2025
07:23
633
Zelenski vede progrese promițătoare în discuțiile de pace cu emisarii americani privind conflictul Ucraina-Rusia
25.12.2025
22:47
1835
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
25.12.2025
20:55
1229
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














