70 de milioane de euro pentru a duce gazul românesc în capitală! Autoritățile spun CÂND se va întâmpla acest lucru
1146
Ministrul Economiei, Andrian Candu, a declarat că gazul românesc ar putea ajunge la consumatorii din capitală la sfârșitul anului 2015 sau, cel târziu, la începutul anului 2016, suma totală a investițiilor fiind estimată la 70 de milioane de euro.
Potrivit lui Candu, pentru ca gazoductul Iași-Ungheni să fie prelungit până la Chișinău, este necesară finalizarea studiului de fezabilitate și a documentelor privind proiectarea construcției. „Studiul de fezabilitate va fi finisat în ianuarie-februarie 2015. Elaborarea documentelor de proiect durează un an de zile, dar în acest caz ele vor fi gata în cel mult 4-5 luni. Poate fi vorba de începutul anului 2016. Totuși, noi ne punem ca scop ca, până la sfârșitul anului 2015, să fie finalizată construcția gazoductului”, a declarat ministrul Economiei.
Andrian Candu mai spune că surse de finanțare vor fi identificate de la partenerii europeni și Guvernul va contribui cu suma necesară. „Este necesar acum suportul partenerilor, dar și al cetățenilor. Să nu uităm că această conductă va trece peste proprietățile oamenilor, de aceea este necesară o solidaritate națională. Să nu iasă în stradă să ceară mâine banii”, a mai afirmat ministrul.
Menționăm că UE a alocat în acest scop zece milioane de euro, ceea ce reprezintă a șaptea parte din suma investițiilor estimate.
26.01.2026
14:12
57
IRENA confirmă: energiile regenerabile deschid tot mai multe locuri de muncă în Republica Moldova
26.01.2026
12:40
235
AIPA a acordat 680 de mii de lei plăți în avans pentru agricultori, în perioada 19–23 ianuarie 2026
26.01.2026
11:55
347
Franța înăsprește regulile: din februarie 2026, interdicții la importul mai multor produse agroalimentare cu reziduuri de pesticide neaprobate în UE
23.01.2026
14:53
1307
Moldova și România accelerează integrarea fintech și plățile transfrontaliere spre piața unică europeană
23.01.2026
14:50
1105
Moldova pregătește facilități financiare și subvenții speciale pentru femeile fermier în 2026
23.01.2026
10:31
1188
Ministerul Energiei și BERD discută noi proiecte pentru modernizarea și eficientizarea energiei termice în Republica Moldova
23.01.2026
10:05
982
Svetlana Ghetmancenco, numită la conducerea ANIF pentru modernizarea și digitalizarea irigațiilor
23.01.2026
09:35
1324
Secretarul de stat Alexandra Șian pleacă de la MAIA după aproape doi ani de mandat în agricultură și dezvoltare rurală
22.01.2026
19:11
1179
Guvernul continuă consultările pe reforma administrației locale pentru primării mai puternice și servicii mai aproape de cetățeni
1401
Valeriu Chiveri a discutat cu ambasadoarea Austriei despre situația regională și sprijinul pentru reintegrarea Republicii Moldova
26.01.2026
13:46
32
Maia Sandu, la Varșovia: Parteneriatul cu Polonia întărește drumul european, securitatea și reziliența Republicii Moldova
26.01.2026
13:34
56
Cele mai grele cinci funcţii de la Bruxelles: luptele nevăzute ale lui Rutte cu Trump, Pinho cu „buncărul” Ursulei, Kallas cu o şefă „dictatoare”, diplomatul lui Orbán şi „Domnul Fix It” al UE
26.01.2026
12:40
187
AIPA a acordat 680 de mii de lei plăți în avans pentru agricultori, în perioada 19–23 ianuarie 2026
26.01.2026
12:03
319
Rusia condiționează orice acord de pace de cedarea întregului Donbas de către Ucraina
26.01.2026
11:55
313
Franța înăsprește regulile: din februarie 2026, interdicții la importul mai multor produse agroalimentare cu reziduuri de pesticide neaprobate în UE
26.01.2026
10:56
379
FOTO // Proimobil organizează tururi imobiliare în București dedicate investitorilor
26.01.2026
10:40
367
Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, PĂRĂSEȘTE Parlamentul R. Moldova: „Aleg să fiu mamă cu toată inima... Încă mai visez la Los Angeles 2028”
26.01.2026
09:05
436
Atac cu drone în Rusia: incendii la două întreprinderi din Krasnodar, o persoană rănită și țintirea unei rafinării de către ucraineni
26.01.2026
08:31
500
Horoscopul zilei 26.01.2026
26.01.2026
07:42
800
Avion privat Bombardier Challenger 600 se prăbușește în flăcări la decolare pe aeroportul Bangor din Maine, cu opt persoane la bord
26.01.2026
07:28
577
Rusia, acuzată că abuzează de sistemul Interpol pentru a urmări opozanți și judecători ai Curții Penale Internaționale în străinătate
25.01.2026
20:25
921
Orașul Severomorsk, principala bază navală a Rusiei, paralizat de o pană majoră de curent după prăbușirea stâlpilor de înaltă tensiune
25.01.2026
19:21
846
Zelenski anunță că acordul de securitate cu Statele Unite este finalizat și așteaptă doar semnarea
25.01.2026
18:22
1151
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 26 ianuarie – 1 februarie 2026
25.01.2026
16:12
724
Papa Leon al XIV-lea denunță atacurile Rusiei în Ucraina și cere încetarea imediată a războiului
25.01.2026
15:13
887
Newsom cere demisia lui Kristi Noem și a șefului patrulei de frontieră după uciderea lui Alex Pretti de către agenți ICE în Minneapolis
25.01.2026
13:57
791
Zelenski cere mai multe sisteme antiaeriene după valul de atacuri rusești care a lăsat Kievul în frig și întuneric
25.01.2026
12:51
759
Varşovia amână aderarea la zona euro: Polonia mizează pe avantajele menţinerii zlotului
25.01.2026
08:26
859
Horoscopul zilei 25.01.2026
24.01.2026
20:51
1040
Încălzire ușoară și nori persistenți în Republica Moldova, duminică 25.01.2026
24.01.2026
18:42
1197
A doua zi de negocieri Ucraina-SUA-Rusia la Abu Dhabi s-a încheiat fără acord, în timp ce bombardamentele rusești lasă peste un milion de ucraineni fără curent și căldură
24.01.2026
15:58
1071
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra pericolelor inteligenţei artificiale şi cererii urgente de alfabetizare digitală pentru toţi
24.01.2026
13:39
1037
„Noapte de teroare rusă” în Ucraina, chiar înaintea noii runde de negocieri de pace de la Abu Dhabi
24.01.2026
12:58
1242
Meloni denunţă eliberarea pe cauţiune a patronului barului din Crans-Montana: „O insultă la adresa victimelor incendiului de Anul Nou”
24.01.2026
10:45
1078
Mii de clădiri din Kiev au rămas fără încălzire la -12°C după atacul rusesc de noapte
Maia Sandu, la Varșovia: Parteneriatul cu Polonia întărește drumul european, securitatea și reziliența Republicii Moldova
Cele mai grele cinci funcţii de la Bruxelles: luptele nevăzute ale lui Rutte cu Trump, Pinho cu „buncărul” Ursulei, Kallas cu o şefă „dictatoare”, diplomatul lui Orbán şi „Domnul Fix It” al UE
AIPA a acordat 680 de mii de lei plăți în avans pentru agricultori, în perioada 19–23 ianuarie 2026
Rusia condiționează orice acord de pace de cedarea întregului Donbas de către Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.97
1 USD
17.02
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














