400 de plante de cânepă cu conținut narcotic, depistate și nimicite în extravilanul satului Costuleni
635
În urma valorificării unei informații operative, un echipaj mixt format din polițiști de frontieră și carabinieri s-a deplasat în extravilanul satului Costuleni, raionul Ungheni, pentru a verifica o suspiciune privind existența unor plante cu conținut narcotic, identificate pe un teren aflat în afara localității.
Pe parcursul verificărilor au fost depistate 400 de plante de cânepă, care creșteau spontan, fără a fi îngrijite sau cultivate organizat. Angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră le-au cercetat la fața locului, au documentat situația, iar ulterior plantele au fost nimicite conform procedurilor legale.
Materialele acumulate au fost transmise organelor competente, pentru examinare detaliată și adoptarea deciziei în strictă conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Colaborarea eficientă dintre instituțiile de aplicare a legii contribuie direct la prevenirea și combaterea fenomenelor care pot afecta siguranta comunității și la consolidarea măsurilor de ordine publică în zonă.
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane















