Stiri

200 de cadavre recuperate: „Lăsate în soare, sunt deja în stare de descompunere"

Știri 20.07.2014 13:05 Vizualizări3463
200 de cadavre recuperate: „Lăsate în soare, sunt deja în stare de descompunere Sursa: abcnews.go.com

O echipă specială a Guvernului ucrainean a descoperit 200 de cadavre din cele aproape 300, de la locul accidentului unde o aeronavă Malaysia Airlines a fost doborâtă, scrie CNN, citând Serviciul Situaţii Excepţionale de la Kiev.

Oficialii ucraineni s-au plâns că le este îngreunată căutarea, pentru că „separatişi înarmaţi le-au împiedicat activitatea”. Autorităţile spun că 380 de angajaţi participă la căutarea celor 298 de pasageri care se aflau la bordul avionului, pe o suprafaţă care se întinde peste 35 de kilometri pătraţi. The Guardian notează că trupurile celor decedaţi sunt deja în stare de descompunere, fiind lăsate la soare.

Michael Bociurkiw, un purtător de cuvânt al observatorilor de la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, a declarat că a văzut oameni care duceau un număr necunoscut de saci pentru cadavre sâmbătă, dar că nu era clar cine erau aceştia. Totodată, acesta a spus că este foarte greu să obţină informaţii de încredere, întrucât rebelii pro-ruşi umblă mascaţi şi controlează zona.

Delegaţiei formate din 21 de membri ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare din Europa i s-a permis doar „să tragă cu ochiul” asupra locului accidentului. „Parcă este o scenă mare a celei mai mari crime din lume, păzită de o grămadă de bărbaţi în uniforme, care au arme şi sunt foarte neospitalieri”, a comentat Bociurkiw.

CNN mai scrie că rămăşiţele umane stau întinse pe zeci de kilometri, aruncate în zone rurale din estul Ucrainei, unele dintre ele stând încă în scaunele din avion, cu centurile de siguranţă şi cu căştile de aterizare. Sursa citată mai scrie că „lipsesc, în mod evident, lucrătorii medico-legali internaţionali şi o echipă care să identifice şi să adune cu demnitate resturile umane de la bordul MH 17”.

Jurnalistul Noah Sneider, care a fost la locul accidentului, a declarat că muncitorii au marcat locurile unde se găsesc cavadrele. El a spus că acestea sunt peste tot, pe marginea drumului, în unele grădini, unii pasageri fiind „conectaţi” cu alte bucăţi din avion. „Iar cadavrele stau aşa şi acum. Sunt atât de tare mutilaţi, că nu poţi să îi identifici”, a comentat acesta.

Autor: Tatiana Scutaru
Top stiri
Horoscopul zilei 13.09.2026 13.09.2026 13:32 281 Horoscopul zilei 13.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri