1.500 de artiști internaționali, inclusiv Olivia Colman și Javier Bardem, boicotează industria cinematografică israeliană din cauza conflictului din Gaza
777
Olivia Colman, Javier Bardem și Mark Ruffalo se numără printre cei 1.500 de actori, regizori și profesioniști internaționali din lumea filmului care și-au exprimat public opinia cu privire la situația din Gaza. Într-o scrisoare publicată de aceștia în The Guardian, se specifică faptul că vor înceta orice colaborare cu instituțiile cinematografice israeliene „implicate în genocidul” din Gaza.
„În acest moment de criză, în care multe dintre guvernele noastre permit masacrul din Gaza, trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să răspundem acestei complicități”, afirmă ei în textul pe care l-au semnat și regizorul Yorgos Lanthimos, alături de actrițele Ayo Edebiri și Tilda Swinton. Ideea centrala vizează opoziția față de „genocidul și apartheidul” din Gaza. Conform grupului Film Workers for Palestine, acest angajament are inspirație din boicotul cultural din Africa de Sud, perioada apartheidului, și din „Filmmakers United Against Apartheid” („Cineaștii uniți împotriva apartheidului”).
Angajamentul propune o oprire a colaborarilor cu festivaluri, cinematografe, difuzori și societăți de producție care, în opinia celor ce au semnat, sunt vinovate de „justificarea sau disculparea genocidului și apartheidului”. Ei dau ca exemple festivalul de film de la Ierusalim și festivalul documentarelor Docaviv, care „colaborează cu guvernul israelian”. Ei acuză că „majoritatea companiilor israeliene de producție și distribuție cinematografică, agenții comerciali, cinematografele și alte instituții de cinema nu au recunoscut drepturile internaționale ale poporului palestinian”.
„Răspundem apelului cineaștilor palestinieni, care au îndemnat industria cinematografică internațională să nu accepte tăcerea, rasismul și dezumanizarea”, spun semnatarii textului, printre care se numără și Ava DuVernay, Riz Ahmed și Josh O'Connor. Boicotul vizează „complicitatea instituțională, nu identitatea” și nu sunt vizate persoanele de naționalitate israeliană, cum precizează scrisoarea.
O petiție similară a mai fost lansată și la Cannes. Diverse scrisori semnate de personalități din cinematografie, muzică și literatură au fost publicate după atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie 2023 în israel și ofensiva devastatoare a Israelului în Gaza ca răspuns. La sfârșitul lunii august, colectivul de cineaști italieni Venice4Palestine a cerut festivalului din oraș să „adopte o poziție clară și fără ambiguitate” împotriva acțiunilor Israelului, strângând 2.000 de semnături, inclusiv cele ale lui Guillermo del Toro și Ken Loach.
Cu câteva luni înainte, la Cannes, aproximativ 900 de personalități au semnat o petiție pentru a denunța „tăcerea” asupra „genocidului” din Gaza. Printre semnatari s-au numărat președinta juriului Juliette Binoche, Pedro Almodóvar, Joaquin Phoenix și Susan Sarandon. Atacul din 7 octombrie 2023, condus de comandouri Hamas infiltrate în sudul Israelului, a provocat moartea a 1.219 persoane din partea israeliană, majoritatea civili. Acesta este bilanțul oferit de AFP, bazat pe datele oficiale disponibile. Represaliile israeliene au dus la cel puțin 64.368 de morți în Gaza, majoritatea femei și copii, conform Ministerului Sănătății din Gaza, aflat sub autoritatea Hamas, ale cărui date sunt considerate fiabile de ONU.
24.12.2025
23:53
233
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
337
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
323
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
352
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
533
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
511
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
498
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
686
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
669
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
676
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
23:53
20
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
314
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
303
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
327
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
522
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
501
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
489
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
676
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
661
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
663
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
833
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
965
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
944
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
994
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
861
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
940
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1138
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
885
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
893
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
812
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
1054
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
762
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
796
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
817
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
840
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














