Un nou dosar PENAL pe numele lui Igor și Galina Dodon. Cei doi au fost recunoscuți în calitate de BĂNUIȚI
Procuratura Anticorupție a dispus astăzi, 3 februarie, recunoașterea în calitate de bănuiți a ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, soției acestuia, Galina Dodon, și medicului ce a „confecționat documentul medical fals”, în baza căruia familia Dodon urma să meargă alături de fiul lor la salinele de la Târgul Ocna, România.
Mai exact, medicul este bănuit de confecționarea și deținerea documentelor oficiale false, care acordă drepturi.
În același timp, ex-președintele R. Moldova împreună cu soția sa sunt bănuiți în deținerea și folosirea documentului oficial fals, care acordă drepturi, precizează Procuratura Anticorupție.
Menționăm că, în baza acestui document, inculpatul Dodon Igor a solicitat și obținut acceptul judecătorilor Curții Supreme de Justiție să părăsească R. Moldova.
Aceeași solicitare a fost înaintată și de învinuita Dodon Galina, însă magistrații au respins-o. În cele din urmă, Igor Dodon, cercetat penal în mai mule dosare, a renunțat să mai meargă cu fiul său la „tratamentul de reabilitare” din România.
FOTO // Maia Sandu, de Ziua Drapelului de Stat: „De fiecare dată când privim spre Tricolor, să ne amintim că suveranitatea și dreptul de a ne făuri destinul trebuie apărate de noi toți, mai ales în aceste vremuri tulburi”
O autocisternă din R. Moldova s-a răsturnat în România: Şoferul a decedat
Răsturnare de situație în cazul morții lui Navalnîi. Serviciile secrete americane spun că „probabil” Putin nu a ordonat uciderea lui