Transfugul Nesterovschi este gata să COLABOREZE cu ancheta. Fostul socialist va rămâne în AREST la penitenciar, iar Irina Lozovan – arest la domiciliu
Deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan vor române în arest – unul la penitenciar, iar altul la domiciliu. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chișinău, care a respins demersurile avocaților celor doi deputați, reținuți în dosarul finanțării ilegale a partidelor politice, de schimbare a măsurilor preventive.
Potrivit Curții de Apel Chișinău, rămâne în vigoare decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 23 septembrie curent – 30 de arest în penitenciar pentru Alexandr Nesterovschi și 30 de arest la domiciliu pentru Irina Lozovan.
Iulian Paciurca, care îl reprezintă pe Alexandr Nesterovschi, a declarat că deputatul este deschis să colaboreze cu ancheta în limita posibilităților și că pledează nevinovat.
Citește și: Percheziții de amploare la șefii Partidului „Renaștere”, considerat unul dintre succesorii Partidului „Șor”, scos în afara legii. Deputații Nesterovschi și Lozovan, care ar putea rămâne fără IMUNITATE, o acuză pe Maia Sandu: „A ales calea presiunii”
Amintim că majoritatea parlamentară a acceptat joi, 21 septembrie, cererile procurorului general interimar, Ion Munteanu, de a încuviința ridicarea imunității deputaților Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Ulterior, cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore. Pe 23 septembrie, cei doi au primit câte 30 de zile de arest în penitenciar, respectiv la domiciliu.
Citește și: FĂRĂ IMUNITATE // Nesterovschi, „vândut” pentru 350 de mii de dolari și încă 5 000 de dolari „salariu” lunar pentru a îndeplini „alte atribuții în calitate de deputat”, în interesul lui Șor? Nesterovschi: „Jos alianța Dodon-Sandu!”
Alexandr Nestrovschi este bănuit de corupere pasivă - pretinderea, acceptarea și primirea personal sau prin intermediul altor persoane, de către o persoană cu funcție de demnitate publică, a unor bunuri ce nu i se cuvin pentru sine, pentru a îndeplini acțiuni în exercitarea funcției sale; acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat; finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă a concurenților electorali sau a participanților la referendum în modalitatea normativă, dar și pregătirea finanțării unui partid politic din surse interzise de lege, săvârșită în proporții mari.
CITIȚI și Deputata Irina Lozovan, FĂRĂ imunitate parlamentară: Două milioane de lei pentru ca primarul de la Ocnița să părăsească PSRM și să adere la „Renaștere”. 50 de mii de dolari, transmise în parcarea de la „Metro”
Irina Lozovan este bănuită de acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, dar și de spălarea banilor săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari. Mai exact, procurorii au documentat cazul în care Irina Lozovan și soțul acesteia, Pavel Gârleanu, i-au promis sume importante de bani primarului de Ocnița pentru ca acesta să părăsească Partidului Socialiștilor și să adere la Partidul „Renaștere”, noul proiect politic al Partidului „Șor”, interzis în R. Moldova.
Președintele Iohannis despre prezența NATO pe flancul estic: „Nu este suficient. Este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic, și pentru Apărare, dar și pentru descurajare”
NOU // Mașinile cu volanul pe partea dreaptă, ADMISE în traficul de pe drumurile din R. Moldova, cu două condiții: Trebuie să fie echipate cu oglinzi speciale și convertori pentru faruri
Centrul de Cultură și Artă Contemporană „Universul”, înființat la Chișinău. Ministrul Prodan: „Va găzdui proiecte ale sectorului cultural independent, ateliere de creație și galerii de artă, librării și un cinematograf, un teatru cu scenă”