00:53:25 30.04.2024
Stiri

Indiferent ce-ar semăna, un ţăran culege periodic... bombe de aviaţie!

Știri 08.05.2017 15:01 Vizualizări1514 Autor: Ziarul National


Indiferent ce-ar semăna, un ţăran culege periodic... bombe de aviaţie! Sursa: ziare.com

O bombă de aviaţie de 250 kilograme, din al Doilea Război Mondial, a fost detonată de pirotehnişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, chiar în locul unde a fost descoperită, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

El a precizat că proiectilul a fost descoperit de un sătean, Ionel Cană, de 54 ani, pe propriul teren aflat la aproximativ patru kilometri de comuna Munteni, din apropierea municipiului Tecuci.

Bărbatul a descoperit bomba în timp ce se afla la arat şi a alertat autorităţile sunând la 112. O echipă de pirotehnişti de la ISU a luat măsura detonării proiectilului chiar în locul unde a fost descoperit, pentru că era periculoasă transportarea la poligonul special, iar terenul permitea efectuarea operaţiunii de detonare, a explicat oficialul citat.

Totodată, el a mai spus că a fost a treia bombă de aviaţie descoperită de acelaşi sătean, în aceeaşi zonă, în ultimul an şi jumătate.

„Acel teren va fi cercetat de echipa pirotehnică cu aparatură specială de detecţie”, a precizat Chiriţă.

Sursa: ziare.com


Stiri relevante
01.02.2015 09:32 2652 BOMBE în R. Moldova
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md