09:11:45 29.04.2024
Stiri

Greceanîi promite rușilor să ANULEZE legea privind combaterea PROPAGANDEI rusești: „Pregătim soluționarea acestei întrebări”

Politică 29.07.2019 16:20 Vizualizări1669 Autor: Ziarul National
Greceanîi promite rușilor să ANULEZE legea privind combaterea PROPAGANDEI rusești: „Pregătim soluționarea acestei întrebări”


Președintele Parlamentului și lidera PSRM, Zinaida Greceanîi, a promis rușilor că va fi anulată legea privind combaterea propagandei rusești, care a fost aprobată de fosta guvernare. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru Agenția rusească RIA-Novosti.

„Fosta legislatură a Parlamentului a luat o decizie care a complicat relațiile cu Rusia – este vorba de așa-numită combaterea a propagandei rusești, care a interzis știrile rusești și emisiunile analitice. Ce intenționează să facă Parlamentul cu această situație, mai ales că reprezentanții mass-media locale spun că interdicția aceasta ar însemna cenzură”, a fost întrebată Zinaida Greceanîi.

Citește și: Legea ANTIPROPAGANDĂ, promulgată: Știrile și emisiunile manipulatorii din Federația Rusă, INTERZISE în R. Moldova

„Am discutat această problemă în timpul unei vizite la Duma de Stat. Este necesar să găsim o cale de ieșire din această situație, deoarece au avut de suferit nu doar posturile informativ-analitice rusești. La ora actuală pregătim soluționarea acestei întrebări”, a promis spicherul.

Totodată, președinta Parlamentului a menționat că va fi intensificată cooperarea cu Uniunea Euroasiatică. „Am anunțat că vom păstra toate acordurile internaționale semnate anterior, inclusiv acordul, conform căruia Moldova a primit statutul de observator în Uniune. Vom participa și există deja o invitație, la summit-ul președinților Parlamentelor statelor membre ale Uniunii Euroasiatice, care va avea loc la Astana. Va fi o delegație parlamentară care va participa la acest forum”.

Legea privind modificarea Codului Audiovizualului, care prevede interzicerea propagandei rusești la radio și televiziune, a intrat în vigoare în februarie 2018. Astfel, a fost interzisă difuzarea emisiunilor care au conținut informativ, analitic, militar și politic din statele care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, iar Rusia nu a semnat acest document.

În cazul în care posturile de radio și tv nu se supun noii legi, riscă amenzi de la 40 000 până la 70 000 de lei, iar în cazul abaterilor repetate, amenda se ridică la o sută de mii de lei. Pedeapsa cea mai aspră prevăzută de Codul Audiovizualului va fi retragerea licenței postului tv.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md