Zodiile care trebuie să te ferești: Îi judecă mereu pe cei din jurul lor
1979
Ne întâlnim la fiecare pas cu oameni care ne critică. Acea critică poate fi și constructivă și poate veni într-un punct în care ne dorim să îmbunătățim diferite aspecte și astfel ținem cont de părerile celor din jurul nostru, în special dacă feedback-ul este din partea unor persoane a căror expertiză contează pentru noi.
Dar, în același timp mai sunt și acele critici și judecăți de valoare pe care unele persoane le aduc la adresa altora și care, de fapt, le împiedică să descopere cum este cu adevărat un om. Iar astrologic, sunt câteva zodii care nu se pot abține să nu judece. Acestea au tendința de a critica aspru, inclusiv atunci când nu au motive să o facă. Pentru ele, prima impresie spune totul despre cineva. Dacă erai deja prin preajma semnelor zodiacale de mai jos, probabil că știai acest aspect despre ele.
Leu
Sunt momente în care nativii Leu îi privesc pe ceilalți cu îndoială. Simt constant nevoia de a demonstra, de a arăta că sunt cei mai buni și vor să primească laude și complimente. Îi judecă pe cei care nu le oferă validarea dorită, dar asta demonstrează, de fapt, cât de nesiguri sunt în raport cu propria persoană.
Fecioară
Fecioarele sunt recunoscute drept cele mai critice din zodiac. Le este la îndemână să judece și au pretenția ca toți din jurul lor să le îndeplinescă așteptările. Acest lucru nu se poate întâmpla de fiecare dată și ar trebui să se convingă de asta. Caută în orice perfecțiunea, iar asta le aduce și dezamăgiri.
Capricorn
Când se gândesc la prieteni și parteneri de cuplu, nativii Capricorn sunt foarte selectivi. Tocmai de aceea, îi judecă pe oameni chiar înainte să se apropie de ei și să poată să-i cunoască mai bine. Le pun acestora etichete fără a fi cazul de așa ceva și ajung și în situația în care le oferă sfaturi, fără ca aceștia să le solicite înainte ajutorul.
23.09.2026
06:26
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
















