Stiri
Autoritățile municipale nu mai vor să vadă panglicile Sf. Gheorghe și uniforme sovietice în centrul Chișinăului. Șefa Direcţiei relaţii externe, cooperare regională şi integrare europeană Gabriela Ciumac a cerut astăzi ca evenimentele care promovează trecutul sovietic să fie interzise în Chișinău și 9 mai să fie decretată zi de doliu.
”Să convocăm o ședință specială a Consiliului Municipal Chișinău ca să ia o decizie în acest sens. Panglica Sfîntului Gheorghe sau secera și ciocanul utilizate pe larg la începutul lunii mai creează situații de conflict. Ne ajung trupele miliatare care sunt pe teritoriul țării noastre”, a punctat Gabriela Ciumac.
”Sunteți o curajoasă. Nu mă așteptam să aud asta, mai ales la ședința serviciilor Primăriei. Merită toată considerația. Ce mă deranjează pe mine nu este Ziua Victoriei, ci faptul că Ziua Europei este fugărită în ficare an cu o săptămâna mai devreme sau cu două mai târziu. Delegația Uniunii Europene nu vrea să creeze un conflict. Acceptă, din politețe, să meargă și în scuarul Operei, bine că nu la ”Motocros”, dar noi nu ar trebui să acceptăm terfelirea acestei sărbători”, a declarat în replică Dorin Chirtoacă.
Acesta a precizat că, începând de anul viitor, de 9 mai Piața Marii Adunări Naționale va fi destinată doar pentru evenimentele consacrate Zilei Europei. Ziua Victoriei va fi sărbătorită în fața Complexului Memorial Eternitate.
”Anul viitor să fie sărbătorită Ziua Europei pe 9 mai și să nu mai fie eliberate autorizații pentru Piața Marii Adunări Naționale pentru alte evenimente. Ziua Victoriei va putea fi sărbătorită concomitent cu alte evenimente. Pot merge la Memorialul Eternitate că acolo, de fapt, e totul”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Precizăm că, în acest an, evenimentele consacrate Zilei Europei se vor desfășura pe 18 mai în scuarul Teatrului de Operă și Balet, deoarece Piața Marii Adunări Naționale a fost ocupată de organizatorii Eurovisionului.
Ziua Victoriei nu va mai fi sărbătorită în Piața Marii Adunări Naționale
Important
29.04.2013
12:49
1074

Stiri relevante
09.05.2015
11:31
3950
Petișor a fost pe front // Amintiri cutremurătoare de la război
16.05.2013
18:07
2081
Și totuși a CÂNTAT de 9 mai Ana Barbu: „De ce să nu sărbătorim că i-au dat gata pe fasciști?”
15.05.2013
15:52
4553
A refuzat în ultimul moment să cânte pe aceeași scenă cu Kobzon, iar acum a fost RĂSPLĂTITĂ
09.05.2013
16:16
2479
Liga tineretului rus a afișat un mesaj antiromânesc: „Moarte canibalilor români!”
09.05.2013
14:05
2631
AUDIO // Vezi cum motivează Adrian Ursu participarea la CONTROVERSATUL concert organizat de Ambasada Rusiei
09.05.2013
12:00
1051
Un deputat e nemulțumit de poziția MAEIE: „Vizita lui Rogozin trebuia INTERZISĂ”
08.05.2013
10:42
1289
Ambasada Rusiei la Chișinău, învinuită de înșelăciune
23.04.2013
13:34
1660
Pe 9 Mai, „Zdob și Zdub” va concerta la București, iar vedetele sovietice – la Chișinău
22.04.2013
18:03
787
9 Mai cu stegulețe UE
09.03.2026
11:40
931
Efectul Mojtaba este resimțit și în R. Moldova. Piața petrolului ZGUDUITĂ din temelie. Prețul gazelor a sărit luni dimineață cu 30%. Ce ne poate aștepta în lunile următoare și ce RISCURI se profilează
14.02.2016
11:13
8837
Mașini „made in Moldova”? Ce face acest tânăr din Chișinău
10.07.2015
09:22
6586
METEO // Temperaturile SCAD considerabil. Cum va fi vremea în acest week-end

Top stiri
18.04.2026
21:07
332
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
498
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
845
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
633
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
650
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
853
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
857
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
699
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
762
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
17.04.2026
21:20
767
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
771
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
820
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
17.04.2026
18:04
847
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
807
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
782
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1445
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1180
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
1004
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
1014
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
1007
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
1026
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
922
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1198
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
951
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
883
Horoscopul zilei 17.04.2026

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi