Zeci de jurnalişti au fost bătuţi în timpul protestelor din Kiev
1356
Zeci de jurnalişti, care relatau despre protestele din Ucraina, au fost răniţi de poliţiştii care au intervenit în forţă, pentru a pune capăt manifestărilor violente din Kiev, scrie antena3.ro
Denys Danko, unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti din Ucraina, a fost şi el rănit, fiind surprins în mijlocul confruntărilor dintre manifestanţi şi forţele de ordine.
„Fiecare poliţist care trecea pe lângă mine mă lovea cu bastonul. Cred că am primit peste 30 de lovituri în cap, în piept şi pe braţe”, spune Danko pentru „Kyiv Post”.
O imagine sugestivă a circulat intens pe canalele media. Fotoreporterul „Reuters”, Gleb Garanich, a continuat să tragă cele mai interesante cadre, chiar dacă faţa sa era plină de sânge. De asemenea, agenţia de ştiri susţine că unul dintre cameramanii săi a fost pus la pământ şi bătut crunt, iar camera de filmare a fost distrusă în picioarele poliţiştilor.
Amintim că peste 100 de mii de oameni au manifestat în capitala ucraineană, furioși pe decizia oficialilor de a nu semna Acordul istoric de Asociere cu Uniunea Europeană.
22.10.2021
12:29
01.09.2021
15:58
17.05.2018
14:04
10.05.2018
08:03
25.04.2018
11:01
16.04.2018
12:00
17.03.2018
19:01
26.02.2018
17:02
22.02.2018
14:30
05.02.2018
17:03
30.12.2017
19:08
22.12.2017
17:30
15.09.2026
15:32
15.09.2026
15:32
15.09.2026
15:04
15.09.2026
14:55
15.09.2026
14:53
15.09.2026
14:24
15.09.2026
14:23
15.09.2026
14:19
15.09.2026
14:14
15.09.2026
14:13
15.09.2026
14:08
15.09.2026
14:01
15.09.2026
13:37
15.09.2026
12:57
15.09.2026
12:28
15.09.2026
12:19
15.09.2026
12:15
15.09.2026
12:13
15.09.2026
12:06
15.09.2026
12:06
15.09.2026
11:49
15.09.2026
11:31
15.09.2026
11:23
15.09.2026
10:55
15.09.2026
10:48
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026
















