ZECE vedete care și-au pierdut copiii în mod tragic
3970
Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie în viața unui părinte. În cazul vedetelor, pe lângă durerea pricinuită de această pierdere apare mereu și presiunea media.
Numeroase vedete pe care toate lumea le știe datorită filmelor în care joacă sau a melodiilor pe care le cântă și care, de multe ori sunt invidiate pentru viața lor, au trecut prin tragedia pierderii unui copil. Iar faima, în aceste cazuri, nu numai că nu i-a ajutat, ba dimpotrivă, le-a îngreunat viața într-unele dintre cele mai dureroase momente.
Eric Clapton
Eric Clapton a încercat să țină tragedia sa departe de ochii publicului, iar cei mai mulţi ştiu despre pierderea suferită de cântăreț din melodia Tears în Heaven'. El însuși a declarat că melodia îi e dedicată fiului său, Connor, care a murit când avea doar patru ani, câzând de la geamul unui hotel.
Sylvester Stallone
Sylvester Stallone și-a pierdut copilul pe când acesta devenise deja un adult. Sage Stallone, fiul celebrului actor, a murit când avea 36 de ani, în urma unui atac de cord, scrie unica.ro.
Mike Tyson
Puțină lume știe că boxerul Mike Tyson a trecut printr-o mare tragedie. Fetița lui de numai 4 ani a murit asfixiată. Tragedia a fost cu atât mai mare cu cât micuța a fost descoperită de fratele ei mai mare.
John Travolta
Despre tragedia din viața lui John Travolta a aflat foarte multe lume la momentul respectiv, a fost extrem de mediatizat decesul fiului său, Jett, care era autist și s-a stins la vârsta de 16 ani.
Bobby Brown
Bobby Brown, fostul soț al cântăreței Whitney Houston a fost distrus de moartea fiicei sale Bobby Kristina Brown.
Aceasta a fost găsită moartă în cadă, la trei ani de la moartea mamei ei, cântăreața Whitney Houston.

Prince
Prince a fost unul dintre cei mai apreciați artiști din toate timpurile, însă foarte puțină lume a știut că el a avut un copil. Fiul său, Boy Gregory, s-a născut cu Sindromul Pfeiffer, o afecţiune care influenţează creşterea şi forma craniului. Copilul lui Prince a murit la numai o săptămână de viață.
Marie Osmond
Cântăreașa Marie Osmond a trecut printr-un șoc incredibil în momentul în care a aflat că băiatul ei în vârstă de 18 ani s-a sinucis. Acesta s-a aruncat de la etajul 8 al unei clădiri din Los Angeles.
Joe Biden
Toată lumea a auzit de fostul vicepreședinte al Statelor Unite, Joe Biden. Puțină lume știe însă că înainte de a avea un succes politic el a suferit o adevărată tragedie, pierzându-și întreaga familie într-un accident de mașină. În 1972, prima soție a lui Biden, Neilia și cei trei copii au murit.
Dr. Dre
Celebrul rapper Dr.Dre și tragedia familiei sale dovedește încă o dată că viața vedetelor, așa tumultoasă cum e, e plină de capcane și e foarte ușor să ajungi să o iei pe căi greșite. Fiul lui Dr. Dre a murit tot în urmă unei supradoze de droguri, la 20 de ani, în 2008.
Mia Farrow
Mia Farrow, fosta soţie a lui Frank Sinatra şi tot fosta parteneră a lui Woody Allen, a avut o viață plină de suferință. Actrița a pierdut doi copii: o fată adoptată, care a murit la vârstă de 19 ani, dar şi o fiica biologică, Lark, care s-a stins la 35 de ani din cauza unor complicații provocate de virsul HIV.
11.05.2026
16:26
139
Cowboy Space strânge 275 de milioane de dolari pentru a-și construi propriile rachete destinate centrelor de date orbitale
11.05.2026
16:07
143
Regulamentul de admitere în învățământul profesional tehnic, schimbat din 2026: mai multe locuri bugetare pentru străini, candidați vulnerabili și elevi cu dizabilități severe
11.05.2026
15:57
138
Statul pregătește înăsprirea regulilor în urbanism și construcții: consultări publice la Guvern pe proiectul de lege
11.05.2026
15:43
176
Ministerul Energiei pregătește facilități legislative și financiare pentru accelerarea investițiilor în sisteme de stocare a energiei și proiecte regenerabile în Republica Moldova
11.05.2026
15:24
259
Răsturnare de situație în cazul minorului decedat la Cahul: De la stop cardiac, la plagă prin împușcare. Guvernul promite o anchetă RIGUROASĂ
11.05.2026
14:57
262
Giganții industriali ai Coreei de Sud pariază pe Config, startupul care vrea să devină „TSMC-ul datelor pentru roboți”
11.05.2026
13:06
375
Comisie de anchetă după rănirea a trei persoane de la componente de rachete antigrindină în Glodeni și Rîșcani
11.05.2026
13:03
395
Certificate medicale „la comandă” la Florești: CNA a pornit 11 dosare penale pe numele angajaților spitalului
11.05.2026
10:19
492
Traficant de droguri ucrainean, prins lângă „Muzeul Satului” din Chișinău, condamnat la 6 ani de închisoare
11.05.2026
09:45
408
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală din 2026
11.05.2026
08:43
418
Horoscopul zilei 11.05.2026
11.05.2026
16:26
54
Cowboy Space strânge 275 de milioane de dolari pentru a-și construi propriile rachete destinate centrelor de date orbitale
11.05.2026
16:07
71
Regulamentul de admitere în învățământul profesional tehnic, schimbat din 2026: mai multe locuri bugetare pentru străini, candidați vulnerabili și elevi cu dizabilități severe
11.05.2026
15:57
76
Statul pregătește înăsprirea regulilor în urbanism și construcții: consultări publice la Guvern pe proiectul de lege
11.05.2026
15:43
106
Ministerul Energiei pregătește facilități legislative și financiare pentru accelerarea investițiilor în sisteme de stocare a energiei și proiecte regenerabile în Republica Moldova
11.05.2026
15:24
239
Răsturnare de situație în cazul minorului decedat la Cahul: De la stop cardiac, la plagă prin împușcare. Guvernul promite o anchetă RIGUROASĂ
11.05.2026
14:57
253
Giganții industriali ai Coreei de Sud pariază pe Config, startupul care vrea să devină „TSMC-ul datelor pentru roboți”
11.05.2026
13:06
367
Comisie de anchetă după rănirea a trei persoane de la componente de rachete antigrindină în Glodeni și Rîșcani
11.05.2026
13:03
385
Certificate medicale „la comandă” la Florești: CNA a pornit 11 dosare penale pe numele angajaților spitalului
11.05.2026
10:19
484
Traficant de droguri ucrainean, prins lângă „Muzeul Satului” din Chișinău, condamnat la 6 ani de închisoare
11.05.2026
09:45
399
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală din 2026
11.05.2026
08:43
411
Horoscopul zilei 11.05.2026
10.05.2026
18:18
779
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
10.05.2026
18:16
1027
Tragedie provocată de o armă de tip „Glock” într-o unitate militară din Cahul. Un minor a decedat, iar un militar a ajuns rănit la spital
10.05.2026
14:30
774
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
10.05.2026
13:09
844
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
10.05.2026
08:17
796
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
1042
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
1050
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
1043
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
993
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
968
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
1668
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
1036
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
1057
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
1073
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
988
Horoscopul zilei 09.05.2026
Tragedie provocată de o armă de tip „Glock” într-o unitate militară din Cahul. Un minor a decedat, iar un militar a ajuns rănit la spital
Primele semne de CAPITULARE diplomatică a Moscovei? Putin forțează finalul războiului și acceptă o întâlnire cu Zelenski în afara Rusiei
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39









Inapoi














